Bursita

Actualizat: 19 Noiembrie 2012
Salveaza articolul pentru mai tarziu
Poti accesa articolul oricand, de pe orice dispozitiv, din contul tau sfatulmedicului.ro sau din aplicatia de mobil SfatulMedicului (iOS, Android)
Sterge articolul
Elimina articolul din lista celor salvate

Generalitati


Bursita e o inflamatie a bursei, un mic sac cu fluid care captuseste si lubrefiaza zona in care elementele articulare-inclusiv os, tendon, ligament, muschi sau piele-se freaca una de alta. Bursele sunt localizate in tot organismul, in interiorul si pe articulatii si in alte locuri in care exista riscul frecarii sau al presiunii. Bursitele pot apare oriunde in organism unde exista o bursa si unde inflamatia determina umplerea cu fluid a acesteia.

Aceasta afectiune e deseori dureroasa. Bursitele pot afecta pe oricine, dar cei care efectueaza actiuni repetitive la locul de munca, in timpul activitatilor sportive sau in activitatile de zi cu zi, au un risc mai mare. Este probabil ca unele din activitatile zilnice cum ar fi folosirea uneltelor, gradinaritul, gatitul si tastatul, sa aiba nevoie de efectuarea de miscari repetitive.

De asemenea, presiunea continua asupra unei articulatii sau asupra unor anumite zone creste riscul de a face bursita. De exemplu, muncitorii care construiesc acoperisuri, cei ce monteaza parchetul sau gardinarii care lucreaza in genunchi toate ziua, pot dezvolta o bursita la bursa rotuliana, iar cei care stau asezati pe suprafete dure o perioada indelungata de timp pot face bursita la bursa oaselor sezutului.

Cauze

Bursitele sunt cauzate de suprasolicitare si de miscari repetate, un traumatism brusc (deseori usor), perioade indelungate de presiune exercitata asupra unei zone sau imbatranirea si degenerarea gradata a bursei. Bursitele pot fi cauzate si de afectiuni sistemice, cum ar fi artrita septica, infectia (bursita septica) sau traumatismul (bursita traumatica).

Simptome

Simptomele bursitei includ: durere, senzatie de tensiune, roseata, caldura si/sau cresterea in volum a zonei de langa bursa inflamata.
Simptomele bursitei pot:
-sa iradieze in afara ariei articulare, spre deosebire de durerea artritica, care tinde sa fie localizata doar articular
-sa afecteze exact aria in care este localizata bursa inflamata.
Durerea poate fi sporita de activitate sau de presiune. Durerea si redoarea (intepeneala) se pot accentua in timpul noptii sau dimineata la trezire.
Miscarea sau exercitiile fizice usoare de mobilizare a articulatiei reduc de obicei redoarea (prea multa miscare poate inrautati simptomele existente sau readuce durerea si redoarea).
Bursita se inrautateste tipic daca bursa afectata nu este lasata sa stea in repaus si sa se vindece.
Simptomele bursitei pot fi asemanatoare cu cele din traumatismele de tendon. Leziunile de tendon se mai numesc si tendopatii.

Consult de specialitate

Se va consulta medicul specialist daca bursita e grava sau daca nu raspunde la tratamentul efectuat acasa timp de mai multe zile, daca zona dureroasa devine rosie sau fierbinte sau daca se instaleaza febra.
Se mai cere consultul medicului specialist daca exista riscul mai mare de a face o infectie, deoarece exista si alte maladii care sa predispuna la infectii cum ar fi: diabetul, artrita reumatoida, lupus eritematos sau HIV/SIDA sau daca pacientul ia medicamente de tipul corticosteroizilor sau imunosupresoarelor.

Investigatii

Pentru a diagnostica bursita, medicul poate sa intrebe despre istoricul medical al afectiunii, activitatile zilnice si sa efectueze un examen fizic pentru a verifica starea globala de sanatate a pacientului, zonele dureroase, forta musculara si gradul de mobilitate. Examenul poate include si evaluarea functiei nervoase (sensibilitate si reflexe) si a circulatiei sangvine (pulsul). Daca simptomele au o legatura cu utilizarea de unelte sau de echipamente sportive, medicul poate cere pacientului sa arate cum foloseste acesta diferitele echipamente.
Daca istoricul medical si examenul fizic indica bursita, probabil nu e nevoie de teste aditionale. Daca, totusi, exista o bursa inflamata, este posibil sa fie nevoie de extragerea de fluid din bursa (aspiratie), pentru a verifica daca nu exista infectie.

Daca simptomele sunt severe sau nu s-au ameliorat la tratament, teste aditionale pot fi de ajutor. Acestea pot sa includa:
- aspiratia bursei cu sau fara injectarea de antialgice (medicamente impotriva durerii): extragerea de fluid din bursa poate ajuta la determinarea diagnosticului si poate fi si un tratament eficient
- radiografiile: pot arata orice probleme legate de os, depozite de calciu in tendoane sau alte structuri articulare
- IRM (imagistica prin rezonanta magnetica) care poate arata mici rupturi si traumatisme ale tesuturilor moi, cum sunt: tendoanele, ligamentele, cartilajele si muschii
- ultrasunetele (ecografia), care pot arata ingrosari, cresteri de volum sau rupturi ale tesuturilor moi cum ar fi bursele sau tendoanele.

Tratament

Tratamentul bursitelor include cel mai frecvent repaus, gheata si folosirea antialgicelor. Acetaminofenul sau AINS (antiinflamatoare nesteroidiene) pot reduce atat durerea cat si inflamatia.
E posibil ca bursita sa se amelioreze in cateva zile sau cateva saptamani daca repausul si tratamentul se instituie imediat.
Trebuie urmati urmatorii pasi:
- trebuie pusa in repaus articulatia si evitarea oricarei activitati sau oricarei presiuni directe care poate cauza durerea
- trebuie respectat si un program normal de somn
- aplicarea de gheata sau de comprese reci, imediat ce se observa aparitia durerii sau a senzatiei de presiune in muschi sau in zona din apropierea articulatiei: gheata se aplica cate 10-15 minute, de doua ori pe ora de obicei, pe parcursul a 72 de ore; se continua aplicarea ghetii (15-20 de minute, de trei ori pe zi) pana cand durerea se reduce (desi compresele calde pot produce usurarea durerii, doar gheata poate reduce inflamatia si grabi vindecarea)
- administrarea de antialgice: folosirea de acetaminofen(paracetamol) sau antiinflamatoare nesteroidiene cum ar fi ibuprofenul sau aspirina, naproxenul pentru a reduce durerea si inflamatia bursei (se recomanda precautie in adminstrarea aspirinei persoanelor sub 20 de ani, datorita riscului de aparitie a sindromului Reye, o complicatie ce implica sistemul nervos central la copii).
Nu trebuie ca pacientii sa se bazeze pe folosirea medicatiei pentru reducerea durerii si sa suprasolicite articulatia in continuare.
- trebuie efectuate exercitii fizice care sa creasca mobilitatea in fiecare zi: daca bursita a aparut intr-o articulatie sau in vecinatatea unei articulatii, trebuie mobilizata articulatia cu efectuarea tuturor miscarilor pe care le poate face in mod normal acea articulatie, chiar si in timpul in care articulatia nu este folosita; aceasta va preveni aparitia redorii (intepenirii); pe masura ce durerea dispare, se continua aceste exercitii si se adauga altele pentru a tonifia muschii din jurul articulatiei
- reluarea gradata a activitatii la o intensitate mai mica decat cea efectuata inaintea aparitiei simptomelor: trebuie efectuata incalzirea inainte si exercitii de stretching dupa; intensitatea efortului va fi crescuta gradual si exercitiile se vor opri daca apare durerea
Dupa incetarea activitatii, se va aplica gheata pentru prevenirea durerii si a inflamatiei. Pentru a preveni recidiva (reaparitia), se va schimba modul in care se efectueaza activitatea ce produce durere.
- evitarea fumatului: fumatul interfera cu productia de colagen, care este necesara vindecarii ranilor si tesuturilor.

Tratament in cazul agravarii bolii

Bursita severa si de lunga durata este uneori tratata prin indepartarea fluidului in exces din bursa crescuta de volum, cu ajutorul unui ac si al unei seringi (aspiratie), aplicarea unui bandaj compresiv asupra zonei sau ambele metode. Daca fluidul arata semne de infectie bacteriana (bursita septica), tratamentul antibiotic e necesar, posibil inclusiv antibioterapie intravenoasa cu internare in spital.
Bursita mai poate fi tratata cu injectii cu corticosteroizi pentru a reduce inflamatia.
Ocazional, bursa este indepartata chirurgical daca nu raspunde la tratament si determina durere si impotenta functionala (incapacitatea de a o folosi) importante.
Bursitele pot recidiva daca nu se fac exercitii de stretching sau daca nu se tonifica muschii si nu se schimba modul in care se efectueaza unele activitati. Specialistul poate recomanda si terapie fizica.

Profilaxie

Pentru a preveni reaparitia sau aparitia bursitei:
- se vor evalua si se vor inlocui activitatile care au tendinta sa agraveze simptomele: se vor schimba activitatile care implica miscari repetate, care tensioneaza articulatiile si muschii (de exemplu, ar trebui alternate mainile sau schimbat manerul ustensilei folosite)
- daca pacientul sta la un birou pentru o perioada prea indelungata, trebuie ca acesta sa se ridice si sa mearga cativa pasi la fiecare ora (statul in aceeasi pozitie pentru un timp prea indelungat poate si el cauza bursita)
- daca se suspecteaza ca anumite activitati la locul de munca pot cauza bursita, ar trebui comunicat acest fapt departamentului de resurse umane si cautate alternative in efectuarea sarcinilor individuale, modificari de echipament sau alte insarcinari
- daca un anumit sport cauzeaza bursita, ar trebui luate in considerare antrenamente care sa arate pacientului care sunt miscarile adecvate; ar trebui ca acestia sa aiba un antrenor personal sau o persoana care e familiarizata cu sportul respectiv sau cu echipamentul; trebuie verificat echipamentul pentru a se asigura ca este potrivit pentru marimea, forta si abilitatea pacientului; pacientul trebuie sa arate cum foloseste echipamentul si sa ceara feedback asupra eventualelor greseli pe care le comite
- articulatiile si zonele de presiune trebuie protejate: bursitele care sunt cauzate de presiune pot fi prevenite prin sederea sau ingenuncherea pe o pernuta, prin nesprijinirea coatelor de suprafetele dure cum sunt birourile si purtarea de pantofi adecvati, prevazuti cu sisteme de atenuarea presiunii.


Citeste si despre:

Cum gasim incaltamintea adecvata pentru afectiunile picioarelor? 5 cele mai comune boli ale toamnei Tulburarile endocrine si bolile articulare Piciorul Reumatoid 28 de alimente supernutritive Ce afectiuni pot fi detectate cu ajutorul unui RMN cerebral Durerile localizate la nivelul piciorului Cauzele durerii de umar Calusurile si bataturile Trunchiul si extremitatile iti spun de ce afectiuni suferi! Prim ajutor in caz de inflamatie a pleoapei (blefarita)