Sangele omului este compus din doua elemente esentiale: partea lichida, alcatuita din apa, din substante organice si minerale solubile si partea solida, alcatuita din elemente celulare (globule rosii, globule albe si trombocite).
Sangele recoltat din vena pacientului introdus intr-o eprubeta se coaguleaza dupa cateva minute., apoi acesta se separa intr-un strat lichid, superior, care se numeste ser si intr-un strat inferior, solid care este cheagul.
Daca in eprubeta in care s-a recoltat sangele se adauga o substanta anticoagulanta (prin care se impiedica coagularea sangelui), atunci sangele nu se mai coaguleaza, dar se separa tot in doua straturi: stratul superior, lichid constituit din plasma si stratul inferior, solid, constituit din elementele celuare necoagulate.
Din aceste doua componente, ser si plasma sanguina, se vor efectua principalele analize medicale biochimice si serologice. Din elementele celulare sanguine se realizeaza analizele hematologice. Analizele hematologice cerceteaza numarul, forma, caracteristicile si compozitia elementelor celulare ale sangelui.
Reprezinta masa de hematii (globule rosii) dintr-un anumit volum de sange. Procedeul consta in recoltarea sangelui dintr-o vena, apoi acesta se combina cu o substanta antiocoagulanta si se repartizeaza intr-un tub de sticla foarte ingust, care se centrifugheaza puternic la o centrifuga. In urma acestei operatii se observa separarea sangelui in stratul superior (plasma) si stratul inferior, format din globule rosii, care constituie hematocritul.
Hematocritul se poate defini ca fiind volumul stratului de globule rosii (in procente) fata de volumul total al sangelul din tubul de sticla.
Valori normale ale hematocritului:
- la barbati = 40-48%;
- la femei = 36-42%;
- la copiii intre 2-15 ani = 36-39%.
Cresterea hematocritului se intalneste rar, cand se pierde multa apa din corp prin transpiratie, prin febra, prin varsaturi (deshidratare), precum si in boala care se caracterizeaza prin cresterea exagerata a numarului de globule rosii (poliglobulie).
Scaderea hematocritului se observa in anemii, in pierderea de sange sau cand se consuma multe lichide inainte de recoltarea sangelui. Hematocritul, alaturi de numaratoarea globulelor rosii si de dozarea hemoglobinei, ajuta la punerea unui diagnostic mai precis de anemie.
Culoarea rosie a sangelui, respectiv a globulelor rosii este data de o substanta chimica care contine un pigment pe baza de fier, numit hemoglobina. Aceasta substanta are capacitatea de a fixa oxigenul din aer la nivelul plamanilor, pe care apoi de a-l transporta in tot organismul, la celule.
Scaderea cantitatii de hemoglobina indica o anemie si acest fapt este determinat fie de reducerea continutului globulelor rosii in hemoglobina, fie de scaderea numarului de globule rosii. Sunt oameni cu un numar aproape normal de globule rosii, dar acestea contin hemoglobina putina, situatie care se intalneste in asa-zisele anemii hipocrome.
Exista si cazuri de anemii hipercrome, in care cu toate ca sangele contine hemoglobina in limitele normale, anemia este cauzata de scaderea numarului de globule rosii (hematii). Hemoglobina se exprima fie in procente la 100 ml sange, fie in grame la 100 ml sange.
Valori normale ale hemoglobinei:
- la barbati = 13-16 g la 100 ml sange;
- la femei = 11-15 g la 100 ml sange.
Globulele rosii pot fi numarate la microscop. Pentru aceasta este nevoie de o picatura de sange recoltata de la un deget sau din vena. Numaratoarea se face pe un volum foarte mic de sange, iar rezultatul se raporteaza la 1 mm cub de sange.
Valori normale ale numarului de globule rosii:
- barbati = 4,2-5,6 milioane pe 1 mm cub;
- femei = 3,7-4,9 milioane pe 1 mm cub;
- copii (1-5 ani) = 4,5-4,8 milioane pe 1 mm cub.
O scadere sub 4 milioane de eritrocite la barbati si 3,5 milioane la femei indica o anemie, care trebuie tratata. Anemiile sunt produse de numeroase cauze: pierderi mari de sange (hemoragii), boli infectioase acute si cronice, boli produse de paraziti, intoxicatii cu diferite substante chimice, lipsa de fier si de vitamine, subalimentatie etc.
Cresterea numarului de globule rosii peste 5,5-6 milioane pe 1 mm cub se intalneste in pierderile mari de apa (deshidratare) si in poliglobulie (eritrocitoza), boala rara.
Tehnica de numarare a globulelor albe (leucocite) este similara ca si in cazul globulelor rosii, dar numarul leucocitelor din sangele uman este mult mai mic.
Valori normale ale numarului de globule albe:
- la adulti = 4000-8000 pe 1 mm cub;
- la copii (1-6 ani) = 4000-1000 pe 1 mm cub.
Un numar crescut de leucocite (leucocitoza) se intalneste in infectiile acute cu microbi sau paraziti, in infectiile cronice si, in general, in toate bolile insotite de febra. Leucocitoza este un mijloc natural de aparare a organismului deoarece, prin mobilizarea unui numar mare de leucocite care au rolul de a ucide si fagocita microorganismele patogene, organismul lupta impotriva infectiilor.
Un numar foarte crescut de leucocite, peste 20.000/mm cub, se intalneste atat in ale bolile sangelui, cat si in infectii deosebit de grave, peritonite, septicemii etc.
Scaderea numarului de leucocite sub 3000/mm cub se intalneste in unele infectii cu virusuri, in anemii, organisme fara capacitatea de a mai lupta impotriva infectiilor, in imbolnavirea maduvei osoase - structura responsabila cu producerea acestora.
Globulele albe din sange nu sunt toate la fel, fiind foarte variate ca forma, structura si functii. Dupa modul in care ele se coloreaza cu colorantii s-au descris mai multe tipuri de globule albe, fiecare avand un anumit rol in organism si o semnificatie. In cele ce urmeaza vom descrie numai patru tipuri de leucocite, dintre cele mai importante, care se exprima in procente.
Polinuclearele sau granulocitele neutrofile
Reprezinta procentul cel mai mare de leucocite din sange. Cresterea numarului de neutrofile se intalneste in bolile infectioase acute, de obicei atunci cand creste si numarul de leucocite.
Scaderea procentului de neutrofile se produce in bolile infectioase cronice. Este o scadere relativa prin cresterea procentului altor tipuri de leucocite.
Polinuclearele sau granulocitele eozinofile
Sunt crescute in bolile produse de paraziti si in bolile alergice.
Monocitele
Monocitele se gasesc crescute in bolile produse de virusuri si in unele boli de sange.
Limfocitele
Limfocitele in procent mare se intalnesc in bolile cronice, in bolile virale si bolile de sange.
Scaderea relativa a limfocitelor are loc in bolile care cresc numarul de granulocite neutrofile.
Trombocitele sunt cele mai mici elemente solide ale sangelui, au rolul important de a produce coagularea (inchegarea) sangelui. In cazul unei hemoragii, prin leziuni ale vaselor sanguine, trombocitele se aduna in gramezi si contribuie, pe langa alte mecanisme, la formarea cheagului si inchiderea ranii si, deci, la oprirea hemoragiei.
Valori normale ale trombocitelor: 150 000-300 000/mm cubi.
Scaderea trombocitelor sub 80 000-100 000 pe 1 mm cub predispune la sangerearea vaselor sanguine, chiar dupa leziuni foarte mici. De aceea, inainte de orice operatie, se recomanda numaratoarea trombocitelor.
Din contra, cresterea numarului de trombocite, peste 400 000 poate predispune coagularea accentuata a sangelui chiar in interiorul corpului, impiedicand circulatia in vase, cu producerea de cheaguri, infarcte, tromboflebite, accidente vasculare cerebrale etc.
Clasic pentru a aprecia puterea de coagulare a sangelui in cazul unei hemoragii sau in vederea unei operatii chirurgicale, se determina T.C. dupa cum urmeaza: se recolteaza o picatura de sange din pulpa degetului, se pune pe o lama de sticla si se cronometreaza timpul care a trecut pana la coagularea sangelui.
Valori normale ale timpului de coagulare sunt de: 8-12 minute.
Depasirea acestui timp (T.C. crescut) indica o intarziere in coagularea sangelui, fapt ce poate predispune la sangerari, la hemoragii.
Un T.C. scazut (sub cinci minute) indica o coagulare anormal de rapida a sangelui, putand duce la coagularea sangelui chiar in vasele sanguine, asa cum se intampla in unele infectii microbiene.
Este o analiza care se efecteaza tot in scopul cercetarii puterii de coagulare ale sangelui. Analiza nu se face pe lama, in afara corpului ci chiar pe organismul omului. Cu un ac se inteapa usor lobul urechii, astfel incat sa iasa o picatura de sange, apoi se cronometreaza timpul care trece pana cand intepatura nu mai sangereaza.
Valori normale ale timpului de sangerare: 3-4 minute.
Prelungirea T.S. indica o perturbare in mecanismul de coagulare al sangelui, cu tendinta la hemoragie.
Analiza se efectueaza cand medicul suspecteaza o tulburare in coagularea sangelui, mai ales dupa tratament cu substante anticoagulate (trompostop, heparina etc.).
Depasirea dozei acestor medicamente poate scadea capacitatea de coagulare a sangelui, fapt ce predispune la hemoragii. Rezultatul analizei se exprima in timpul necesar pentru coagularea plasmei, dupa ce i s-a adaugat o cantitate de calciu.
Valori normale ale timpului Howell: 60-120 secunde.
Exploreaza capacitatea de coagulare a sangelui. Intr-o eprubeta peste plasma bolnavului se adauga un reactiv special si se cronometreaza timpul, in secunde, necesar pentru coagularea plasmei. Rezultatele se mai ofera si in procente de activitate a protrombinei.
Valori normale ale timpului Quick: 12-15 secunde sau 80-100%.
Valori scazute alte timpului Quick se intalnesc in numeroase boli (boli de sange, boli de ficat), in lipsa vitaminei K, dupa un tratament cu medicamente anticoagulante, cu aspirina, salicilati etc.
In afara de analizele mentionate, in vederea stabilirii mai precise a cauzelor care perturba coagularea sangelui, medicul mai poate recomanda si alte analize.
Toate aceste analize sau "probe de coagulare" ale sangelui se efectueaza cand se suspecteaza diferite boli in care coagularea sangelui este ori prea lenta, fapt ce predispune la hemoragii, ori prea rapida, situatie care favorizeaza formarea de trombi in vasele sanguine.
De asemenea, aceste analize se mai efectueaza si inaintea operatiilor chirurgicale, pentru a se stabili daca nu exista riscul unei hemoragii, la persoanele care prezinta sangerari repetate din cavitatea nazala (epistaxis), gingii (gingivoragii) etc., precum si la bolnavii sub tratament cu medicamente anticoagulante, pentru a urmari efectul acestora.
Este o analiza simpla care se bazeaza pe proprietatea globulelor rosii de a sedimenta, de a se depune intr-un tub de sticla dupa ce sangele recoltat din vena a fost amestecat cu o substanta anticoagulanta.
VSH se deosebeste de hematocrit prin faptul ca sangele se separa spontan dupa un oarecare timp in plasma si globule rosii, fara ca sa fie centrifugat in prealabil. Daca un tub subtire, inalt de 200 mm, se umple cu sange si se mentine in pozitie verticala timp de o ora si apoi doua ore, se observa cum deasupra se separa plasma. Valoarea VSH se socoteste dupa numarul de mm de plasma separata intr-o ora si in doua ore.
Valori normale ale vitezei de sedimentare a hematiilor:
- la barbati = 3-10 mm, la o ora; 5-15 mm la 2 ore;
- la femei = 6-13 mm la o ora; 1-20 mm la 2 ore;
- la copiii mici = 7-11 mm la o ora.
Cu cat creste inaltimea plasmei separate si cu cat scade inaltimea stratului inferior compus din globule rosii, cu atat valoarea VSH este mai crescuta, mai mare.
Cresterea VSH se intalneste in numeroase boli. Din aceasta cauza, o crestere a VSH nu este specifica si nu poate pune un diagnostic de boala, ci arata medicului ca undeva in organism exista o infectie acuta sau cronica, o boala cronica neinfectioasa sau o dereglare a functiei normale a unor organe interne (ficat, rinichi, plamani etc.).
VSH este o analiza de orientare si numai medicul se pricepe sa caute dintre sutele de cauze pe cea care a produs cresterea peste normal a valorii VSH.
Cresterea VSH peste 40-50 mm la ora constituie un semnal de alarma, chiar in lipsa altor simptome de boala. In acest caz, repetarea analizei dupa doua saptamani este absolut necesara. Dupa cum valorarea VSH scade, se mentine sau creste, medicul isi poate da seama si de evolutia bolii. VSH-ul poate creste si in unele conditii fiziologice, asa cum s-a constatat la femei in perioada menstruala, dupa luna a patra de sarcina sau la varstnici.
Exista si persoane care toata viata au VSH moderat crescut (20/40 mm) fara sa aiba vreo boala - constitutional. Totusi, cresteri foarte mari ale VSH-ului se intalnesc in aproape toate infectiile acute microbiene si virale, in tuberculoza, reumatism, anemie, in unele boli parazitare, boli hepatice, ale rinichilor, boli tumorale etc.
Globulele rosii (eritrocitele) din sangele uman difera din punct de vedere imunologic. Ele se deosebesc de la o persoana la alta prin prezenta sau absenta unor substante chimice speciale, care se regasesc atat pe suprafata eritrocitelor, cat si in serul sanguin.
Pe baza acestor deosebiri in compozitia sangelui, oamenii au fost impartiti in mai multe grupe sanguine. In mod obisnuit, in laborator se analizeaza numai doua sisteme de grupe sanguine - sistemul OAB si sistemul RH.
Sistemul OAB
Sistemul OAB cuprinde patru grupe sanguine. Cu exceptia grupei 0(1), globulele rosii contin o substanta cu rol de antigen numita aglutinogen. Pe de alta parte, serul oamenilor, cu exceptia grupei AB(IV) contine alta substanta cu rol de anticorpi (aglutinina).
Exista doua aglutinine: anti-A si anti-B. Venirea in contact a antigenelor A si B cu aglutininele respective (anti-A si anti-B) produce aglutinarea (alipirea) globulelor rosii.
Este deci foarte important ca atunci cand se fac transfuzii de sange sa nu se intalneasca antigenul A cu anticorpii anti-A si antigenul B cu anticorpii anti-B.
Sangele persoanelor din grupa sanguina 0(I) nu are antigene (aglutinogene).
De aceea, aceste persoane au fost numite "donatori universali" de sange, pentru ca sangele lor poate fi donat la subiectii care poseda alte grupe sanguine de sange, fara teama de a se produce accidente de transfuzie.
Persoanele care apartin grupei de sange AB (IV) neposedand in serul lor anticorpi (aglutinine) care sa se uneasca cu aglutinogenele, pot primi sange de la subiectii cu alte grupe de sange, de aceea au fost numiti "primitori universali" de sange.
Stabilirea grupelor sanguine este necesara pentru a se putea sti in cazuri de boli si accidente grave, ce grupa de sange are bolnavul sau accidentatul pentru a i se face transfuzia cu sange din grupa potrivita. Transfuzia sanguina facuta cu sange nepotrivit cu grupa persoanei tratate poate produce accidente grave de transfuzie. Grupa sanguina cea mai intalnita la noi in tara este AII, urmata in ordine descrescatoare de 0I, BIII si ABIV.
Grupele umane sanguine in sistemul OAB De la toate grupele (primitor universal) Numai la grupa AB
Denumireagrupei sanguine
Prezenta anigenului pe globulele rosii
Prezenta anticorpilor in ser
De la cine se poate primi sange
La cine se poate da sange
0 sau I
Nu are
Anti-A si Anti-B
Numai de la grupa 0
La toate grupele (donator universal)
A sau II
A
Anti-B
De la grupa 0 si A
Numai la grupa Asi AB
B sau III
B
Anti-A
De la grupa 0 si B
Numai la grupa B si AB
AB sau IV
A si B
Nu are
Toate persoanele au obligatia sa aiba trecuta grupa sanguina pe cartea de identitate, pe carnetul de conducere auto sau pe pasaport.
Deoarece grupele de sange se mostenesc de la parinti si nu se schimba in timpul vietii, in unele cazuri se poate stabili paternitatea unui copil, dar pentru aceasta este necesara si analiza altor grupe sanguine, lucru foarte dificil care se face numai in laboratoare specializate in filiatie.
Desi s-au facut unele speculatii, stiinta nu a dovedit ca ar exista anumite calitati sau defecte ale oamenilor in legatura cu apartenenta lor la o grupa sau alta de sange.
Sistemul Rh
Sistemul Rh - prescurtarea Rh provine de la o specie de maimute (Rhesus) la care s-a descris prima data factorul Rh. Pe baza sistemului Rh, globulele rosii umane au fost impartite in doua tipuri: cele care poseda antigenul sau factorul Rh (Rh pozitive) si cele care nu poseda acest antigen (Rh negative).
Persoanele care au acest factor in sange se numesc Rh pozitive si reprezinta circa 85% din populatie, iar restul persoanelor de 15% care nu au acest factor se numesc Rh negative. In mod normal, nu exista anticorpi (aglutinine anti-Rh) in serul uman care sa aglutinizeze propriile globule rosii ale persoanelor Rh pozitive.
Deoarece globulele rosii ale persoanelor Rh negative nu contin factor Rh, sangele acestora poate fi transfuzat la persoanele Rh pozitive fara nici o teama, caci lipsind factorul Rh, nu pot lua nastere nici anticorpii (aglutinina anti-Rh).
In cazul unei transfuzii cu sange de la o persoana Rh pozitiva la o persoana Rh negativa, in corpul acestei persoane se produc in mod artificial anticorpi anti-Rh care, cu ocazia unei a doua transfuzii cu sange Rh pozitiv, produc aglutinarea globulelor rosii ale donatorului, cu complicatii grave. Acelasi lucru se poate intampla si cand o femeie Rh negativa este insarcinata, copilul fiind Rh pozitiv.
Cu ocazia sarcinii, a nasterii, a avortului, sangele copilului trece prin placenta in sangele mamei, dand nastere anticorpilor anti-Rh. In timpul celei de-a doua sarcini, acesti anticorpi ai mamei se combina cu globulele rosii ale fatului pe care le distruge (hemoliza), provocandu-i icter si anemie grava. Daca mama si sotul sunt Rh negativi, nu este niciun pericol pentru copil.
De asemenea, daca ambii soti sunt Rh pozitivi nu se produc anticorpi anti-Rh si daca nu exista niciun fel de urmari neplacute pentru copil. O mama Rh negativa, care are un sot Rh pozitiv poate da nastere unui copil Rh pozitiv in 85% din cazuri si unui copil Rh negativ in 15% din cazuri. Daca fatul este Rh negativ, ca si mama, nu are nici o importanta pentru nasterile urmatoare.
Daca fatul este Rh pozitiv (ca si tatal), atunci el poate, cu ocazia nasterii, sa-si imunizeze mama (Rh negativa) cu anticorpi anti-Rh, ca si in cazul unei transfuzii cu sange Rh pozitiv. In acest caz, copiii Rh pozitivi nascuti ulterior vor avea de suferit de complicatiile amintite. De aceea, toate femeile gravide trebuie sa-si faca analiza pentru factorul Rh, iar in cazul in care ele sunt Rh negative trebuie sa-si faca Rh-ul si sotii.
Daca sotii sunt Rh pozitivi, atunci ele sunt luate in evidenta pentru observatie si tratament in vederea preintampinarii complicatiilor ce ar putea aparea la copii. Tot in scopul preintampinarii acestor complicatii se determina Rh-ul la fetele care urmeaza sa faca transfuzie de sange.
Daca ele sunt Rh negative trebuie sa primeasca un sange identic, pentru ca, daca primesc sange Rh pozitiv, ele vor forma anticorpi anti-Rh, care vor actiona asupra copilului atunci cand vor fi gravide.
In unele situatii, mama Rh negativa cu copil Rh pozitiv poate avea anticorpi anti-Rh nu numai in sange ci si chiar in lapte, in acest caz este contraindicata alaptarea copilului.
In cazul in care articolul nu a acoperit in totalitate un anumit aspect care va intereseaza, va incurajam sa ne trimiteti sugestii pentru completare. Astfel, ne veti ajuta sa completam si sa imbunatatim continutul pentru toti cititorii.