Cele mai bune alimente care pot combate oboseala

Actualizat: 22 Martie 2019
Salveaza articolul pentru mai tarziu
Poti accesa articolul oricand, de pe orice dispozitiv, din contul tau sfatulmedicului.ro sau din aplicatia de mobil SfatulMedicului (iOS, Android)
Sterge articolul
Elimina articolul din lista celor salvate

Generalitati


Multe persoane observa ca masa le poate afecta energia. Astfel, de multe ori o masa bogata si copioasa poate face ca o persoana sa se simta obosita. Acest lucru se datoreaza faptului ca organismul isi foloseste mare parte din energie pentru a digera acea masa, in loc sa o utilizeze pentru restul corpului.

Cea mai usoara modalitate de a evita acest lucru consta in mancatul unor portii mai mici pe parcursul zilei. In acest mod, organismul ramane alimentat in mod regulat si poate chiar si sa piarda in greutate.

Pentru ca o persoana sa aiba mai multa energie in urma consumului de alimente trebuie sa ii ofere organismului cea mai buna mancare.

Recomandari

Fructe si legume proaspete

Cu cat mancarea este mai proaspata, cu atat aceasta ofera mai multe substante nutritive. Consumul de fructe si legume de sezon reprezinta cea mai buna modalitate prin care acestea se pot consuma proaspete si pot oferi tot ce este mai bun.

Merele, capsunile, afinele, citricele si morcovii reprezinta doar cateva exemple ce pot fi date.

Alimente neprocesate

Chiar daca un hamburger si o portie de cartofi prajiti ar putea sa para o mancare rapida si buna la gust, aceasta este alcatuita din elemente cu valoare nutritiva scazuta, dar cu indice caloric extrem de mare.

Alimentele procesate, precum bomboanele, mancarea de tip fast-food, mancarea la conserva sau cea ambalata, sunt saracite de substante nutritive pentru a rezista mai mult timp.

De asemenea, aceste alimente contin cantitati crescute de conservanti, aditivi, sodiu, grasimi trans si diferite alte ingrediente artificiale ce pot obosi organismul uman.

Proteine slabe

Carnea cu grasime adauga numeroase grasimi saturate in dieta unei persoane. Carnea slaba de pui, curcan si peste ofera proteine de calitate inalta, cu foarte putine grasimi saturate.

De asemenea, pestii bogati in acizi grasi Omega-3, precum somonul si tonul, pot adauga grasimi benefice pentru sanatatea inimii si creierului.

Bauturi fara cofeina

Cofeina poate avea beneficii pentru sanatate daca este consumata in mod moderat. Desi ofera un impuls pe termen scurt, aceasta nu ii da in realitate organismului energie.

Primele guri dintr-o ceasca de cafea pot da o senzatie de vigilenta, dar fara o masa sanatoasa nivelurile de energie scad dramatic.

Totusi, daca nu se poate renunta complet la cafea, se indica consumul fara zahar al acesteia. De asemenea, ceaiul trebuie consumat tot neindulcit.

Bauturile energizante sau carbogazoase ce sunt pline de zahar rafinat si alte ingrediente artificiale pot provoca diferite probleme de sanatate si nu cresc nivelul de energie asa cum promit.

Cereale integrale si carbohidrati buni

La fel ca si alimentele procesate, carbohidratii rafinati, precum zaharul si faina alba, nu ofera substante nutritive, ci doar un numar mare si nesanatos de calorii.

Alegerea produselor din cereale integrale si carbohidrati complecsi ofera un numar ridicat de fibre si avantaje pentru organism, inclusiv cresterea energiei.

Seminte si nuci

Semintele si nucile se numara printre cele mai bune alimente ce combat foamea si oboseala. Introducerea unui numar crescut de fructe cu coaja lemnoasa si seminte in dieta ii ofera organismului un plus de energie.

Migdalele, nucile braziliene sau pecan, caju, alunele, semintele de dovleac si de floarea-soarelui sunt extrem de bune. Totusi, se recomanda consumarea variantelor brute, neprocesate si nesarate.

Vitamine si suplimente

In cazul in care o persoana nu obtine tot necesarul de vitamine si minerale din alimente se poate simti obosita. De exemplu, carenta de zinc si cupru poate duce la slabiciune si fatigabilitate.

Astfel, persoana in cauza poate fi nevoita sa consume anumite suplimente. Medicul si nutritionistul pot recomanda cele mai bune vitamine si suplimente si pot oferi un regim alimentar optim.

Consumul de apa

Apa este esentiala pentru functionarea optima a organismului. Desi apa nu furnizeaza energie sub forma de calorii, aceasta ajuta la facilitarea proceselor energetice din organism. Astfel, consumul de apa constituie un impuls energetic in sine.

Se recomanda ca sucurile si cafeaua sa fie inlocuite cu apa, in cantitate de aproximativ 2 litri pe zi. Aceasta schimbare simpla poate imbunatati nivelul de energie a unei persoane si ii poate sustine starea de sanatate.

Bananele

Cercetatorii au comparat efectele pe care le au bananele cu cele produse de bauturile speciale pentru sportivi. In urma studiilor, s-a constatat ca bananele au oferit aceleasi efecte ca si aceste bauturi energizante cu carbohidrati.

Se observa ca bananele contin potasiu, fibre, vitamine si carbohidrati sanatosi, toate aceste componente oferind un impuls energetic in mod natural. In plus, bananele sunt mult mai ieftine decat bauturile de acest tip, acest lucru reprezentand un alt avantaj.

Ovazul

Ovazul nu trebuie consumat doar la micul dejun. El incorporeaza cantitati mari de fibre, dar si proteine. Ovazul poate fi regasit in comert sub diferite forme, dar se recomanda cele care nu sunt procesate si nu contin zahar.

Cu cat ovazul este mai simplu, cu atat este mai bun. Fulgii de ovaz pot fi combinati cu lapte si putina miere, oferind in acest mod multa energie pe toata durata zilei.

Cartofii dulci

Cartofii dulci au un gust foarte bun si reprezinta o sursa de energie excelenta. Un cartof dulce mediu contine aproximativ 4 grame de fibre si 20 de grame de carbohidrati, astfel incat digestia este mai lenta si ofera energie constanta pe toata durata zilei.

In plus, cartofii dulci sunt mult mai sanatosi decat cartofii albi sau rosii, iar persoanele diabetice ii pot folosi mult mai usor.

Semintele de chia

Semintele de chia au un nivel crescut de carbohidrati sanatosi, reprezentand o sursa excelenta de energie. De asemenea, sunt bogate in grasimi sanatoase si fibre, ajutand la functionarea optima a digestiei. Carbohidratii si acizii grasi Omega-3 regasiti in semintele de chia au si rol antiinflamator.

Potrivit unui mic studiu efectuat pe atleti de performanta, consumul de seminte de chia a oferit la fel de multa energie precum bauturile speciale pentru acestia.

Pentru utilizarea zilnica, semintele de chia pot fi consumate in amestec cu iaurtul, atat la micul dejun, cat si la pranz. Astfel, nivelul de energie creste, in timp ce senzatia de satietate este mentinuta mai mult timp.

Odihna si exercitiile fizice

Odihna si exercitiile fizice reprezinta puncte forte fara de care alimentatia nu ar avea efect. Fara odihna, organismul nu isi poate recapata forta pentru o noua zi. Astfel, specialistii recomanda ca orice persoana sa aiba aproximativ 8 ore de somn odihnitor in fiecare zi.

De asemenea, activitatea fizica trebuie realizata in mod regulat. Chiar si mersul pe jos si urcatul scarilor reprezinta activitati ce pot imbunatati starea unei persoane.

Concluzii

Constientizarea cu privire la dieta avuta este foarte importanta. Astfel, o farfurie cu alimente potrivite poate ajuta la mentinerea optima a nivelurilor de energie.

Se recomanda eliminarea alimentelor procesate si inlocuirea lor cu alimente cat mai proaspete si sanatoase, precum fructele, legumele, carnea slaba si cerealele integrale.

In plus, consumarea unei cantitati mari de apa poate sustine procesele energetice ale corpului. Pe langa alimentatie, odihna si exercitiile regulate pot ajuta, de asemenea, la gestionarea energiei.


Citeste si despre:

5 cele mai comune boli ale toamnei Creierul, cel mai solicitat organ al omului contemporan Alimente care combat astenia de primavara 10 moduri mai putin cunoscute prin care va puteti creste productivitatea Trucuri pentru combaterea oboselii Cum afecteaza alcoolul sanatatea ficatului si ce masuri preventive sunt recomandate Interactiunea alimentelor cu medicamentele Tratamentul cancerului de colon - combaterea efectelor secundare Cum sa ai o imunitate de fier: 6 vitamine si minerale pe care le poti lua din legume si fructe Oboseala constanta - cauze posibile Oboseala