Subponderabilitatea

Actualizat: 19 Octombrie 2017
Salveaza articolul pentru mai tarziu
Poti accesa articolul oricand, de pe orice dispozitiv, din contul tau sfatulmedicului.ro sau din aplicatia de mobil SfatulMedicului (iOS, Android)
Sterge articolul
Elimina articolul din lista celor salvate

Generalitati


Atat subponderabilitatea, cat si supraponderabilitatea conduc la aparitia unor probleme grave de sanatate, printre care se afla: scaderea densitatii osoase, tulburari de reglare a temperaturii corpului, infectii.

Asemeni oricaror alte afectiuni si simptome, netratata la timp subponderabilitatea poate cauza o serie de complicatii, iar in cele din urma poate conduce la decesul subit al pacientului. In consecinta, indiferent daca sunteti gras sau slab organismul se confrunta cu o problema!

O persoana este considerata subponderala daca indicele de masa corporala (IMC) este mai mic de 19,1 in cazul femeilor si mai mic de 20,7 in cazul barbatilor. Pacientii subponderali sunt expusi riscului de malnutritie.

Subponderabilitatea afecteaza cresterea si dezvoltarea corpului, poate cauza infertilitate si tulburari ale ciclului menstrual, oboseala, iritabilitate, lipsa concentratiei, dar poate afecta si capacitatea organismului de termoreglara. Din cauza raspunsului imun scazut, persoanele subponderale sunt mai putin rezistente la infectii si boli.

Indicele de masa corporala

Greutatea corporala normala a unei persoane raportata la inaltimea acesteia se masoara cu ajutorul indicelui de masa corporala (IMC). Indicele de masa corporala se calculeaza impartind greutatea exprimata in kg la inaltimea exprimata in metri la patrat; IMC = m / (h2).

IMC
Semnificatie
sub 18.5 subponderal
18.5 - 24.9 greutate normala
25 - 29.9 supraponderal
30 - 34.9 obezitate clasa I
35 - 39.9 obezitate clasa II
peste 40 obezitate morbida


Exista si exceptii; de exemplu, un sportiv poate avea un IMC ridicat, fara sa fie supraponderal.

Va recomandam sa utilizati "Calculatorul - indice de masa corporala" pentru a afla care este indicele dvs. de masa corporala!

Cauze si simptome

Principalele cauze ale subponderabilitatii:

1.
Probleme de sanatate - majoritatea bolilor prejudiciaza absorbtia alimentelor si eficienta tratamentelor medicamentoase. Printre aceste afectiuni se regasesc: tulburari de alimentatie (anorexia nervoasa si bulimia nervoasa), dereglari hormonale, tuberculoza, cancerul si tratamentul pentru cancer (chimioterapia), diabetul zaharat tip 1, hipertiroidismul, afectiuni ale cavitatii bucale, HIV/SIDA, boala inflamatorie intestinala, boala celiaca, diareea cronica, prezenta parazitilor intestinali.

2. Medicamente - stimulantii, tratamentul medicamentos pentru depresie, hipertensiune arteriala sau osteoporoza scad apetitul alimentar. Totodata, aspirina si alte antiinflamatoare nesteroidiene pot cauza tulburari gastrointestinale.

3. Factori psihologici si sociali - depresia si anxietatea conduc la pierderea in greutate.

4. Afectiuni metabolice
- persoanele subponderale prezinta un metabolism bazal ridicat. Aceasta tulburare poate fi usor rezolvata prin adoptarea unei diete hipercalorice si prin schimbarea stilului de viata.

5.
Malnutritia - ingestia insuficienta de calorii si alimentatia deficitara pot fi corectate prin administrarea zilnica de vitamine, minerale si acizi grasi Omega-3.

6. Absorbtia alimentelor in tractul digestiv - aveti nevoie de o dieta bogata in fibre si lichide pentru ca densitatea scaunului sa fie corespunzatoare, iar eliminarea sa nu impuna dificultati.

Totodata, se recomanda suplimentarea dietei cu acizi grasi Omega-3, deoarece ajuta la lubrifierea colonului. Surse alimentare de Omega-3 sunt: oleaginoase si pestele.

In intestine, mai ales la nivelul colonului, sunt foarte multe bacterii. Se recomanda consumul de iaurt, deoarece contine culturi bacteriene vii, care asigura prezenta "bacteriilor prietenoase". Enzimele sunt necesare pentru descompunerea carbohidratilor, proteinelor si grasimilor. Cantitati ridicate de enzime se gasesc in alimentele crude.

7. Celule grase (factori genetici sau ereditari) - oamenii se nasc cu un anumit numar de celule grase. Prin acumularea grasimii in jurul acestor celule se formeaza tesutul adipos.

Sunt persoane subponderale care s-au nascut cu un numar mic de celule grase si din pacate nu se poate face nimic pentru cresterea numarului acestora. In aceasta situatie, singurul tratament consta in adoptarea unei diete hipercalorice, care ajuta la cresterea in dimensiunea a tesutului adipos existent.

8. Alte cauze:

- practicarea unui sport de performanta;

- epuizarea fizica in timpul practicarii exercitiilor fizice;

- tulburari sexuale;

- obiceiurile alimentare nesanatoase;

- dureri dentare;

- saracie;

- infometare;

- expunerea la poluanti;

- sedentarismul;

- tulburari de somn;

- expunerea continua la stres.

Simptome

- somnolenta si oboseala;

- vulnerabilitate la infectii;

- pierderea in greutate;

- lipsa menstruatiei.

Efecte secundare asupra sanatatii

1. Infertilitate

Infertilitatea este o problema de sanatate cu care se confrunta majoritatea femeilor subponderale. Tulburarile de alimentatie sau amenoreea manifestate pe o perioada lunga de timp pot afecta fertilitatea. Totodata, suponderabilitatea este asociata cu ovulatie disfunctionala, fapt care impiedica aparitia unei sarcini.

Adoptand o dieta echilibrata sau o dieta specifica pentru cresterea fertilitatii, aproape in toate cazurile, cresc sansele ca femeia sa ramana insarcinata.

2. Diabet zaharat tip 1

Diabetul zaharat tip 1 este o afectiune caracterizata prin producerea unei cantitati insuficiente de insulina. Pentru a procesa zaharurile organismul are nevoie de insulina - substanta de baza a celulelor umane; in caz contrar pacientul sufera de diabet. Unul dintre primele simptome ale acestei afectiuni este pierderea brusca in greutate.

3.
Anemia

Anemia este o afectiune frecvent intalnita in randul persoanelor subponderale, care se caracterizeaza prin existenta unui numar mic de globule rosii in sange (transporta oxigenul si asigura pigmentul rosu al sangelui) - masurate prin scaderea din valoarea hemoglobinei.

Simptome specifice anemiei: somnolenta si oboseala, dureri in piept, dificultate de respiratie. Pacientilor cu anemie trebuie sa adopte un regim de ingrasare bogat in substante nutritive (vitamine, minerale, proteine, fibre), gasite cu preponderenta in legumele si fructele crude (spanac, gulii, broccoli, salata verde etc).

4. Osteoporoza

Osteoporoza apare frecvent in randul persoanelor subponderale, deoarece alimentatia necorespunzatoare conduce la scaderea densitatii osoase, fapt care favorizeaza aparitia fracturilor si fragilitatii osoase.

De regula, fracturile apar la nivelul soldurilor, coloanei vertebrale sau la nivelul bratului. Osteoporoza este cauzata de ingestia insuficienta de calciu si vitamina D din alimente, abuzul de alcool si fumatul. O dieta echilibrata contribuie la prevenirea acestei afectiuni.

5. Afectiuni ale sistemului imunitar

Carenta de vitamine si subponderabilitatea afecteaza eficienta sistemului imunitar. Daca nu se asimileaza suficienta vitamina D, organismul nu va fi capabil sa metabolizeze calciul si, astfel, in randul copiilor apare afectiunea numita rahitism.

Daca nu se asimileaza suficienta vitamina C, afectiunea cauzata se numeste scorbut, iar daca nu se asimileaza suficient fier, afectiunea se numeste anemie feripriva.

Alimentatia este foarte importanta pentru sustinerea sistemului imunitar; chiar daca prezentati carente minore, se va resimti in organism. Puteti manifesta: oboseala, somnolenta si o stare generala de rau.

6.
Tulburari de alimentatie - anorexia si bulimia

Tulburarile de alimentatie cauzeaza o multitudine de probleme de sanatate. Astfel, persoanele care sufera frecvent de anorexie prezinta boli cardiovasculare, afectiuni hepatice, boli renale, cadere excesiva a parului, slabiciune musculara, dureri articulare, iar unele persoane au decedat din cauza infometarii.

Persoanele cu bulimie sufera de afectiuni ale sistemului digestiv, varsaturi si deteriorarea danturii. Pierderile masive de potasiu prin varsaturi pot conduce la insuficienta cardiaca, leziuni ale creierului si deces.

Subponderabilitatea la varstnici

Persoanele varstnice nu acorda suficienta atentie greutatii corporale, cu toate ca acest aspect are un efect major asupra calitatii vietii si poate cauza diferite afectiuni.

Varstnicii subponderali manifesta simptome, precum: tulburari de memorie, raceala, gripa, sistem imunitar slabit, osteoporoza, scaderea fortei musculare si hipotermie.

In cazul in care persoana se confrunta cu o pierdere brusca in greutate trebuie consultat de urgenta medicul. Daca pierderea in greutate a avut loc treptat si pacientul nu detine resurse pentru a creste aportul caloric, necesar pentru cresterea in greutate, exista posibilitatea contactarii unei banci de alimente.

Subponderabilitatea la copii

Pentru a verifica daca un copil este subponderal se recomanda sa ii calculati indicele de masa corporala. Indicele de masa corporala se calculeaza impartind greutatea exprimata in kg la inaltimea exprimata in metri la patrat; IMC = m / (h2).

Subponderabilitatea nu impune niciun risc daca copilul a trecut recent printr-un puseu de crestere, are o alimentatie sanatoasa si este activ fiziv. Riscurile apar atunci cand copilul a pierdut brusc in greutate, prezinta diaree, varsaturi, apetit alimentar scazut si este lipsit de energie.

Copiii pot dezvolta o tulburare de alimentatie, daca nu au stima de sine, incredere de sine, practica exercitii fizice intense, sufera de amenoree sau folosesc laxative pentru a pierde in greutate. In plus, copiii si adolescentii care au pierdut brusc in greutate pot prezenta simptome specifice diabetului zaharat tip 1.

Dieta pentru cresterea in greutate trebuie monitorizata indeaproape atat de mama, cat si de medicul curant pentru a asigura cresterea si dezvoltarea normala a copilului.

Cresterea in greutate

De regula, persoanele sufera de subponderabilitate deoarece: metabolismul este ridicat, omit mesele principale ale zilei, mananca repede, sufera de o afectiune, au un stil de viata activ, stresant, obiceiuri alimentare nesanatoase sau nu consuma suficienta mancare.

Pierderea in greutate determina aparitia nenumaratelor afectiuni si probleme de sanatate, din aceasta cauza se recomanda sa adoptati o dieta echilibrata si sa practicati frecvent exercitii fizice.

Consumul alimentelor tip fast-food sau a celor care contin cantitati ridicate de grasimi, nu constituie o modalitate eficienta si sanatoasa de a creste in greutate. Alimentele fast-food contin grasimi trans si grasimi saturate - ambele afecteaza sanatatea.

Astfel, chiar daca aveti nevoie de un aport ridicat de calorii pentru a creste in greutate, caloriile provenite de la aceste alimente nu sunt sanatoase pentru organism.

Gasimile sanatoase sunt acizii grasi Omega-3, care se gasesc in fructele de mare (ton, somon) si in oleaginoase (seminte de in, nuci, migdale).
Cele mai sanatoase surse de proteine sunt: carnea fara grasime, pestele, legumele si oleaginoasele.
Surse sanatoase de carbohidrati sunt: fructele, legumele si cerealele integrale.
Suplimentele nutritionale pot fi administrate intre mese, numai in cazul in care necesitati o crestere a aportului de calorii sau daca medicul va recomanda.

Sfaturi utile

1. Cel mai usor mod de a creste in greutate presupune consumul unei cantitati ridicate de produse lactate (lapte, cas) si banane.

2. Pepenele galben este eficient in tratarea subponderabilitatii. Consumati un kg de pepene galben zilnic.

3. Adoptati o dieta bazata pe fructe si lapte. Fructele asigura necesarul de zahar, iar laptele ofera proteine.

4. Consumati o data pe zi un pahar cu lapte cald, indulcit cu o lingura cu miere.

5. Cateva migdale se fierb intr-o cana cu lapte. Consumati acest amestec zilnic.

6. Consumati un mango, urmat de un pahar cu lapte.

7. Stafidele ajuta la tratarea subponderabilitatii. Se recomanda sa consumati 30 g zilnic, timp de o luna.

8. Cresteti consumul alimentelor care contin grasimi: faina, orez, miere, stafide, smochine, curmale, cereale integrale etc.


Citeste si despre:

Asistenta medicala a prescolarilor, elevilor si studentilor Cum influenteaza stilul de viata, fertilitatea feminina 10 sfaturi utile in prevenirea cancerului Numarul de kilograme acumulate in timpul sarcinii Cat este normal sa te ingrasi in sarcina si cum te ajuta suplimentele prenatale? Ce afectiuni pot fi detectate cu ajutorul unui RMN cerebral Indicele de masa corporala - calcul si intepretare Infertilitatea, cat de grav este? Ai un stil de viata sanatos? Semne si cauze ale infertilitatii Somnul si tulburarile de alimentatie