Tumori gastrointestinale stromale

Actualizat: 18 Iulie 2024
Salveaza articolul pentru mai tarziu
Poti accesa articolul oricand, de pe orice dispozitiv, din contul tau sfatulmedicului.ro sau din aplicatia de mobil SfatulMedicului (iOS, Android)
Sterge articolul
Elimina articolul din lista celor salvate

Generalitati


Tumorile gastrointestinale stromale sunt forme rare de cancer.

Aceste boli sunt caracteristice in special persoanelor cu vasta cuprinsa intre 50 si 60 de ani si sunt foarte rare in randul persoanele mai tinere de 40 de ani.

Tumorile stromale ale tractului gastrointestinal fac parte dintr-un grup de boli maligne ce poarta denumirea de sarcoame ale tesuturilor moi.

Sarcoamele sunt tumori maligne (cancere) care se dezvolta in tesuturile conective sau conjunctive ale organismului (cum ar fi muschi, tesut adipos, nervi, vase de sange, oase si cartilaje).

Cele mai multe tumori gastrointestinale stromale debuteaza in zona stomacului sau a intestinului subtire dar se pot manifesta pe toata lungimea tractului digestiv.

Tractul digestiv incepe de la esofag si se aseamana cu un tub gol. Peretii tractului digestiv sunt alcatuiti din straturi de muschi. Tumorile stromale se manifesta de la nivelul celulelor care se afla intre straturile musculare ale tractului digestiv.

Cauze si factori de risc

Nu se cunosc cauzele exacte ale tumorilor stromale gastrointestinale.

Majoritatea persoanelor care dezvolta aceasta boala nu prezinta istoric familial al bolii. Sunt destul de rare cazurile in care mai multi membrii ale aceleiasi familii au fost diagnosticati cu tumori gastrointestinale stromale.

Bolnavii de neurofibromatoza manifesta un risc usor crescut de a dezvolta aceasta afectiune.

Semne si simptome

Simptomele si semnele bolii variaza in functie de marimea si localizarea tumorii.

Acestea pot include:
- un nodul nedureros la nivelul abdomenului
- disconfort sau durere abdominala
- varsaturi (stare de rau)
- scaun cu sange
- fatigabilitate (oboseala si slabiciune)
- febra si transpiratie nocturna
- anemie feripriva

Diagnostic

Intr-o prima faza este necesara vizita la medicul gastroenterolog pentru consult clinic.

Pacientului i se vor adresa intrebari legate de starea generala de sanatate si orice probleme medicale anterioare.

Se vor efectua mai multe tipuri de examinari si analize de sange pentru evaluarea sanatatii dar si pentru a se stabili daca ficatul functioneaza corect.

Pot fi facute urmatoarele investigatii:

- Ecografie sau scanare cu ultrasunete

Ecografia foloseste undele sonore pentru a oferi imagini din interiorul abdomenului.

Dupa ce pacientul se intinde confortabil, peste abdomen este aplicat un gel. Imaginile se vor obtine prin intermediul unui instrument de mici dimensiuni (transductor) care va fi miscat peste intreaga zona.

Scanarea este nedureroasa si dureaza aproximativ 15-20 minute.

- Endoscopie

In cadrul acestei investigatii un tub flexibil care contine in capat o sursa luminoasa si o camera video minuscula (endoscop) este introdus prin cavitatea bucala, catre esofag, apoi stomac si intestinul subtire.

Prin intermediul acestuia medicul va putea detecta orice modificari existente la nivelul tractului gastrointestinal. Daca este necesar, specialistul poate recolta mostre de tesut pentru biopsie, care vor fi trimise la laborator pentru a fi testate.

Endoscopia
poate fi incomoda dar, de obicei, nu este dureroasa.

De cele mai multe ori pacientul este anesteziat local. Dupa endoscopie, unii pacienti resimt o durere in gat care persista timp de aproximativ 2 zile. Acest lucru este normal.

- Endoscopie cu ultrasunete (ultrasonografia endoscopica)

Testul se va face pentru a se stabili care este dimensiunea si pozitia unei tumori gastrointestinale stromala.

Prin intermediul acestei investigatii vor putea fi vizualizate stomacul si structurile inconjuratoare.

Acest lucru se va face cu ajutorul unui endoscop care are in capat o sonda cu ultrasunete.

- Tomografia computerizata (CT)

Cu ajutorul razelor X, in timpul tomografiei computerizate, specialistul va putea obtine imagini tridimensionale din interiorul corpului.

Acest test este folosit pentru a evalua dimensiunea tumorii si pentru se verifica daca exista sau nu tumori si la nivelul altor zone ale corpului, cum ar fi, ficatul, de exemplu.

Scanarea nu este dureroasa si dureaza 10-30 minute.

Inainte de CT pacientului i se administreaza pe care orala sau injectabil o substanta de contrast care permite o analiza mai clara a anumitor zone.

Timp de cateva minute pacientul poate simti o senzatie de caldura.

In cazul unui pacient alergic la iod sau care sufera de astm bronsic pot aparea reactii adverse la substanta de contrast, de aceea este important ca medicul sa cunoasca aceste informatii inainte de efectuarea CT-ului.

- RMN (imagistica prin rezonanta magnetica)

Investigatia prin RMN este asemanatoare cu o scanare CT, dar utilizeaza campuri magnetice in loc de raze X ,pentru a construi o serie de imagini transversale ale corpului.

In timpul testului, pacientului i se va cere sa se intinda in interiorul unui cilindru de metal, deschis la ambele capete. Testul poate dura pana la o ora si este nedureros.

Aparatul este foarte zgomotos, astfel incat, recomandabil ar fi sa se poarte dopuri de urechi sau casti in timpul scanarii.

Unora dintre pacienti li se injecteaza substanta de contrast, dar acest lucru nu produce nici un disconfort. Unul dintre efectele neplacute ar putea fi senzatia de claustrofobie in interiorul cilindrului.

- Tomografie cu emisie de pozitroni sau PET scan

Aceasta este o metoda imaginistica de ultima generatie care foloseste doze mici de zahar radioactiv pentru a evalua activitatea celulara in diferite parti ale corpului.

Se va injecta in vena (a bratului, de obicei) o cantitate de substanta cu o reactivtitate scazuta.

Scanarea se va face cateva ore mai tarziu.
Zonele in care se afla tumori maligne sunt caracterizate de o activitate metabolica mai mare decat tesuturile inconjuratoare.

Stadializare

Identificarea tipului de cancer si stadiul in care acesta se afla, ajuta medicul sa decida asupra tratamentului cel mai potrivit.

In general, sarcoamele sunt clasificate in patru stadii:


- "mici si localizate" (stadiul 1),
- "raspandite in jurul structuriilor" (etapele 2 sau 3)
- "raspandite in alte parti ale corpului" (stadiul 4).

In cazul in care cancerul se manifesta pana in cele mai indepartate parti ale corpului, va purta denumirea de cancer secundar sau metastazic.

Tumorile gastrointestinale somale sunt foarte rare, de aceea nu exista un sistem clar de stadializare.

Recurenta defineste situatia in care un sarcom al tesuturilor moi a revenit dupa ce a fost tratat anterior. Acesta poate recidiva in acelasi loc in care a aparut initial (recidiva locala) sau intr-o alta parte a corpului (metastaza).

Tratament

Tratamentul pentru tumorile gastrointestinale stromale depinde de o serie de factori, inclusiv de starea generala de sanatate si de localizarea tumorii. Rezultatele obtinute in urma investigatiilor vor permite medicului sa decida care este cel mai bun tratament.

- In cele mai multe dintre cazuri, tumora se indeparteaza chirurgical.
- Daca aceasta nu poate fi extirpata, se urmeaza un tratament cu inhibitori de crestere.
- Nici chimioterapia si nici radioterapia nu ofera rezultate semnificative in cazul acestui tip de cancer (de aceea nu sunt folosite).

Tratamentul chirugical

Chirurgia este, de obicei, tratamentul de prima intentie pentru tumorile gastrointestinale stromale.

Chirurgul va indeparta tumora, alaturi de alte portiuni de tesut sanatos din imediata apropiere. In cazul in care tumora s-a raspandit pana la nivelul tesuturilor invecinate si acestea vor fi eliminate.

Scopul interventiei este inlaturarea tuturor celulelor tumorii gastrointestinale stromale.

Daca tumora s-a extins, poate fi necesara si indepartarea altor tumori secundare.

Chirurgia poate fi utilizata pentru a trata si tumorile recurente. Posibile efecte secundare pot sa apara in urma interventiei chirurgicale, dar acest lucru depinde de marimea si localizarea tumorii.

In cazul in care cancerul a fost depistat la nivelul intestinul subtire, operatia prin care va fi inlaturata o portiune din intestinul subtire nu ofera, de cele mai multe ori, efecte pozitive pe termen lung.

Daca aceasta se afla in zona stomacului, este posibil ca cea mai mare parte din stomac sa trebuiasca indepartata. Situatia va implica modificari ale dietei (marimea si frecventa meselor).

Doar medicul chirurg este in masura sa informeze pacientul cu privire la posibilele efecte negative ale interventiei chirurgicale.


Citeste si despre:

Profilaxia cancerului gastric Metaplazia intestinala - precursoarea cancerului gastric Cancerul la stomac - cauze si tratament Cancerul la stomac - factori de risc, simptome si investigatii Factori de risc in dezvoltarea cancerului Colicile la sugari: sfaturi practice pentru parinti Cancer 15 simptome de cancer ignorate de barbati Cancerul de stomac Cauze ascunse si surprinzatoare ale cancerului Sfaturi de nutritie pentru pacientii care sufera de cancer