Interferonul - clasificare, utilizare, efecte secundare
Generalitati
Interferonul reprezinta parte din grupa mare a proteinelor si totodata si a sistemului imunitar.
Aceste proteine sunt eliberate de catre sistemul imun in cazul prezentei agentiilor patogeni, de la cei mai variati: bacterii, virusuri, paraziti dar si ca reactie a unor celule tumorale.
Cuprins articol
Structura
Interferonul face parte din clasa celulelor imunitare denumite citokine, aceste molecule printre care si interferonul sunt clasa de celule imunitare care sunt folosite pentru a declansa raspunsul imun adecvat.
Interferonul in sine poarta denumirea aceasta deoarece interfera cu replicarea agentului patogen si in special deoarece intervine in perioada de multiplicare a virusilor, din acest motiv interferand in aceasta etapa. Interferonul activeaza celulele imunitare denumite ca macrophage sau celulele T-NK (T-cell Natural-Killer).
Clasificare
Interferonul se subimparte la randul sau in cel putin 20 de tipuri genetice din care o mare parte au fost identificate la oameni. Ca si clase exista 3 clase majore ale interferonului.
In ceea ce priveste clasificarea interferonului, pentru acesta sunt utilizate in descriere literele grecesti: alfa, beta, delta, epsilon, gamma, kappa, lambda, omega, zeta.
Interferonul alfa, beta si omega sunt in categoria I a interferonului, iar gamma in tipul II.
Interferonul tip I, este subimpartit in categoria: alfa, beta, epsilon si acestea sunt eliminate in special in reactia virala. Acest tip de interferon este produs de catre monocite si fibroblaste. Aceasta productie a interferonului tip I este sub controlul interleukinei 10.
Odata eliberat acest interferon va interactiona in capacitatea de replicare a virusilor (ARN-ului si AND-ului viral). Din acest motiv de interactiune in replicarea virala acest interferon in special Interferonul-a va fi folosit pentru a trata hepatita virala, in special a infectiilor virale B si C, in timp ce interferonul tip I, sau mai precis subtipul Interferon- este folosit in tratamentul sclerozei multiple.
Interferonul tip II sau intergeronul gama este tot o componenta a sistemului imunitar si este sub gestiunea Interleukina-12. Chiar mai mult acest tip de interferon II sunt eliberate de celulele T-helper, in special tipul 1. Tot in tratamentul sclerozei multiple este folosit interferonul tip II sau interferonul gamma.
Interferonul tip III este descoperit in perioada recenta astfel ca metoda de actiune a acestui tip de interferon este dificil de a fi inteleasa momentan.
Utilizare
Interferonul, desi este o substanta proprioceptiva (adica secretata si in componenta organismului uman), este o substanta care nu trebuie administrata decat la indicatia medicului, care o va recomanda pentru o serie de patologii. Insa trebuie tinuta sub control aceasta utilizare a interferonului deoarece simptomele nu este obligatoriu a aparea instant ci pot sa apara ulterior, dupa o utilizare mai indelungata.
Interferonul este o substanta care trebuie dozata cu precautie deoarece tocmai ca nu intervine in mod direct in sistemul imunitar, ci este o interactiune in acest sistem, fapt pentru care poate cauza modificari severe in acest sistem si trebuie administrata cu precautie iar dozajul necesar in functie de patologie trebuie calculat cu finete pentru ca o diferenta mica de cantitate atat in plus cat si in muns poate sa insemne o modificare a raspunsului imunitar.
Interleukina se va folosi asadar pentru :
- Intreruperea replicarii virale, in special a virusurilor ce afecteaza hepatocitele, dar nu numai, din acest motiv intr-o infectie acuta sau puternica cu virus hepatic B sau C va constitui posibilitatea de administrare a interferonului. Insa acest tratament nu trebuie administrat permanent, ci mai ales in debutul acestei patologii cand infectia virala este activa si acuta si se incearca stabilizarea viremiei si incercarea de scadere a agresivitatii infectiei virale. Asadar interferonul este folosit in tratamentul hepatitei B, C si D.
- Tratamentul in celulele tumorale, fie ca vorbim de celule tumoral maligne dar si benigne. Administrarea tipului I de interferon este utilizat si in intercalarea dezvoltarii celulelor tumorale. Aceasta inseamna ca tipul I de interferon nu va bloca formarea de celule tumorale ci mai degraba va bloca dezvoltarea sau multiplicarea celulelor tumorale.
Deoarece aceste celule tumorale au o replicare mult accelerata si in general ca vorbim de cele benigne cat si de cele maligne, replicarea neoplaziilor se produce atat de rapid incat interferonul va sista aceasta multiplicare accentuata. Astfel ca acest interferon va fi utilizat in: Cancerul gastric (hepatic, renal, gastric, esofagian) sau cancerul de ovar, melanoame maligne.
- Tot printr-un mecanism asemanator de intrerupere al replicarii celulare se va folosi interferonul atat tip I cat si cel tip II pentru oprirea dezvoltarii sclerozei multiple. Interferonul nu doar ca va interactiona in replicarea celulara a celulelor organismelor (celule tumorale sau celule din scleroza) dar si in interactiunea virala deoarece nu doar ca va distruge acesti agenti patogeni dar va distruge si celulele infectate.
- Imunomodulatoare: In cazul patologiilor imunitare, ori a leucemiei dar si in alte dereglari imunologice fie dobandite (HIV) fie congenitale, interferonul va fi folosit ca si imuno-modulator si imunoreglator. Aceasta interactiune se va produce printr-o interventie in mecanismul citotoxic al celulelor T si mai precis in activitatea de eliberare a citokinelor declansata de catre celulele T-helper. In acelasi timp interferonul gamma va activa in mod direct celule imunitare precum macrofage sau celulele NK (natural killer).
Incepand asadar cu ultimii 30 de ani, interferonul se va folosi pentru hepatita B sau C, precum si in unele subtipuri de leucemie, sau ca si imunomodulator cu eficienta mult sporita.
Terapia cu interferon s-a dovedit a fi foarte eficienta ca tratament de prima intentie. In mai mult de jumatate din cazuri, tratamentul cu interferon da un raspuns favorabil in stabilizarea si incetinirea hepatitei virale.
Administrarea
Administrarea interferonului trebuie facuta doar la indicatia medicului si doar dupa schema stabilita de catre acesta, in plus fata de aceasta trebuie o permanenta supraveghere si daca este necesar si o serie de analize pentru a se observa reactia organismului la aceasta terapie de influentare a imunitatii.
Administrarea interferonului pentru hepatita B si C se va efectua intr-o administrare de o inkectie odata la doua zile printr-o administrare intramusculara. La acest tratament se poate adauga si in plus o terapie cu polietilenglicoli pentru a suplimenta si prelungi eficienta tratamentului cu interferon, deoarece acesta are o reactie puternica, dar timpul sau de injumatatire nu poate tine 24-48 de ore pentru care se vor adauga si alte tratamente de tipul interferonului.
Administrarea interferonului poate fi recomandata si pe o perioada mai indelungata, care poate sa mearga de la un numar de cateva saptamani, dar care poate sa tina si cateva luni, insa de cele mai multe ori, in special daca perioada este indelungata va putea fi necesara o perioada de spitalizare daca terapia este pe o durata de 3, 6 luni.
Raspunsul viral la interferon
Deoarece interferonul in sine este un raspuns al organismului la un agent patogen, in special la virusi si virusii au un mod de a raspunde la interferon prin asigurarea unei rezistente la activitatea interferonului.
Astfel ca raspunsul viral se afla prin interactiunea in sine in raspunsul citekinelor adica blocarea de fixare a citokinelor si astfel blocheaza continua solicitare de replicare si de secretare a interferonului.
Printre virusii care pot bloca activitatea interferonului se afla Virusul encefalitei japoneze, virusul Zika, virusul din familia virusurilor herpetice cat si cele din familia HPV (human papilomavirus).
Acest raspuns al virusurilor la interferon inseamna ca daca secundar unei infectii virale cu hepatita B, C sau HIV exista o infectie cu HPV, sau virusul Zika, actiunea interferonului va putea fi redusa sau scazuta si asadar poate fi necesara combinatia interferonului cu alte imunomodulatoare.
Efectele secundare ale interferonului
Interferonul poate provoca la debutul terapiei dar si ulterior inceperii tratamentului o serie de manifestari si simptome.Simptomele pot varia de la o modificare a starii comportamentale sau starii psiho-comportamentale, adica o stare de depresie, de irascibilitate sau care poate merge pana la o stare perpetua de astenie si somnolenta. Aceasta stare poate fi data de catre o interactiune a interferonului cu activitatea hepatica.
Interferonul dar si agentii patogeni pot interactiona cu sistemul digestiv, adica pot provoca o serie de manifestari digestive, precum : greturile, durerea abdominala sau durerea retrosternala cu caracter de arsura, cat si scaderea ponderala accentuata insa nu atat in mod direct cat mai degraba prin pierderea poftei de mancare.
Pot sa para si o serie de manifestari cutanate adica un eritem tegumentar cat si o serie de eruptii cutanate, dar si edeme (umflarea gambelor) sau o serie de edeme (umflari) in zona articulatilor insotite chiar de artralgii.
Totodata acest interferon poate scadea (lucru observabil si pe analizele de sange – hemoleucograma) numarul de leucocite dar si numarul trombocitar, fapt care ar trebui precizat medicului care interpreteaza analizele. Totusi aceasta indicatie asupra numarului trombocitar daca este sub 100.000-120.000 nu poate fi administrat numarul trombocitar.
Nici in ciroza hepatica sau intr-o fibroza hepatica ori in alte afectiuni hepatice nu sunt admise tratamentul cu interleukine. Sau daca se considera a fi necesar, terapia cu interferon se poate administra doar intr-un mediu spitalicesc (internarea in spital) deoarece interactiunea intre interferon si ficat trebuie observata cu precautie.
In cazul in care adiacent afectarii virale sau parazitare sau a unei alte patologii care necesita tratamentul cu interferon, trebuie tinut cont daca exista diabetul zaharat, deoarece diabetul poate fi decompensat de catre administrarea interferonului, in special la diabetul insulino-dependent deoarece poate scadea eficienta absorbtia insulinei si interferonul poate bloca fixarea si absorbtia insulinei.
Alopecia este un alt efect secundar al tratamentului cu interferon deoarece ca orice imunomodelator va produce caderea accentuata a parului.
In cazul unei afectari a numarului eritrocitar sau al hemoglobinei, trebuie avuta precautie daca se decide asupra administrarii de interferon, deoarece daca exista o anemie sau o anemie feripriva, interferonul va interactiona cu numarul eritrocitar si va accentua anemia.
Ai o propunere de completare sau neclarități?
In cazul in care articolul nu a acoperit in totalitate un anumit aspect care va intereseaza, va incurajam sa ne trimiteti sugestii pentru completare. Astfel, ne veti ajuta sa completam si sa imbunatatim continutul pentru toti cititorii.
