8 trucuri pentru a evita ingrasarea din weekend

Actualizat: 04 August 2014
Salveaza articolul pentru mai tarziu
Poti accesa articolul oricand, de pe orice dispozitiv, din contul tau sfatulmedicului.ro sau din aplicatia de mobil SfatulMedicului (iOS, Android)
Sterge articolul
Elimina articolul din lista celor salvate

Generalitati


Ingrasarea din weekend este un fenomen observat deseori de specialistii in nutritie in randul pacientilor, ce se explica prin tendinta consumului mai mare de alcool si alimente hipercalorice la final de saptamana.

Expertii medicali spun ca obiceiurile alimentare ale oamenilor se schimba semnificativ in zilele de sambata si duminica, din pricina activitatilor relaxante intreprinse, precum petrecerile sau mesele luate la restaurant.

Din fericire, exista numeroase moduri prin care acumularea kilogramelor din weekend poate fi tinuta sub control cu succes!

Constatari stiintifice despre ingrasarea din weekend

Un studiu efectuat de oamenii de stiinta de la Centrul de Cercetare Tehnica VTT din Finlanda si prezentat public in luna februarie 2014 a scos in evidenta tendinta generala a populatiei de a acumula kilograme in plus in weekend.

Cercetatorii finlandezi sustin ca depunerea unui kilogram sau doua este normala la sfarsit de saptamana si nu constituie o amenintare pentru silueta si sanatate, cata vreme se respecta regulile unei diete echilibrate in timpul saptamanii.

Cercetatorii au analizat date preluate de la 80 de adulti cu varste cuprinse intre 25 si 62 de ani, care si-au inregistrat greutatea in fiecare zi a saptamanii, imediat dupa trezirea de dimineata. Participantii au fost grupati in functie de fluctuatiile lor greutate din perioada experimentului cei care au pierdut cel putin 3% din greutatea corporala, cei care au crescut in greutate cu cel putin 1% si cei care si-au pastrat acelasi numar de kilograme pana la finalul studiului.

La sfarsit, rezultatele au aratat ca toti subiectii, din toate cele trei grupuri, au inregistrat o greutate mai mare in zilele de sambata si duminica, fata de celelalte zile ale saptamanii. Participantii din grupul celor au pierdut in greutate au avut cel mai mic numar de kilograme in zilele de vineri.

Un alt studiu publicat in revista Obesity a descoperit ca adultii care au participat la un program de reducere a greutatii corporale au consumat, in medie, cu 200 de kcal mai mult in zilele de sambata. Acest excedent caloric s-a putut observa in nereusita efortului de a slabi al participantilor, care nu au reusit sa atinga la finalul programului greutatea optima.

Medicii nutritionisti admit faptul ca micile excese alimentare ocazionale sunt firesti, insa este important sa fie compensate ulterior cu obiceiuri alimentare sanatoase, astfel incat greutatea sa poata fi tinuta sub control.

Sfaturi pentru mentinerea greutatii in weekend

Sfarsitul de saptamana este dedicat relaxarii si reincarcarii bateriilor, iar de multe ori acest lucru implica si mese copioase sau satisfacerea poftei de fast-food. In acest caz, o solutie simpla este sa faceti mai multa miscare decat de obicei, pentru arderea caloriilor in exces. In afara de sport, care are si multe alte beneficii pentru sanatate (nu doar mentinerea formei fizice), mai exista si alte metode prin care puteti preveni dezechilibrul ponderal pe termen lung, aparut din cauza weekendurilor gurmande.

1. Incepeti ziua cu un mic dejun sanatos

Profitati de timpul de care dispuneti in weekend pentru a consuma un mic dejun sanatos si hranitor, bogat in proteine si carbohidrati complecsi. Studiile au demonstrat ca persoanele care introduc acesti nutrienti in meniul de dimineata mananca mai putin in restul zilei. Cu un apetit mai mic, va veti tine mai usor sub control pofta de dulciuri, pizza, paste sau fast-food (si le veti consuma in cantitati mai mici, daca totusi alegeti sa le savurati).

2. Nu va pastrati pentru masa de la restaurant

Din dorinta de a va bucura din plin de o masa la restaurant, este posibil sa va infometati cateva ore inainte, in ideea ca va pastrati pentru preparatele pe care urmeaza sa le comandati. Specialistii sustin ca aceasta este o mare greseala, deoarece este o cale sigura catre abuzul alimentar.

Luati o gustare usoara inainte, care sa va regleze pofta de mancare si sa va ajute sa mancati cu moderatie specialitatile de la restaurant, care sunt de cele mai multe ori extrem de bogate in calorii.

3. Savurati mancarea, nu o consumati cu lacomie

Stilul de a manca rapid este o cauza certa a ingrasarii, sustin nutritionistii, care spun ca majoritatea persoanelor supraponderale nu stiu cum sa savureze cu adevarat un fel de mancare. Creierul are nevoie de 15-20 de minute pentru a transmite stomacului ca senzatia de satietate s-a instalat, astfel ca nu trebuie sa va grabiti atunci cand mancati. Mestecati incet si concentrati-va pe aroma si textura mancarii veti constata la finalul mesei ca v-ati saturati dintr-o portie mult mai mica decat de obicei.

4. Nu sariti peste supa

Consumati la masa de pranz un bol de supa inainte de felul doi si desert. Acest preparat cu continut redus de calorii va ajuta sa va saturati mai usor, sa va hidratati si sa ravniti mai putin la alte pofte alimentare nesanatoase.

5. Impartiti desertul

De multe ori, ingrasarea vine mai putin din cauza tipului alimentelor consumate si mai mult din cantitatea in care acestea sunt consumate. Cu alte cuvinte, nu este nevoie sa va privati de placerea unui desert decadent, ci mai degraba sa va multumiti cu portie mai mica impartiti desertul cu partenerul de viata sau copiii la restaurant, in loc sa comandati cate o portie intreaga pentru fiecare.

6. Consumati alcool cu moderatie

Bauturile alcoolice sunt o sursa importanta de calorii, iar ele sunt savurate de regula la final de saptamana, in timpul liber. Mai mult decat atat, oamenii care consuma alcool au tendinta sa manance mai mult. Limitati-va la un singur pahar de alcool si renuntati la desert, daca alegeti sa il consumati.

7. Renuntati la hainele prea confortabile

Atunci cand purtati haine sport, lejere, este foarte usor sa nu sesizati cum abuzurile alimentare isi pun amprenta asupra siluetei. In schimb, daca purtati o pereche de pantaloni sau blugi dintr-un material cat mai putin elastic, veti primi imediat semnalul de alarma care va anunta ca ati mancat prea mult (si veti simti nevoia sa faceti miscare, pentru a va simti din nou in forma).

8. Evitati bauturile carbogazoase

In weekend, vizitele musafirilor si gratarele in aer liber inseamna si cumpararea baxurilor de sucuri acidulate. Acestea contin cantitati mari de zahar, predispun la balonare si stimuleaza apetitul alimentar, din pricina fructozei din compozitie.


Citeste si despre:

Sarcina - Luna a III-a Masa corporala ideala Top 10 mituri despre sexul protejat si sanatatea sexuala Adevarul despre consumul de bere si abdomenul marit Medicina Anti-Imbatranire, sau cum sa intineresti cu ajutorul HGH Medicii sau nutritionistii pot acum sa castige un venit pasiv din recomandarile de suplimente Discopatia lombara - lumbago si lombosciatica Cat de rapida ar trebui sa fie scaderea in greutate? Modalitati de a pierde in greutate fara dieta Ingrijirea parului in anotimpul cald Ciclul menstrual – probleme ce pot sa apara