organ prin care se efectueaza schimburile intre fat si mama, expulzat dupa nastere in cursul delivrentei. placenta este complet formata in a 5-a luna de sarcina, data de la care ea nu va face altceva decat sa creasca fara a-si modifica structura. Atunci cand termenul sarcinii este depasit, placenta isi indeplineste functiile in mod imperfect, iar fatul este mai putin bine hranit sau mai putin oxigenat.
La termen, placenta normala are forma unui disc cu diametrul de 15-20 centimetri, cu grosimea de 2-3 centimetri. Ea cantareste intre 400 si 600 grame, adica o sesime din greutatea fatului. Ea se prelungeste in parti cu membranele ovulare crorionul, amniosul.
Functie -?Rolul placentei este triplu: ea regleaza schimburile fetomaterne, secreta hormoni si protejeaza fatul.
- Schimburile fetomaterne se fac prin intermediul peretilor vaselor si al vilozitatilor; astfel, nu exista o comunicatie directa intre circulatia sangvina a mamei si cea a fatului: sangele lor nu se amesteca. Rolul placentei este, totodata, respirator si nutritional.
- Secretia hormonala a placentei se produce de la inceputul sarcinii: trofoblastul secreta hormon corionic gonadotrofic (HCG), necesar bunei evolutii a sarcinii si a carui dozare permite diagnosticarea ei precoce. Un alt hormon, hormonul corionic somatotrofic (HCS) sau hormonul placentar lactogen (HPL), joaca rol in nutritia fatului si pregatesc lactatia. Placenta mai secreta si hormoni steroidieni (estrogeni si progesteron) si preia stafeta de la ovar.
- Rolul protector al placentei este inegal. Daca ea lasa sa treaca virusurile pana spre luna a 5-a de sarcina, data la care fatul incepe sa fabrice proprii sai anticorpi, ea se opune in schimb multa vreme trecerii a numeroase bacterii. Ea lasa sa treaca unii anticorpi materni care protejeaza fatul.
Impotriva unui mare numar de boli, aceasta protectie persistand la copil pe o durata de aproximativ 6 luni dupa nastere. Unele medicamente traverseaza, de asemenea, bariera placentara, cu efecte uneori nocive asupra fatului.
Patologie - Placenta este inserata in general la fundul uterului. Atunci cand este inserata mai jos, intre fat si col (placenta praevia), ea face contraindicata nasterea pe cai naturale si impune practicarea unei cezariene.
O alta patologie, grava, este dezlipirea placentei in timpul sarcinii (hematom retroplacentar).