Gastrita acuta

Actualizat: 01 August 2009
Salveaza articolul pentru mai tarziu
Poti accesa articolul oricand, de pe orice dispozitiv, din contul tau sfatulmedicului.ro sau din aplicatia de mobil SfatulMedicului (iOS, Android)
Sterge articolul
Elimina articolul din lista celor salvate

Generalitati


Gastrita acuta reprezinta termenul medical ce semnifica inflamatia mucoasei gastrice (a stomacului). Etiologia acesteia este foarte variata, insa aspectul clinic si simptomele sunt relativ asemanatoare in toate cazurile. Inflamatia poate sa afecteze intreaga mucoasa (caz in care boala se numeste pangastrita) sau doar anumite zone (cum este cazul gastritei antrale).

Specialistii au impartit gastrita acuta in 2 mari categorii: gastrite erozive si gastrite nonerozive (cele care sunt in general, cauzate de Helicobacter pylori).


Gastrita acuta poate fi o afectiune asimptomatica si doar foarte rar exista o proportionalitate directa intre aspectul histopatologic (inflamatia microscopica) si intensitatea simptomelor. De obicei diagnosticul de gastrita acuta se pune endoscopic, cand aceasta investigatie se realizeaza pentru alte probleme de sanatate si gastrita se descopera intamplator.

Gastrita acuta afecteaza toate segmentele de varsta. Se pare insa ca tipul noneroziv apare mai frecevnt la varstnici (dupa varsta de 60 de ani).

Cauze

Gastrita acuta are numeroase cauze : medicamentoase, alcoolice, ischemice, infectii bacteriene, virale, stres, soc, radiatii, alergii sau intoxicatii alimentare si chiar traumatisme directe. Aparitia gastritei acute semnifica de obicei existenta unui dezechilibru intre mijloacele de protectie si factorii agresivi, dar si imposibilitatea sistemelor locale de a mentine integritatea mucoasei gastrice.
Gastrita eroziva poate sa apara in urma expunerii la o serie de factori nocivi.

Acest tip se mai numeste si gastrita reactiva si recunoaste drept agenti etiologici:
- Medicamente: antiinflamatoare nonsteroidiene, antiiflamatoare steroidiene, fier, colchicina, chemostatice;
- Droguri: cocaina;
- Bauturi alcoolice: vodka, gin, wisky;
- Stres;
- Radiatii;
- Reflux biliar din duoden in stomac;
- Ischemie gastrica - apare mai rar, insa exista diverse procese care pot determina reducerea fluxului sangvin catre stomac.

Gastrita acuta noneroziva este determinata de infectii bacteriene, in principal de H.pylori. Aceasta bacterie determina mai frecvent gastrita cronica decat gastrita acuta, insa ea ramane principalul agent etiologic si in forma noneroziva a gastritei acute. Infectia acuta este asimptomatica (cel mai adesea). Helicobacter patrunde in stratul protector de mucus al stomacului si produce cantitati crescute de ureaza care o proteajaza de aciditatea sucului gastric.
Ureaza este o enzima ce catalizeaza descompunerea ureei in amoniac si dioxid de carbon. Amoniacul este cel care va neutraliza apoi acidul gastric din vecinatatea bacteriei, protejand-o astfel si asigurandu-i supravietuirea in mediul gastric atat de ostil.

Alte cauze de gastrita acuta includ:

- Infectii bacteriene: E. coli, Streptococ, Stafilococ, Proteus, Clostridium, tuberculoza, Treponema pallidum (insa acestea sunt incriminate mult mai rar in aparitia gastritei acute);
- Infectii virale, mai ales cea cu cytomegalovirus;
- Infectii fungice: candidoze, histoplasmoze, phycomicoze;
- Intoxicatii alimentare;
- Boli de colagen, vasculite;
- Boala Crohn, cancer gastric;
- Limfoame.

Specialsitii considera ca importanti factori de risc urmatoarele situatii:

- Consum prelungit de antiinflamatoare nesteroidiene;
- Insuficienta organica: hepatica, renala, respiratorie;
- Abuz de alcool;
- Interventii chirugicale majore in antecedentele recente.

Simptomatologie

Pacientii cu gastrita acuta pot fi adesea asimpotmatici. Daca insa inflamatia mucoasei este mai importanta, apar:
- Fenomene dispeptice: greata, varsaturi, pirozis, durere epigastrica, indigestie;
- Scaderea apetitului;
- Balonare.

Ocazional pot sa apara dureri abdominale difuze, febra, frisoane, sughit, hematemeza, melena. Aceste manifestari sunt mai frecvente in cazurile complicate, cu etiologie infectioasa (germeni agresivi) sau daca eroziunile sunt profunde si au atins vase sangvine (acestea explica prezenta sangelui in varsatura sau in scaun).

Consultarea unui specialist

Specialistii recomanda prezentarea la medic daca simptome sugestive pentru gastrita persista mai mult de 3 zile. Daca pacientul observa sange in scaun, modificari ale culorii sau consistentei acestuia (daca apare negru, moale, lucios) sau daca vomita cu sange este sfatuit sa se prezinte de urgenta la spital.

Investigatii paraclinice

Gastrita acuta este mai frecvent un diagnostic de suspiciune pe care doar examinarea histologica il poate certifica.

Medicul poate lua in discutie o eventuala gastrita acuta daca in anamneza pacientul raporteaza:
- Disconfort gastric;
- Expunere la agenti chimici sau noxe cu potential daunator;
- Administrarea prelungita de antiinflamatoare nesteroidiene (mai ales in doze mari), de corticosteroizi si alte medicamente ce pot declansa gastrita acuta;
- Consumul de peste crud sau insuficient preparat termic;
- Alte probleme de natura digestiva : ulcere peptice, boala Crohn, carcinom gastric, interventii endoscopice.

Examenul fizic al pacientului este de obicei in limite normale, doar ocazional exista sensibilitate dureroasa a abdomenului. Anomalii importante apar daca gastrita este complicata sau daca are o etiologie grava cu rasunet sistemic.

Investigarea paraclinica a pacientului supectat de gastrita acuta poate include:

- Hemoleucograma: poate surprinde o anemie mai ales in gastritele acute erozive;
- Explorarea functiei hepatice, renale si pancreatice;
- Detectarea hemoragiilor oculte.

Explorarile imagistice arata cateva semne importante prezente in gastrita acuta:

- Pliuri mucoase ingrosate: au un calibru de peste 5 mm;
- Mucoasa cu nodozitati: nodulii au origine incerta, dar sunt prezenti in gastrita acuta si subacuta. Ei pot fi de fapt zone ulcerate care s-au reepitelizat, insa mai au inca un grad de edem asociat. Acesti noduli sunt mici, au margini bine definite si delimitate si sunt mai frecvent intalniti pe partea distala a stomacului;
- Leziuni gastrice: constituie unul din semnele importante ale gastritei. Ele pot fi lineare sau serpiginoase acompaniate sau nu de edem perilezional si sunt mai frecvent intalniti pe marea curbura gastrica. Aceste modificari sunt vizibile atat la computer tomograf (CT) unde apare si ingrosarea difuza a peretelui gastric, insa cel mai bine se vizualizeaza la endoscopie.

Pentru descoperirea etiologiei, daca se suspecteaza implicarea Helicobacter pylori se pot realiza cateva teste- unele endoscopice, alte nonendoscopice, printre care:

1. Identificarea antigenelor de Helicobacter pylori in scaun - testul este foarte sensibil si specific si poate fi utilizat atat pentru diagnosticarea infectiei cat si pentru verificarea eficientei terapei antihelicobacter.
2. Identificarea anticorpilor antihelicobacter in ser - acest test nu este foarte exact deoarece poate iesi pozitiv si la 3 ani de la eradicarea bacteriei.

Diagnosticarea exacta a gastritei acute este un proces complex deoarece trebuie excluse si alte afectiuni cu simptome asemanatoare, precum:

- Colecistita;
- Litiaza biliara;
- Cancerul gastric;
- Ulerul peptic;
- Gastroenterite;
- Gastropatia hiperplastica;
- Gastropatia granulomatoasa.

Tratament

Tratamentul variaza foarte mult in functie de cauza exacta de aparitie a bolii. Tratamentul trebuie adminsitrat doar daca investigatiile paraclinice sustin diagnosticul.

Gastrita acuta nu are un tratament specific cu exceptia cazurilor determinate de Helicobacter pylori, insa poate include:

- Masuri generale de rehidratare daca pacientul sufera din cauza deshidratarii;
- Intreruperea adminsitrarii antiinflamatoarelor nesteroidiene, corticosteroizilor sau altor substante cu efect nociv asupra mucoasei;
- Adminstrarea de antiacide - in special cele pe baza de aluminiu si magneziu (care neutralizeaza acidul gastric), blocante de H2 (inhiba receptorii de histamina, aceasta fiind o sunstanta care are un rol imoprtant in stimularea secretiei acide bazale), inhibitori de pompa de protoni (ei pot bloca complet, pentru o lunga perioada de timp secretia acida a stomacului si sunt considerati cei mai eficienti compusi din aceasta clasa).

In cazul in care etiologia este infectioasa se recomanda tratamentul cu antibiotice. Exista o serie de scheme terapeutice foarte eficiente in combaterea Helicobacter pylori care este germenele cel mai frecvent incriminat.

Specialistii prefera tripla terapie pentru eradicarea Helicobacter.
Aceasta consta in:

- Un inhibitor de pompa de protoni sau un preparat pe baza de bismut;
- Claritromicina;
- Amoxicilina sau metronidazol.

Recomandari dietetice

Tulburarile digestive pot fi cauzate de o serie de factori alimentari: mancaruri condimentate, mese abundente, bogate in grasimi, consum crescut de alcool. De aceea, o etapa importanta in tratamentul pacientilor cu gastrita acuta o constituie recomandarile dietetice si modificarea stilului de viata.

1. Alimentatie corecta

Regimul trebuie sa contina cat mai multe fructe si legume proaspete, carne de vita sau peste, cereale integrale si multe lactate. Mesele trebuie sa fie usoare, sa existe si gustari intre ele si sa nu se prelungeasca mai mult de ora 18 seara.

2. Controlul greutatii corporale

Probleme gastrointestinale pot sa apara indiferent de greutatea pacientului, insa s-a observat ca ele sunt mai frecvente in cazul pacientilor supraponderali. Acestia sunt cei care acuza frecvent pirozis, reflux gastroesofagian, constipatie sau balonare. Prin reducerea greutatii si pastrarea ei in parametri normali pentru varsta si talia persoanei se pot reduce semnificativ aceste probleme. Un nutritionist poate realiza o schema alimentara care sa se potriveasca fiecarui pacient si care sa il ajute sa obtina rezultate fara sa il priveze de nutrientii esentiali organsmului (cum se intampla in dietele restrictive tinute fara supravegherea si coordonarea unui specialist).

3. Practicarea exercitiilor fizice
Exercitiile aerobice pot creste frecventa respiratorie, frecventa cardiaca si pot stimula, de asemenea, activitatea musculaturii intestinale. Astfel tranzitul este ameliorat si se evita balonarea si constipatia. Specialistii recomanda 30 de minute de sport zilnic, insa sfatuiesc pacientii sa se consulte cu medicul curant inainte de a efectua mai mult sport decat inainte, deoarece unele probleme cronice de sanatate se pot agrava in prezenta efortului fizic sustinut.

4. Evitarea stresului
Stresul este responsabil de numeroase probleme cronice de sanatate care se pot rasfange si asupra sistemului gastrointestinal, determinand reducerea peristaltismului si scazand productia acida a sucurilor digestive. Stresul poate fi greu de evitat, insa exista o serie de sfaturi care pot ameliora felul in care acesta influenteaza calitatea vietii. Specialistii recomanda petrecerea a cat mai mult timp in aer liber, dieta sanatoasa, odihna corespunzatoare si mult sport. De asemenea, masajul poate fi un aliat foarte puternic in lupta cu stresul si poate ajuta pacientul sa se relaxeze si sa se destinda dupa o zi grea.

Complicatii

Complicatiile gastritei acute sunt destul de rare. In cazul formei erozive se pot declansa hemoragii exteriorizate adesea prin hematemeza sau melena.

Alte complicatii pot fi reprezentate de:

- Obstructia pilorului datorita edemului parital cu limitarea transferului bolului alimentar spre duoden si staza gastrica consecutiva;
- Deshidratare prin varsatura;
- Insuficienta renala acuta ca rezultat al deshidratarii.

Prognostic

Prognosticul pacientilor cu gastrita acuta este favorabil. Tratamentul este foarte eficient si recuperarea pacientului este rapida.

Prevenire

Un important rol preventiv il poate avea evitarea factorilor de risc, a adminsitrarii de antiinflamatoare nesterodiene in absenta unui protector gastric, a consumului exagerat de alcool si a altor triggeri recunoscuti ca factori de risc pentru aparitia gastritei acute.


Citeste si despre:

Tot ce trebuie sa stiti despre gastrita Gastrita: tipuri, cauze si tratament Gastrita cronica la copii. Cauze, simptome si tratament Pancreatita acuta Diferenta dintre ulcer si gastrita Enterolactis Duo: Partenerul Ideal pentru un tranzit Intestinal regulat Cauzele, simptomele si tratamentul gastritei Durerile de stomac: cauze si afectiuni posibile Durerea abdominala Ulcerul gastroduodenal, rezultatul lezarii mucoasei gastrice Gastrita. Regim alimentar