Cum sa reluati dieta de slabit dupa un exces alimentar

Actualizat: 09 Iulie 2014
Salveaza articolul pentru mai tarziu
Poti accesa articolul oricand, de pe orice dispozitiv, din contul tau sfatulmedicului.ro sau din aplicatia de mobil SfatulMedicului (iOS, Android)
Sterge articolul
Elimina articolul din lista celor salvate

Generalitati


Nu de putine ori se intampla ca persoanele care incep o dieta de slabit sa abandoneze regimul dupa ce au cedat tentatiei de a face un exces alimentar.

Aceasta este o greseala frecventa, spun specialistii in nutritie, dar si cel mai mare obstacol in lupta cu kilogramele in plus.

Secretul unei diete este perseverenta, ceea ce inseamna ca micile abateri pot fi depasite prin activitati fizice compensatorii, care sa elimine rapid caloriile suplimentare provenite dintr-o felie de tort sau o portie de cartofi prajiti.

Iar pentru fiecare tip de abuz alimentar, exista si o forma de miscare perfecta care poate sa anuleze rapid consecintele momentelor de slabiciune culinara.

Metode de ardere a caloriilor dupa o abatere de la dieta

Foamea face parte din categoria nevoilor de baza ale oamenilor, fiind o nazuinta instinctuala mai puternica decat ratiunea uneori. Din acest motiv, cele mai multe persoane care incep o cura de slabire sunt vulnerabile micilor abateri de la reguli, mai ales dupa perioade lungi de regim.

In astfel de momente, important este sa stiti cum sa reluati rapid ritmul de slabit, fara sa abandonati lupta pentru un corp suplu si sanatos.

Exemplele de mai jos se refera la o serie de tentatii culinare frecvente si remediile lor rapide, care va ajuta sa reluati cu succes orice dieta pentru eliminarea greutatii corporale in exces.

O portie de cheeseburger si cartofi prajiti

Cum nicio dieta de slabit nu incurajeaza consumul produselor de tip fast-food, pline de grasimi saturate, sodiu, zaharuri si alti carbohidrati simpli, este posibil sa simtiti nevoia de a consuma o asemenea masa dupa ce v-ati refuzat multe pofte alimentare. Un singur cheeseburger contine aproximativ 300 kcal, iar o portie medie de cartofi prajiti va furnizeaza 350 de kcal.

Vestea buna este ca puteti arde imediat caloriile excedentare printr-o sesiune de kickboxing, un sport dinamic, care va elibereaza in acelasi timp si de stres. Daca ati savurat doar cheeseburgerul, un antrenament de jumatate de ora este suficient pentru eliminarea celor 300 de kcal. In cazul in care ati consumat si cartofii prajiti ca garnitura, dublati sesiunea de kickboxing.

Un pahar de vin rosu

In circumstante sociale, este dificil sa refuzati un toast, chiar si atunci cand sunteti la dieta. Un pahar de vin rosu contine aproximativ 150 de kcal si nu constituie o abatere grava de la un regim de slabit.

Puteti arde rapid excesul caloric prin 12 minute de sarituri de coarda. Nu acelasi lucru este valabil si pentru cocktailurile alcoolice, cu mai multe tipuri de alcool combinate si siropuri dulci, care pot insuma pana la 300 de kcal. In acest caz, dublati perioada de timp in care efectuati sarituri cu coarda sau un exercitiu fizic de intensitate similara.

Un covrig mare de patiserie

Desi poate parea greu de crezut, un covrig mare cumparat de la patiserie poate contine pana la 350 de kcal! Daca l-ati savurat intr-o dimineata alaturi de cafea, nu abandonati dieta urmata pana acest moment.

Pur si simplu programati in aceeasi zi o sesiune de jogging de 45 de minute. In cazul in care ati consumat si un topping de branza sau de ciocolata alaturi de covrig, prelungiti sesiunea de alergat pana la o ora si jumatate. Veti arde chiar mai multe calorii decat ati suplimentat prin mica abatere de la regimul de slabit.

O portie de inghetata

Inghetata comandata la restaurant, servita intr-un pahar mare si frumos decorata cu toppinguri si fructe confiate, incalca, fara doar si poate, rigorile unei diete de slabit. Acest desert delicios insumeaza pana la 400 de kcal, care pot fi ulterior consumate prin 75 de minute de spinning, o activitate aerobica ce se poate practica in grup sau singur, cu ajutorul unei biciclete statice, supravegheata de un instructor de sport.

Daca nu va atrage ideea unui astfel de antrenament, dedicati acelasi interval de timp ocupandu-va de o sarcina casnica solicitanta, precum curatarea gresiei din bucatarie si baie, spalatul ferestrelor sau eliberand jgheaburile din jurul casei de reziduuri. In acest mod, nu doar ca recuperati terenul pierdut in lupta cu kilogramele, ci realizati si ceva constructiv.

O felie de tort festiv

O aniversare in familie sau intre prieteni nu este niciodata aceeasi, fara o felie de tort care sa marcheze momentul special. Bucurati-va fara probleme de momentul festiv, insa aveti grija ulterior sa nu permiteti caloriilor sa va puna in pericol cura de slabire. Aproximativ 50 de minute de plimbari in aer liber in pas alert sunt suficiente pentru a scapa de cele 312 calorii continute de portia dulce de tort. Ca o alternativa, puteti petrece 45 de minute in gradina, pentru a tunde gazonul.

O gogoasa glazurata

Apetisanta si frageda, o gogoasa poate sa fie suficient de ispititoare, incat sa va determine sa uitati de dieta pentru cateva minute. Cele 250 de kcal continute de acest desert pot fi cu usurinta eliminate in 25 de minute de inot viguros in piscina, sport excelent mai ales in zilele caniculare.

Un baton de ciocolata

Un baton de ciocolata obisnuit contine circa 200 kcal, valoarea energetica variind si in functie de sortimentul acestui desert tentant. In zilele in care va abateti de la dieta si consumati o astfel de gustare, puteti preveni posibila ingrasare prin aproximativ 13 minute de urcat si coborat scari.

Puteti la fel de bine sa utilizati si aparatul de fitness numit stepper, pentru acelasi tip de exercitiu eficient. Daca batonul de ciocolata contine mai multe calorii de 200, prelungiti sesiunea de miscare in consecinta.

Specialitate din cafea

O specialitate din cafea, precum faimosul Caffee Latte sau Cappuccino, preparate cu multa frisca, lapte gras sau siropuri dulci, poate ajunge sa contina pana la 300 de kcal. Daca ati savurat o astfel de bautura la o iesire in oras, va puteti relua fara probleme dieta de unde ati ramas, cu ajutorul unei sesiuni de mers cu bicicleta timp de o jumatate de ora. Circa 60 de minute de antrenament cu greutati sau antrenament de rezistenta va ofera acelasi rezultat.

O portie medie de pizza

Caloriile dintr-o portie de pizza se aduna intr-un numar foarte mare, mai ales daca savurati mai mult de o felie, care contine in medie 290 de kcal. Scapati rapid de excesul caloric prin 60 de minute de dans sau 90 de minute de shopping in pas grabit.


Citeste si despre:

Lege privind organizarea si functionarea cabinetelor de medicina sportiva Liposuctia (abdominala) Terapia Mayr sau tehnica de intinerire a corpului, mintii si spiritului Diareea la copii - sfaturi dietetice 5 mituri de detoxifiere care va pot compromite sanatatea Conferinta One Health International Student Conference USAMV Bucuresti 2025 – abordari interdisciplinare pentru provocarile globale in materie de mediu si sanatate Cum sa va personalizati regimul alimentar zilnic Recuperarea dupa o interventie la inima. Cum previi un nou eveniment cardiac Ce greutate trebuie sa aiba bebelusul meu? Ce trebuie sa stim despre colonoscopie Semne si simptome: ce incearca organismul sa ne transmita?