Dr. Ileana Nasui
Medic Rezident - Medicina Interna
Pentru personalul din domeniul sanatatii ce se afla in primele linii ale luptei impotriva Ebola, timpul inseamna totul. De curand, Organizatia Mondiala a Sanatatii (OMS) a declansat un semnal de alarma international cu privire la starea de sanatate din Republica Democrata Congo, dupa ce a fost detectat un focar important de Ebola. Aceasta epidemie de Ebola este una extrem de agresiva, ucigand pana in prezent peste 1.600 de persoane, acest numar fiind, din pacate, in crestere.
Oamenii de stiinta din domeniul sanatatii depun eforturi imense pentru a combate raspandirea acestei boli in Republica Democrata Congo, unde provocari suplimentare (conflictele armate, refuzul vaccinarii etc.) pot incetini aceste demersuri.
Un caz de Ebola reprezinta un enorm semnal de alarma, putand produce o epidemie. Cand cineva este suspectat ca are virusul, trebuie obtinute rapid mostre pentru a verifica si confirma infectia.
Virusul ce produce Ebola fuzioneaza cu celulele care captusesc tractul respirator, ochii sau diversele cavitati ale corpului. Dupa patrunderea in celula, virusul isi va elibera continutul genetic la acest nivel, urmand sa se reproduca. Odata ce noile copii ale virusului sunt formate, acestea se vor elibera inapoi in restul organismului.
Simptomele produse de boala virala Ebola, numita si febra hemoragica Ebola, sunt foarte asemanatoare cu cele produse de multe alte boli, de exemplu, malaria.
Boala poate debuta cu dureri abdominale, cefalee, dureri in gat si febra. Dupa doar doua zile, persoana afectata va resimti o exacerbare a acestor simptome, dar si instalarea altora, precum diareea.
Dupa maxim 7 zile, boala va incepe sa produca manifestari hemoragice, iar in ultimele zile se va instala astenia extrem de pronuntata.
Specialistii pot recunoaste persoanele foarte bolnave, deoarece acestea acuza multiple dureri la nivelul corpului, dar prezinta si o oarecare anxietate produsa de teama de a muri.
Este necesara prelevarea de probe biologice ce trebuie trimise la laborator pentru analiza.
Persoanele infectate cu acest virus trebuie consiliate psihologic, deoarece sufera de o boala potential mortala si care poate ucide chiar si alti membri ai familiei. De asemenea, persoanele infectate pot fi stigmatizate de celelalte persoane.
Odata ce asistenta psihologica este pusa la punct, iar familia accepta rezultatul, echipa de specialisti va incepe o ancheta amanuntita. Se realizeaza o asa-zisa cartografiere ce va include locuri in care persoana infectata a fost, dar si cu ce persoane a intrat in contact. Aceste informatii sunt colectate nu doar din perioada simptomatica, ci si cu 21 de zile inainte de aceasta. Numarul total de persoane afectate depinde de toate deplasarile facute de persoana infectata.
De multe ori se descopera ca familiile reprezinta principalele contacte, dar si prietenii, vecinii, cadrele medicale si colegii de salon fac parte din aceasta categorie. Dupa detectarea tuturor acestor persoane, fiecare este urmarita individual pentru 21 de zile.
Fiecare astfel de contact va primi vaccin, dar si celelalte persoane cu care a avut contact. Astfel, numarul persoanelor vaccinate creste semnificativ, existand chiar si peste 100 de contacte aferente unui singur pacient.
Vaccinarea nu este obligatorie, dar se recomanda a fi realizata. Inainte de a oferi vaccinul, cadrele medicale explica beneficiile si riscurile asociate, astfel incat acestea sa fie intelese perfect.
Cand anumite persoane refuza vaccinarea, specialistii incearca din nou convingerea lor, dar pana la urma este o decizie personala. Totusi, in cele mai multe cazuri oamenii accepta vaccinarea.
Pentru a declara ca o epidemie s-a incheiat, specialistii nu trebuie sa mai intampine cazuri de boala pentru 42 de zile. Aceasta durata reprezinta dublul perioadei de incubatie.
Odata ce infectia cu Ebola este declarata stopata, OMS va da startul unei faze de supraveghere. Aceasta faza cuprinde 90 de zile si implica mentinerea echipelor pe teren. Localnicii sunt instruiti cu privire la boala si la profilaxia sa, dar se si verifica intreaga comunitate pentru eventuale cazuri ascunse.