FALICARD 40, 80, comprimate filmate

Prospect

Publicat: 07 Mai 2009 | Actualizat: 16 Aprilie 2021

Compozitie
Coprimate ce contin 40 mg, respectiv 80 mg clorhidrat de verapamil, excipienti q.s.
Indicatii
Insuficienta coronariana cronica, respectiv tratamentul anginei pectorale cronice stabile (angina clasica asociata efortului); anginei pectorale instabile (crescendo, de preinfarct); anginei vasospastice (varianta Prinzmetal); anginei pectorale dupa infarct miocardic.
Aritmii ca tahiaritmia paroxistica supraventriculara; fibrilatie/flutter atrial cu ritm ventricular rapid (cu exceptia sindro-mului WPW); extrasistole supraventriculare. hipertensiune arteriala; cardiomiopatie hipertrofica ce nu reactioneaza la tratament cu beta-blocante (cu exceptia formei obstructive); inlaturarea efectelor adverse ale beta-simpatomimeticelor folosite in tocoliza; tratamentul starilor maniacale rezistente la litiu (bazat pe metabolismul calciului la nivelul neuronilor).
Mod de administrare
Tratamentul se individualizeaza dependent de severitatea afectiunii, toleranta si raspunsul individual. In general se recomanda:
Adulti :-doza uzuala initiala 40 mg x 3/zi;
- doza medie uzuala 80-120 mg x 3/zi;
- doza maxima 480 mg/zi, in doze divizate; poate fi depasita numai in cazuri exceptionale, pe perioade scurte.
Copii sub 6 ani : 40-120 mg/zi, in 2-3 doze divizate;
Copii peste 6 ani : 80-360 mg/zi, in doze divizate.
La pacientii cu functie hepatica deficitara actiunea clorhidratului de verapamil este mai puternica si de mai lunga durata in functie de gradul de afectare; se impune reducerea dozelor si/sau marirea intervalelor de administrare si inceperea tratamentului cu doze mici.
Contraindicatii
Hipersensibilitate la medicament; soc cardiogen; infarct miocardic recent cu complicatii (bradicardie, hipotensiune, insuficienta ventriculara stanga); tulburari severe de conducere; bloc AV de gradul II-III, bloc SA, sindrom de sinus bolnav, bradicardii (<50 batai/minut), hipotensiune (presiune sistolica < 90 mm Hg), insuficienta cardiaca decompensata.

Precautii
Se administreaza cu prudenta si monitorizare stricta a pacientilor varstnici, celor cu insuficienta renala si/sau hepatica; in insuficienta hepatica severa se recomanda reducerea dozelor pana la 50% din dozele uzuale; cu fibrilatie atriala asociata cu sindrom WPW; risc crescut de fibrilatie ventriculara; cu insuficienta circulatorie, hipotensiune, in special in asociere cu betablocante; cu bloc AV gr. I si celor tratati pentru cardiomiopatie hipertrofica; risc de agravare si interactiuni; in timpul sarcinii (in special in primul trimestru) si alaptarii; in tratamentele de lunga durata se recomanda control oftalmologic si control general.

Reactii adverse
In general este bine tolerat daca se respecta posologia si se au in vedere: Contraindicatii, Precautii, interactiuni medicamentoase, reactii adverse pot sa apara la doze mari sau la pacientii cu afectiuni cardiace preexistente. Mai frecvent s-au raportat: constipatie (relativ des), greata, dureri de cap, ameteli, oboseala, reactii alergice (prurit, eritem al fetei), edeme ale gleznelor. Rar pot aparea: reactii cardiovasculare: bradicardie, palpitatii, hipotensiune, bloc AV gr. I-II, bloc SA, fibrilatie ventriculara si tulburari de conductie, in special la pacientii cu functie cardiaca afectata sau la cei care urmeaza tratament cu betablocante; dezvoltarea sau accentuarea unei insuficiente cardiace; reactii gastrointestinale: diaree, uscarea gurii, hiperplazie gingivala (f. rar, in tratamentele de durata; dispare la intreruperea tratamentului); reactii SNC: confuzie, pierderea echilibrului, parestezii, spasme musculare, tremor, tulburari vizuale.
Foarte rar pot sa apara artralgii si dureri musculare, cresterea reversibila a transaminazeor serice si/sau fosfatazei alcaline, ginecomastie/hiperprolactinemie (in special la pacientii varstnici, in tratamentele de durata). Acestea dispar la intreruperea tratamentului.

Citeste si despre:

Imunofix – un produs nou pentru imunitate, de la o companie cu traditie in sanatate Sindromul Piriformis Metronidazolul si sarcina Anticonceptionalele si efectele secundare asupra celorlalte viscere Stenoza spinala cervicala Probiotice, prebiotice si enzime digestive: de ce sunt atat de importante pentru sanatatea organismului? De ce merg romanii la stomatolog? Pentru un zambet ca la Hollywood Vitamina C in viroza respiratorie Galactoreea – secretia lactata patologica Sciatica Durerea in cancer Mituri despre frumusete