Avandia

Prospect

Publicat: 14 Octombrie 2009 | Actualizat: 08 Aprilie 2024

Compozitie
Avandia este un medicament care contine substanta activa rosiglitazona. Este disponibil sub forma de comprimate (de culoare roz: 2 mg; portocalie:4 mg sau rosie-bruna:8 mg).

Actiune terapeutica
Avandia se utilizeaza la pacientii adulti (in special cei supraponderali) care sufera de diabet de tip 2 (non-insulinodependent). Avandia se poate utiliza ca medicament unic la pacientii pentru care metformina (un medicament antidiabetic) nu este indicata. Avandia poate fi utilizat si in combinatie cu metformina (terapie dubla), la pacientii cu diabet de tip 2 la care nu se poate realiza un control satisfacator al bolii numai cu metformina, sau in combinatie cu sulfoniluree (un alt tip de medicament antidiabetic), atunci cand metformina nu este indicata. Avandia se poate utiliza, de asemenea, in asociere cu ambele medicamente metformina si sulfoniluree (terapie tripla) - la pacientii la care nu se poate realiza un control suficient al bolii, cu toate ca se utilizeaza terapia orala dubla.

Indicatii
Diabetul de tip 2 este o boala in care pancreasul nu produce suficienta insulina pentru a controla concentratia de glucoza (zahar) in sange sau cand organismul nu poate utiliza insulina in mod eficace. Rosiglitazona, substanta activa din Avandia, creste sensibilitatea la insulina a celulelor (adipoase, musculare si hepatice), ceea ce inseamna ca organismul utilizeaza mai bine insulina pe care o produce. Ca urmare, concentratia glucozei in sange se reduce. Aceasta faciliteaza controlul diabetului de tip 2. Tratamentul diabetului de tip 2 cu Avandia completeaza regimul alimentar si exercitiul fizic.

Doze si mod de administrare
Avandia poate fi administrat cu sau fara alimente. Doza initiala recomandata este de 4 mg zilnic, administrata intr-o singura priza sau in doua prize a cate 2 mg. Aceasta doza poate fi crescuta pana la 8 mg zilnic, dupa opt saptamani, daca este necesar un control mai bun al concentratiilor de zahar in sange, administrata fie in doza unica, fie in doua doze a cate 4 mg. Cresterea dozei trebuie facuta insa cu precautie la pacientii carora li se administreaza, de asemenea, sulfoniluree, din cauza riscului de retentie de fluide.

Contraindicatii
Avandia nu trebuie administrat persoanelor care pot prezenta hipersensibilitate (alergie) la rosiglitazona sau la oricare dintre celelalte ingrediente sau pacientilor care sufera de insuficienta cardiaca, probleme ale ficatului, un sindrom acut coronarian precum angina instabila (o forma grava de durere in piept cu intensitate variabila), anumite tipuri de atac de cord sau complicatii ale diabetului (cetoacidoza diabetica sau precoma diabetica). Dozele de Avandia pot necesita modificari daca se administreaza in combinatie cu unele medicamente, cum sunt gemfibrozil sau rifampicina. Lista completa a acestor medicamente este disponibila in prospect.

Reactii adverse
Cele mai frecvente efecte secundare ale tratamentului cu Avandia (observate la 1pana la 10 pacienti din 100) sunt: anemie (scaderea numarului de globule rosii), hipercolesterolemie (cresterea concentratiei de colesterol in sange), hipertrigliceridemie (cresterea concentratiilor de trigliceride, un tip de grasimi), hiperlipemie (cresterea concentratiei de lipide, un alt tip de grasimi), cresterea in greutate, cresterea apetitului, ischemie cardiaca (reducerea aportului de oxigen catre muschiul cardiac), constipatie, fracturi osoase (ruperea oaselor), hipoglicemie (reducerea concentratiei glucozei din sange), si edeme (umflaturi).

Citeste si despre:

Procedura de acordare cu titlu gratuit a echipamentelor de calcul necesare functionarii cabinetelor medicilor de familie Copilul este bolnav. Se poate duce la scoala sau nu? Completarea Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurari sociale - OUG nr. 100/2008 Interviu cu Prof. Asoc. Dr. Nicolae Calomfirescu, Presedintele Asociatiei pentru Medicina Sexualitatii din Romania Stresul in perioade economice dificile Cosuri cadou elegante, cele mai inspirate alegeri din 2024, pentru medici de top Medicii sau nutritionistii pot acum sa castige un venit pasiv din recomandarile de suplimente Semne care indica ca dieta de slabire nu este sanatoasa Toxice de razboi letale Terapia adjuvanta in cancer Toxice de razboi neletale Radioterapia salveaza vieti, iar cancerul este invins