Analiza hormonilor (hormonul de sarcina, hormonii glandei tiroide, hormonii glandelor suprarenale, frotiu citohormonal)

Actualizat: 01 Octombrie 2018
Salveaza articolul pentru mai tarziu
Poti accesa articolul oricand, de pe orice dispozitiv, din contul tau sfatulmedicului.ro sau din aplicatia de mobil SfatulMedicului (iOS, Android)
Sterge articolul
Elimina articolul din lista celor salvate

Generalitati


In organism exista doua tipuri de glande, organe care produc secretii: glande cu secretie externa sau glande exocrine, ale caror secretii nu se varsa in sange (glanda lacrimala, salivara, glandele care secreta sucuri digestive etc.) si glande cu secretie interna sau endocrine, ale caror secretii, numite hormoni, se varsa in sange.

Hormonii au rolul de a regla buna functionare a tuturor organelor din corp, care asigura cresterea, perpetuarea speciei, adaptarea la mediu etc.

Unele glande endocrine sunt unice: hipofiza, tiroida, pancreasul, iar altele sunt pereche: glande paratiroide, suprarenale, genitale (ovarele si testiculele). Analiza hormonilor este foarte dificila, de aceea se efectueaza numai in spitale sau in laboratoare speciale si numai la indicatia medicului endocrinolog. Pentru fiecare glanda endocrina exista analize numeroase, dar in exemplele de mai jos sunt amintite numai cele care se utilizeaza mai frecvent in practica medicala.

Hormonul de sarcina

In timpul sarcinii, acesta este secretat in cantitate foarte mare. Acest hormon se elimina prin urina. Urina femeii gravide se injecteaza la un broscoi (reactia Galli-Mainini), iar, daca in urina animalului apar spermatozoizi, atunci femeia este insarcinata.

Reactia este pozitiva chiar dupa 2-3 saptamani de la instalarea sarcinii. Analiza nu este necesara in sarcina normala care se stabileste de orice medic si chiar de catre gravida, ci numai in cazul unei sarcini anormale, in special in sarcina extrauterina.

In acest caz, analiza de laborator arata ca este vorba de o sarcina, ajuta la stabilirea diagnosticului de sarcina extrauterina si in luarea unor masuri rapide de tratament pentru a feri femeia de o hemoragie grava care i-ar putea pune viata in pericol.

De asemenea, analiza se mai efectueaza pentru a stabili daca o amenoree (absenta ciclului menstrual) se datoreaza unei sarcini sau unei boli endocrine. Mai nou, in locul broastelor, care nu reactioneaza prompt la hormonul de sarcina, s-au introdus teste imunologice de analiza, mult mai precise care sunt preparate de catre Institutul I. Cantacuzino, Bucuresti.

Hormonii glandei tiroide

Glanda tiroida este situata in partea anterioara a gatului si, in mod normal, nu este evidenta. Aceasta glanda, prin principalul sau hormon, tiroxina, are rol in reglarea metabolismului general al organismului, fie accelerand, fie diminuand arderea alimentelor din organism, dupa cum este nevoie.

In cazul in care glanda tiroida secreta tiroxina in exces, se numeste boala Basedow (hipertiroidism), care se manifesta prin slabire, cresterea batailor inimii si temperaturii (piele fierbinte), stari nervoase, metabolism bazal crescut.

Din contra, cand scade secretia glandei tiroide (hipotiroidism), atunci apare boala numita mixedem, care se insoteste de semne opuse: rarirea batailor inimii, stare de moleseala, piele umeda si rece, fata umflata (edeme), dand aspect de falsa obezitate.
Pentru aprecierea functiei glandei tiroide se cerceteaza iodul din sange. Se intelege ca iodul din sange creste in hipertiroidism si scade in hipotiroidism.

Valori normale ale hormonilor glandei tiroide: 4-8 micrograme/100 ml sange.
Cantitatea optima de iod din organism este de 4-8 ug (gamma)/100 ml plasma.

Hormonii glandei suprarenale

Aceste glande, dupa cum arata si denumirea, sunt situate deasupra rinichilor si secreta doua categorii de hormoni: corticosteroizii si catecolaminele.

Corticosteroizi

Corticosteroizii iau parte la distributia apei, mineralelor si a glucozei in organism, regland deficitul sau excesul acestora. Un exemplu de corticosteroid il constituie cortizonul.

De obicei se analizeaza corticosteroizii din urina care se elimina sub forma de 17-cetosteroizi (17-CS). In bolile care ataca glanda suprarenala (boala Addison), in bolile glandei hipofizei, in insuficienta glandelor sexuale, secretia 17-CS este scazuta.

Concentratia de 17-CS din urina creste dupa eforturi fizice mari, in stresul psihic, precum si in bolile care produc hiperfunctia glandei hipofize, a glandelor suprarenale si sexuale.

Valori normale ale corticosteroizilor:
- barbati = 10-20 mg/24 h;
- femei 6-15 mg/24 h;
- copii = 2-4 mg/24 h.

Catecolamine

Catecolaminele sunt hormoni secretati tot de glanda suprarenala si ajuta organismul sa se adapteze la diferite situatii din mediul ambiant ca: ritm de activitate zi-noapte, efortul fizic, variatiile termice etc. Catecolaminele au un rol important in reglarea activitatii inimii (puls, tensiune arteriala) si rinichilor.

Cele mai importante substante care fac parte din grupa catecolaminelor sunt adrenalina si noradrelina. Acestea se gasesc atat in sange, cat si in urina, dar de obicei ele se analizeaza in urina.

Cresterea exagerata a concentratiei catecolaminelor din sange produce hipertensiune arteriala. In organism, catecolaminele sunt distruse si se transforma in acid vanil mandelic (AVM), care se elimina prin urina.

Dozarea AVM urinar ofera indicatii utile despre concentratia catecolaminelor sanguine. Bolnavii carora li se analizeaza catecolaminele si AVM din urina trebuie sa colecteze urina din 24 ore intr-un vas special primit de la laborator, sa nu foloseasca niciun medicament, sa nu manance fructe si prajituri cu vanilie care ar putea falsifica rezultatele analizelor.

Valori normale ale catecolaminelor:
Catecolamine:
- in sange = 32 umol/l;
- in urina = 10-100 ug/24 h = 0,55 umol/24 h.

Acid vanil mandelic (AVM):
- urina = 1,7-7,4 mg/24 h = 8,6 - 37,3 umol/24 h.

Frotiul citohormonal

Este o analiza care arata indirect functionarea glandelor sexuale feminine. Recoltarea secretiei vaginale se face la 24 ore dupa ultima spalatura vaginala, la un cabinet de ginecologie, pe lame speciale de sticla. Se va recolta secretia la interval de 6-7 zile dupa ultima zi a ciclului, timp de o luna, adica pe toata perioada ciclului menstrual, dupa care, lamele, etichetate cu data recoltarii, se vor duce toate o data la laboratorul de analize.

Dupa o colorare speciala a celulelor din secretia vaginala, se observa la microscop daca caracterele acestor celule indica o functie normala sau o insuficienta a glandelor sexuale (ovare), a glandei hipofizare.

Analiza se faefectueaza ce in cazurile tulburarilor ciclului menstrual, sterilitatii si pentru aprecierea tratamentului cu hormoni feminini (foliculina, progesteron).


Citeste si despre:

Cele mai frecvente mituri despre sarcina Semne de alarma in timpul sarcinii - cand este cazul sa te ingrijorezi si ce este normal Colestaza de sarcina Limfomul Hodgkin in timpul sarcinii Poftele din sarcina - de la normal la patologic Cosuri cadou elegante, cele mai inspirate alegeri din 2024, pentru medici de top Analiza materialului seminal (spermograma) Influentarea sarcinii prin expunerea accidentala la substante toxice Avortul spontan - pierderea spontana a sarcinii Sarcina - Luna a VIII-a Descopera cele mai des intalnite afectiuni ale glandei tiroide din timpul sarcinii! interviu cu Dr. Minodora Andreea Cotea