Dr. Ileana Nasui
Medic Rezident - Medicina Interna
Sindromul Ehlers-Danlos este un grup de tulburari genetice care afecteaza tesuturile conjunctive ale organismului. Aceste tesuturi sunt foarte importante si ofera rezistenta si elasticitate corpului. Tesuturile conjunctive intra in structura urmatoarelor elemente:
- vase de sange;
- oase;
- piele;
- muschi;
- tendoane si ligamente;
- gingii;
- organe;
- ochi.
Exista multe tipuri diferite ale sindromului Ehlers-Danlos. In mod colectiv, acestea afecteaza aproximativ 1 din 5000 de persoane la nivel global. Cu toate acestea, unele forme ale sindromului sunt foarte rare si afecteaza doar cateva persoane din intreaga lume. Persoanele ce sufera de sindromul Ehlers-Danlos au in mod obisnuit defecte in compozitia tesuturilor conjunctive, lucru evidentiat prin hipermobilitatea articulatiilor si hiperextensibilitatea si fragilitatea pielii. Simptomele sindromului Ehlers-Danlos variaza in functie de tipul acestuia. De asemenea, tabloul clinic difera de la o persoana la alta.
In unele cazuri, in functie de tipul sindromului Ehlers-Danlos, oamenii pot avea si alte simptome. Printre acestea se regasesc:
Tipul vascular al sindromului Ehlers-Danlos poate provoca simptome severe, inclusiv ruperea peretilor vaselor de sange, a uterului sau a intestinelor. Aceasta deteriorare poate duce la complicatii grave, in special in timpul sarcinii. Riscul de deces este crescut, deoarece vasele mari de sange pot fi distruse.
Exista foarte multe tipuri de sindrom Ehlers-Danlos, unele dintre acestea fiind foarte rare. De asemenea, exista cazuri in care simptomele mai multor tipuri pot afecta aceeasi persoana. Astfel, printre cele mai dese optiuni de sindrom Ehlers-Danlos se regasesc:
- tip dermatosparaxis;
- tip artrocalasis;
- tip cifo-scoliotic;
- tip parodontal;
- tip miopatic.
Sindromul Ehlers-Danlos este o tulburare genetica, ceea ce inseamna ca una sau mai multe anomalii genetice sunt responsabile pentru aparitia simptomelor. Astfel, mutatiile unor anumite gene pot face ca o persoana sa se nasca cu acest sindrom. De asemenea, unele forme ale bolii sunt mostenite, ceea ce inseamna ca un parinte poate transmite catre copil gena anormala. Copilul va avea in acest caz acelasi tip de sindrom cu parintele. Potrivit cercetatorilor, riscul ca un parinte sa transmita gena anormala catre un copil este de 25% sau 50%, in functie de mostenirea dominanta sau recesiva. Totusi, anumite subtipuri ale sindromului Ehlers-Danlos au modele diferite de transmitere. Exista si cazuri in care gena anormala nu provine din partea unuia dintre parinti. In aceste cazuri, mutatia genetica este spontana si apare la nivelul ovulului sau spermatozoidului.
Pentru a diagnostica sindromul Ehlers-Danlos, medicul va efectua un examen fizic al pacientului si va dori sa fie informat cu privire la istoricul medical personal si familial. Astfel, daca simptomele sunt caracteristice bolii, iar istoricul familial include acest sindrom, medicul poate pune cu usurinta diagnosticul. In unele cazuri, realizarea unor teste genetice poate fi de ajutor pentru confirmarea diagnosticului. Totusi, unele simptomele pot fi prezente in cazul unor persoane, dar nu este obligatoriu ca acestea sa sufere de acest sindrom. De exemplu, se estimeaza ca hipermobilitatea articulara afecteaza aproximativ 1 din 30 de persoane.
Desi nu exista un tratament curativ pentru sindromul Ehlers-Danlos, medicii pot oferii alternative care sa ajute la ameliorarea simptomelor si la reducerea riscului de complicatii.
Modificari ale stilului de viata
Simptomele provocate de aceasta boala pot fi gestionate prin anumite modificari ale stilului de viata, precum:
- evitarea sporturilor de contact, a culturismului si a altor activitati care pun prea multa tensiune pe articulatii sau cresc riscul de ranire;
- purtarea de echipamente de protectie atunci cand au loc anumite activitati fizice;
- odihna suficienta;
- evitarea alimentelor tari si a gumei de mestecat, acestea putand creste riscul de ranire a maxilarului;
- evitarea cantatului la instrumente de suflat, deoarece poate creste riscul de complicatii respiratorii sau cardio-vasculare;
- apelarea la echipe de profesionisti pentru a primi sprijin adecvat (psihologi, psihoterapeuti, fizioterapeuti etc.)
Perspectiva persoanelor cu sindrom Ehlers-Danlos variaza de la individ la individ, in functie de tipul bolii si de severitatea simptomatologiei. In afara de tipul vascular, sindromul Ehlers-Danlos reduce foarte rar speranta de viata. Persoanele cu tipul vascular al acestui sindrom au un risc mai mare de rupturi vasculare, astfel incat adoptarea unor masuri de precautie este extrem de importanta. Desi acest sindrom poate fi incomod, schimbarile stilului de viata si anumite tratamente pot ajuta la ameliorarea simptomelor si la imbunatatirea calitatii vietii.
Bibliografie:
Cooley, J., et al. (2017). Spontaneous pneumothorax in diffuse cystic lung diseases. https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC5563542/
Ehlers-Danlos syndrome. (2019). https://ghr.nlm.nih.gov/condition/ehlers-danlos-syndrome
Ehlers Danlos syndromes. (2017). https://rarediseases.org/rare-diseases/ehlers-danlos-syndrome/
Ehlers-Danlos syndromes. (2019). https://www.nhs.uk/conditions/ehlers-danlos-syndromes/
Frank, M., et al. (2019). Vascular Ehlers-Danlos syndrome: Long-term observational study. http://www.onlinejacc.org/content/73/15/1948
What are the Ehlers-Danlos syndromes? (n.d.). https://www.ehlers-danlos.com/what-is-eds/
In cazul in care articolul nu a acoperit in totalitate un anumit aspect care va intereseaza, va incurajam sa ne trimiteti sugestii pentru completare. Astfel, ne veti ajuta sa completam si sa imbunatatim continutul pentru toti cititorii.