Bolile de prostata: tumori canceroase sau necanceroase?

Actualizat: 11 Aprilie 2024
Salveaza articolul pentru mai tarziu
Poti accesa articolul oricand, de pe orice dispozitiv, din contul tau sfatulmedicului.ro sau din aplicatia de mobil SfatulMedicului (iOS, Android)
Sterge articolul
Elimina articolul din lista celor salvate

Generalitati


In cadrul sexului masculin, prostata genereaza probleme ce pot afecta calitatea vietii omului, ireversibil. Necazurile incep odata cu varsta de 40 de ani si se amplifica treptat in functie de particularitatile clinice ale fiecarei boli. Inainte de aceasta varsta, majoritatea problemelor de la nivelul prostatei sunt de natura infectioasa.

Statisticile sunt ingrijoratoare la nivel mondial, motiv pentru care multe institutii specializate trag semnale de alarma in ceea ce priveste luarea de masuri cu caracter preventiv. In numai 10 ani cancerul de prostata a urcat, la nivel mondial, de pe locul 3 pe locul secund privind cauza mortalitatii de cancer in randul barbatilor, reprezentand una din cele mai frecvente forme de cancer la barbati.

Aproape jumatate din cazurile noi de cancer diagnosticate la nivel mondial provin din Europa. (Sursa:Organizatia Cancer Research UK)
In Romania raportul dintre mortalitatea cauzata de cancerul de prostata si cazurile diagnosticate este de 50% (16.3 / 32.2 la 100.000 populatie), un procent superior celui european, acesta fiind de doar 25%. (22.2 / 86.7 la 100.000 populatie). (Sursa: Jurnalul Oficial al Societatii Europene de Oncologie Medicala)

Preventia si metodele de tratament eficiente sunt absolut necesare pentru imbunatatirea acestor procente.

In ceea ce priveste adenomul de prostata, incidenta la barbati creste treptat pe grupe de varsta astfel: 40 de ani (20%), 50 de ani (40-50%), 60 de ani (70%) iar peste 70 de ani (80%).


Atentie!

In stadiu incipient problemele prostatei pot fi tratate. Cu toate acestea in Romania numarul persoanelor care merg la un control anual pentru diagnosticare este sub nivelul european.

Despre Prostata

Prostata este o glanda anexa a aparatului genital masculin aflat la intersectia aparatului urinar cu cel genital, secretia sa participand la formarea lichidului seminal. Ea se dezvolta sub actiunea hormonilor androgeni (hormoni sexuali masculini), dezvoltarea sa fiind completa la pubertate.

Prostata are forma unei castane si cantareste 15-20 grame.


Din punct de vedere anatomic prostata prezinta 5 lobi:

- anterior (foarte putin dezvoltat);
- posterior (partea periferica a prostatei);
- median (situat spre colul vezical);
- 2 lobi laterali.

Din punct de vedere anatomo-clinic se poate descrie o prostata centrala (periuretrala) situata de la baza glandului pana la nivelul veru montanum, la acest nivel dezvoltandu-se in general adenomul de prostata si prostata periferica la nivelul careia apare de obicei cancerul de prostata.

Principalele boli ale prostatei sunt: adenomul, cancerul de prostata, prostatita (infectie acuta sau cronica), abcesul, chistul si litiaza, putin frecventa.

Adenomul de prostata vs. Cancerul de prostata

Adenomul de prostata (hiperplazie benigna de prostata) este o tumora benigna, omogena, incapsulata care se dezvolta in prostata centrala, in timp ce cancerul de prostata (adenocarcinomul de prostata / ADK-P) reprezinta o tumora maligna epiteliala localizata la nivelul epiteliului acinilor glandulari prostatici, dezvoltat in general in glanda periferica si mai rar in segmentul central.


1. Cauze


Cauzele sunt pentru ambele boli de departe neelucidate, insa la cancerul de prostata s-au identificat mai multi factori incriminatori: genetici, alimentari (vitaminele C si A au un caracter protector), hormonali (dezechilibrele hormonale, in special la perioada pubertatii par a avea un rol carcinogen), virusurile etc.

Dezvoltarea adenomului de prostata este influentata de alterarea echilibrului estrogen-testosteron. Dezechilibrul acesta explica dezvoltarea bolii dar nu poate explica declansarea ei.


2. Simptome


Simptomatologia la adenomul de prostata consta in:
- urinari dese (polachiurie - la inceput nocturna si apoi diurna si nocturna);
- disconfort la urinare (disurie);
- urinare cu sange (hematurie);
- falsa incontinenta urinara - determinata de urinarea "prin prea plin";

In cazul cancerului de prostata, dintre manifestarile generale cele mai frecvente sunt astenia, scaderea in greutate, inapetenta (scaderea poftei de mancare), insomnie, iritabilitate, dureri vertebrale , care pot crea confuzii cu crizele de lombosciatica, icter obstructiv, cefalee, tulburari neurologice, semne clinice de insuficienta renala cronica (in cazul obstructiei caii urinare superioare in faze avansate ale bolii).

Manifestarile locale apar cel mai frecvent tardiv datorita localizarii periferice tumorale. Problemele la urinare sunt similare celor determinate de adenom, dar au o evolutie lenta continua si progresiva spre deosebire de adenom unde evolueaza capricios si imprevizibil.

3. Diagnosticarea

Diagnosticul in cazul adenomul si a cancerului de prostata se face in baza unui examen clinic (anamneza medicala, palpare, tuseu rectal) si a rezultatelor obtinute in uma investigatiilor paraclinice: PSA (antigenul prostatic specific) si ecografie.

In functie de rezultate, in cazul cancerului de prostata, este necesar sa efectuam o punctie-biopsie prostatica, in prezent efectuata pentru toate suspiciunile de cancer prostatic in vederea confirmarii diagnosticului.

Tratamentul celor 2 boli

In cazul adenomului de prostata, in fazele incipiente se recomanda tratamentul medicamentos - asa numita faza de prostatism. Tratamentul consta in administrarea unor principii medicamentoase care actioneaza asupra componentei musculare si a celei glandulare a prostatei, ducand la ameliorarea simptomelor.

In fazele avansate se va apela la:
- interventia chirurgicala (eliminarea tesutului patologic);
- tratamentul endoscopic care consta in sectionarea electrica a adenomului cu ajutorul unei anse, procedeu numit rezectia transuretrala a prostatei;
- electrovaporizarea transuretrala a prostatei, intensitatea curentului din ansa ducand la vaporizarea tesutului patologic.

In ultimii ani s-au impus, alaturi de rezectia endoscopica clasica (TUR-P) vaporizarea cu plasma a adenomului de prostata (PVP), distructia cu laserul (in special laserul green) in tratamentul adenomului de prostata.

In ceea ce priveste tratamentul cancerului de prostata, prima precizare care trebuie facuta este faptul ca adenocarcinomul de prostata (ADK-P) este o neoplazie, o afectiune maligna agresiva care trebuie tratata agresiv. Tratamentul ADK-P este de mai multe tipuri: endocrin, chirurgical, radioterapic, chimioterapic, imunoterapic si genetic.

In fazele incipiente radioterapia externa ofera sanse mari de vindecare, fara a mai fi nevoie de terapii alternative.
Aparatele ultromoderne cu tehnologie de tip IMRT, IGRT au o precizie ridicata ducand la efecte secundare minime, in comparatie cu echipamentele de tehnologie anterioara.

In fazele mai avansate este nevoie de o combinatie de terapii, astfel interventia chirurgicala, radioterapia externa sau interna (introducerea de implanturi radioactive in tumora) si chimioterapia sunt recomandate de specialisti.
Tratamentul cancerului de prostata trebuie individualizat in functie de stadiul tumoral in momentul depistarii cancerului.

Recomandari

O alimentatie sanatoasa si efectuarea periodic a analizelor specifice pot diminua riscul de aparitie a bolilor de prostata. Orice afectiune depistata din timp mareste sansele de vindecare a bolii prin urmarea unor tratamente personalizate.

Comunicarea dintre pacient si doctor este importanta deoarece in alegerea unei alternative terapeutice trebuie tinut cont si de optiunea pacientului, el trebuie sa stie din timp de avantajele si dezavantajele oferite de tratamente.

Tratamentul medicamentos trebuie sa se faca numai sub supravegherea medicului specialist, orice alta varianta poate sa inrautateasca in timp starea de sanatate a bolnavului.


Citeste si despre:

Cancerul si varsta - corelatii, cauze, preventie Top 8 forme de cancer la barbati Fumezi? Afla ce tipuri de cancer poti dezvolta Distinctia intre tumorile maligne si benigne Cele mai des intalnite boli cu transmitere sexuala Cosuri cadou elegante, cele mai inspirate alegeri din 2024, pentru medici de top Boli de toamna care iti ameninta sanatatea Ce se intampla in corpul tau daca reduci consumul de zahar Ce sunt sindroamele endocrine paraneoplazice? Care sunt cele mai bune surse de antioxidanti? Hiperplazia benigna de prostata