Sistem imunitar

Sistem multumita caruia organismul se apara impotriva infectiei cu germenii patogeni din mediu (bacterii, virusuri, ciuperci microscopice).
Acest sistem cuprinde celule zise imunocompetente, organele limfoide care le produc (maduva osoasa, timusul) si cele care le gazduiesc (ganglionii limfatici, tesutul limfoid satelit al tubului digestiv, splina, sangele circulant), precum si diferitele molecule pe care celulele sunt capabile sa le produca. El poate fi impartit in doua subsisteme principale, a caror asociere este necesara pentru a lupta eficace impotriva infectiilor: sistemul imunitar natural si sistemul imunitar adaptativ.

Sistemul imunitar natural - Acesta urmareste sa impiedice patrunderea germenilor si ii ataca atunci cand ei au depasit barierele externe ale organismului, provocand o inflamatie acuta.
Sistemul imunitar natural este constituit, in afara barierelor fizice, din diferite celule prezente in sangele circulant, precum si cele doua tipuri de proteine specializate, complementul si citokinele.
- Barierele fizice cuprind straturile superficiale ale celulelor moarte ale epidermului, precum si substantele antibacteriene care acopera pielea si care sunt prezente in sudoare, ca lizozimul. Mucusul dens secretat de celulele situate pe orificiile corpului este capabil sa retina microbii. O alta forma de protectie este asigurata de acizii tari ai stomacului si de catre substante, ca lactoferina, care se fixeaza pe elementele vitale ca fierul si le impiedica sa intervina in multiplicarea a numeroase bacterii.
- Celulele sangelui circulant sunt fagocitele, care cuprind macrofagele si polinuclearele, care incorporeaza germenii si ii omoara; celulele "natural killer", care recunosc celulele infectate cu virus, se fixeaza pe ele si le omoara facand sa patrunda in ele substante chimice letale; mastocitele, care contin mari granulatii de substante chimice eliberate de indata ce primesc o stimulare adecvata.
- Complementul este un sistem enzimatic care cuprinde o serie de cel putin 20 de proteine diferite care invaluie germenii atunci cand acestia patrund in organism. Una dintre proteine se fixeza la suprafata germenelui, celelalte componente atasandu-se in cascada. Aceasta reactie are drept rol sa atraga fagocitele in afara circulatiei sangvine spre germene (proces denumit chemotaxie), de a-l face pe acesta "atragator" pentru ca fagocitul sa se ataseze, sa-l ingere si sa faca o bresa in membrana lui exterioara, ceea ce antreneaza spargerea lui (liza).
- Citokinele cuprind mai ales interferonii, moleculele secretate de catre celule ca raspuns la o infectie de origine virala, care protejeaza celulele invecinate "interferand" cu eliberarea de noi particule virale, plecand de la celula infectata. Alte citokine favorizeaza dezvoltarea unui tesut nou, ca urmare a leziunilor tisulare de origine microbiana si ajuta celulele sa elimine germenii pe care ii contin.

Sistemul imunitar adaptativ - Acesta intervine atunci cand sistemul imunitar natural nu este suficient pentru eliminarea unui germene.
Celulele acestui sistem cuprind limfocitele T si B si substantele pe care acestea din urma le elaboreaza: anticorpii. Spre deosebire de sistemul imunitar natural, sistemul adaptativ?se modifica la fiecare infectie cu scopul de a reactiona mai eficace fata de microbii pe care deja i-a mai intalnit.?
- Limfocitele contin la suprafata lor molecule, receptorii, care le permit sa recunoasca antigenele germenilor pe care ii intalnesc.
- Limfocitele T au doua functii principale. Ele faciliteaza activitatea altor celule care apartin sistemului imunitar. Cealalta functie principala a lor consta in distrugerea directa a celulelor infectate cu virus.
- Limfocitele B, produse de maduva osoasa, au drept functie principala elaborarea anticorpi lor cu ajutorul limfocitelor T.
- Plasmocitele sunt forma matura a limfocitelor B si locul principal de elaborare a anticorpi lor.
- Anticorpii sunt proteine specializate specifice.

Examene si patologie - Un prelevat sangvin permite studiul cantitativ si functional (numararea formulei sangvine, electroforeza si imunoelectroforeza proteinelor) al diferitelor populatii de limfocite si al diferitilor anticorpi. In caz de anomalie, acest studiu permite, eventual, orientarea spre examene complementare ca o punctie a maduvei osoase sau de ganglion.
Patologia sistemului imunitar cuprinde deficientele imunitare, hipersensibilitatea si bolile autoimune.
- Deficientele imunitare pot fi consecinta anomaliilor genetice congenitale (agamaglobulinemia lui Bruton - absenta imunoglobulinelor din sange, sindromul lui Oi George - defect de producere a limfocitelor T), a unei infectii cu un virus (in particular virusul cauzator al SIDA), a unei iradieri sau a unui tratament imunosupresor.
- Hipersensibilitatea este o hiperactivitate a sistemului imunitar, de felul celei care exista ca raspuns la anumite substante chimice sau la unele polenuri (alergic).
- Bolile autoimune ca lupusul eritematos diseminat sau poliartrita reumatoida, sunt consecinta unei alterari a fenomenului de toleranta (incapacitate naturala a sistemului imunitar de a tolera constituentii sau produsii propriilor sale celule).