Rezistenta antiinfectioasa

Rezistenta antiinfectioasa nespecifica

Aceasta cuprinde mai multi factori si mecanisme. In primul rand, organismul se apara prin integritatea pielii si a mucoaselor care actioneaza ca bariere anatomice fata de invazia microbiana, cat si prin diferite mecanisme fiziologice.

Integritatea pielii si mucoaselor

Conservarea intacta a tegumentului si a mucoaselor este prima bariera de aparare contra infectiei. Un tegument sau mucoasa intacta nu lasa sa patrunda microbi. Iritatia, existenta unei plagi sau intepatura, constituie porti de intrare pentru infectie. Pielea se autosterilizeaza in mod mecanic, prin descuamarea celulelor epidermice si prin aciditatea secretiei. Mucoasele se apara tot prin integritatea lor anatomica si alte mijloace. Este indicat sa nu iritam, spre exemplu, mucoasa bucala cu substante caustice (obiceiuri gresite de a badijona cu gaz in gat sau cu alte substante iritante, in caz de angine).

Mucus si Ph acid

Printre mijioacele de aparare ale mucoaselor exista formarea de mucus si actiunea de miscare a cililor celulari spre exterior, prin care se elimina o data cu mucusul si microbii (secretie nazala, stranut, tuse cu expectoratie). Mucoasa conjunctivala a ochilor se apara prin spalarea rapida si continua cu ajutorul lacrimilor, care sunt si ele dezinfectante (contin lizozim, o enzima cu actiune bactericida, care se afla si in secretia nazala, in saliva si in alte secretii).
Mucoasele se mai apara si prin pH acid al secretiilor, asa este cazul aciditatii gastrice, al secretiei vaginale, al aciditatii urinare.

Imunoglobuline

In secretia mucoaselor se gaseste si o imunoglobulina cu rol protector, antiinfectios (IgA).

Flora microbiana normala

Atat tegumentul, cat si mucoasele se apara si printr-o “microflora" microbiana normala - saprofita, constituita din microbi nepatogeni, care impiedica multiplicarea si patrunderea in corp a microbilor patogeni.

Fagocitoza

Un important mecanism de aparare al organismului contra infectiei este fagocitoza (prin care intelegem actiunea de incorporare si distrugere – digerare, a microbilor de catre leucocite in special polinucleare neutrofile) si celulele sistemului reticulo-endotelial. Un organism in care polinuclearele au scazut sub 1000/mm3 nu se mai poate apara de microbi (agranulocitoza) – valori normale 5000-8000/mm3.

Sistemul complement

Un alt sistem de aparare antiinfectioasa il constituie anumite substante care se afla in sange cu acest scop: sistemul complement (11 componente) care intervine in distrugerea microbilor patrunsi in sange, impreuna cu o alta substanta, properdina. Acestia sunt factori umorali ai rezistentei naturale nespecifice care confera sangelui o putere bactericida si impiedica inmultirea microbilor patrunsi intamplator in sange.
Tot in sange se afla interferonul, o glicoproteina cu rol important in apararea contra virusurilor. Interferonul a fost extras si a fost incercat in terapia infectiilor virale (dezavantaj: productia este foarte costisitoare).

Alti factori

In apararea antiinfectioasa mai intervin si alti factori de care trebuie sa tinem seama in viata noastra de toate zilele, astfel:

• o buna nutritie creste rezistenta antiinfectioasa: intelegem prin aceasta o nutritie cantitativ corespunzatoare si calitativ cuprinzatoare continand: proteine superioare (lapte si derivate, carne, peste) lipide, glucide si vitamine, in special vitamina C si vitamina A;
• constitutia si echilibrul endocrin joaca de asemenea un rol insemnat: persoanele cu hipotiroidism (deficienta tiroidiana) sau functia suprarenalelor deprimata prin corticoterapie prelungita, sunt sensibile la infectii si fac infectii mai grave;
• exista stari de imunodepresie cu scaderea rezistentei antinfectioase, date de: iradieri prelungite, medicatii imunodepresive (cortizonice, citostatice), boli debilitante (boli de sange, cancer, viroze), stari dobandite in decursul vietii;
• exista si deficiente de aparare cu caracter genetic (din nastere), care se constata, evident, din copilarie, ca: agammaglobulinemia (lipsa de gammaglobuline), lipsa timusului, (explica mortile subite), sindromul leucocitelor lenese etc.
• varsta constituie un alt factor, in sensul ca sugarii au o “imaturitate” in apararea antiinfectioasa iar la batrani scade rezistenta fata de infectii.
• starea - sistemului nervos central a activitatii psihice, intervine de asemenea in apararea antiinfectioasa; astfel, un efect negativ il au: marile depresii, oboseala, nevrozele, excitatiile dureroase.

Rezistenta antiinfectioasa specifica

Rezistenta antiinfectioasa specifica reprezinta mecanismele de aparare antiinfectioase cu caracter tintit: numai fata de o anumita infectie, un anumit microb spre exemplu, fata de gripa, poliomielita, de rujeola, de tuse convulsiva, de tetanos etc.
Imunitatea reprezinta rezistenta organismelor fata de agentii patogeni.

Aceasta calitate a organismului se obtine prin:
- imunitatea umorala: producerea de catre plasmocite de anticorpi specifici fata de un anumit microb (imunoglobuline).
- imunitatea celulara: prin apararea conferita de anumite celule albe ale sangelui (limfocitele T).
Imunitatea celulara este determinata de activitatea limfocitelor T, care intervin distrugand celulele cu microbi (limfocite „ucigase”), pe cale citotoxica, sau secretand anumite substante (limfokine).
Ambele sectoare ale imunitatii (umorala si celulara) conlucreaza pentru realizarea imunitatii specifice a organismului.

Tipuri de imunitate specifica

In functie de modul cum se obtine, imunitatea specifica antiinfectioasa se imparte in:
- imunitate naturala, definita ca un caracter de specie prin care omul este rezistent, de exemplu la unii microbi patogeni numai pentru animale
- imunitate dobindita, care se poate obtine in 2 feluri: pasiv si activ.
Imunitatea pasiva se obtine prin:
- transferul de anticorpi din sangele mamei la nou-nascut, care se naste cu imunitatea antiinfectioasa pe care o avea mama, dar pe care o pierde treptat, in 3 —6 luni dupa nastere (deci are caracter temporar); anticorpii se transmit de la mama si prin lapte, ceea ce constitute inca un argument puternic pentru valoarea alaptatului matern, ca aparare antiinfectioasa a sugarului
- prin adiministrarea de seruri imune: fie produse animale (ser imun heterolog, spre exemplu: serul antitetanic, serul antidifteric), fie produse obtinute prin extractia gammaglobulinelor din sangele uman (gamaglobuline standard si altele specifice); durata imunitatii astfel obtinute este temporara: 14—21 zile.
Imunitatea activa se obtine:
- fie in mod natural dupa trecerea printr-o boala infectioasa (imunitatea postinfectioasa)
- fie in mod artificial, prin imunizari (vaccinari cu vaccinuri si anatoxine).

Profilaxie

Pentru protectia populatiei receptive la infectii dispunem de masuri eficace, care au influentat profund si favorabil sanatatea intregii lumi, eliberand-o de amenintarea unor epidemii redutabile:
- metode de profilaxie specifice vaccinuri si gammaglobuline.
- chimioprofilaxie (antibiotice si chimioterapice administrate preventiv, pentru impiedicarea aparitiei infectiei)
- cresterea rezistentei nespecifice
- educatia sanitara.
Profilaxia specifica (care se adreseaza unei anumite boli) se obtine in doua feluri:
- prin imunizarea activa (vaccinuri)
- prin imunizarea pasiva (gammaglobuline).

De retinut

Imunizarea activa cu vaccinuri si anatoxine constitute o metoda de mare valoare profilactica. In acest mod, o boala infectioasa ca variola a fost eradicata de pe intregul glob, iar altele au fost practic eradicate sau mult reduse din multe tari si teritorii: difteria, tetanosul, poliomielita, rujeola, tusea convulsiva.

Dispunem acum de vaccinuri cu indicatii speciale, in anumite situatii, ca: vaccinarea antitifoidica, antigripala, antirubeolica, antioreionica etc.

Alte vaccinuri sunt in curs de realizare ori de perfectionare si generalizare (contra hepatitei virale B, contra meningitelor, antimalarica).

Pe langa salvarea de vieti si pastrarea sanatatii, vaccinurile ofera si un mare avantaj economic, fiind putin costisitoare, fata de imensele avantaje pe care le ofera pentru protectia sanatatii si de evitarea unor cheltuieli considerabile pentru ingrijirea celor care s-ar fi imbolnavit.

Vaccinurile trebuie acceptate cu deplina intelegere si disciplina de populatie. Orice renuntare ori ezitare la vaccinari se poate solda cu riscuri considerabile pentru individ (boala cu urmarile ei) si pentru colectivitate (epidemii).