Parodontita apicala
Dr. Bulacu-Dabu Ioan-Alexandru
Medic Rezident Endodont
Spitalul Clinic de Chirurgie Oro-Maxilo-Faciala „Prof. Dr. Dan Theodorescu“
Ce este parodontita?
Parodontita apicala reprezinta, din punct de vedere etiopatogenic, o inflamatie a tesuturilor ce inconjoara varful radacinii unui dinte, ce apare ca urmare a patrunderii bacteriilor la acest nivel.
Microorganismele in cauza provin, in principal, de la nivel dentar, cazul cel mai comun fiind acela in care un dinte a suferit o inflamatie pulpara, cu mortificarea acestuia ulterioara, ceea ce permite patrunderea prin apexul radicular a diverselor specii bacteriene ce colonizeaza canalele radiculare.
Cuprins articol
Cum apare parodontita apicala?
Odata ce bacteriile de la nivelul unui proces carios patrund in interiorul dintelui si ajung la pulpa dentara, aceasta incearca in prima faza sa se apere prin depunerea de dentina pe peretii camerei pulpare.
Cand, insa, aceste mecanisme sunt depasite, organul pulpar se inflameaza si apare pulpita dentara ce, in lipsa unui tratament endodontic, sufera un proces de mortificare septica.
In acest stadiu, dintele prezinta gangrena pulpara.
Bacteriile ce au colonizat pulpa au tendinta sa evolueze spre tesut sanatos, pentru a-l infecta in continuare, astfel ele avansand inspre apexul dentar.
In final, acestea depasesc nivelul orificiului de deschiderea a canalelor radiculare la nivelul osului, denumit constrictie apicala, si colonizeaza ligamentul parodontal apical si, mai departe, osul alveolar.
Tipuri de parodontita apicala
Privind inflamatia tesuturilor periapicale dintr-o perspectiva morfofunctionala si histologica, parodontita apicala poate imbraca numeroase forme, in functie de natura proceselor inflamatorii care au loc la nivel apical si de metode de compensare a acesteia de la nivelul osului.
Cu toate acestea, cea mai importanta clasificare este cea referitoare la vechimea acesteia, astfel existand parodontite apicale acute si cronice.
Parodontita apicala acuta reprezinta, in fapt, raspunsul unui sistem imunitar potent la patrunderea intr-un tesut a microorganismelor patogene.
Actiunea acestuia ca urmare a detectarii unor procese patologice in organism determina, ca efect secundar, acumularea de mediatori pro-inflamatorii in tesut, astfel aparand inflamatia.
In contrast, parodontita apicala cronica are o evolutie cu o simptomatologie mai putin zgomotoasa sau chiar absenta, ca urmare a diminuarii raspunsului inflamator de la nivel local.
Parodontita apicala cronica acutizata, denumita in literatura de specialitate si „abces Pheonix”, reprezinta o forma aparte a parodontitei apicale cronice, reunind caracteristicile celor doua tipuri de parodontita, ca urmare a modificarii conditiilor tisulare locale.
Cu alte cuvinte, daca la nivel apical patrund germeni suplimentari, spontan sau in timpul tratamentului endodontic prin impingerea lor spre varful radacinii, inflamatia se poate accentua si apare senzatia dureroasa.
Simptome si diagnostic
Durerea este principalul simptom al parodontitei apicale acute, data fiind cresterea presiunii intratisulare cauzata de cresterea aportului sanguin, ca raspuns la inflamatie.
De asemenea, pacientul poate resimti senzatie de egresiune a dintelui (alungire, iesire din alveola) si sensibilitate crescuta la folosirea sa in axul sau, in special la masticatie.
Cu toate acestea, elementele anterior mentionate nu pot reprezenta unica metoda de diagnostic al parodontite apicale acute, intrucat deseori durerile iradiaza in intreaga jumatate a fetei.
Prin urmare, este necesara efectuarea unor investigatii imagistice de tipul ortopantomogramei (OPG), intrucat astfel se observa indicii indirecte ce pot duce la identificarea dintelui cauzal, precum o obturatie coronara profunda, sau o carie ce a patruns in camera pulpara.
Parodontita apicala cronica este in special diagnosticata prin intermediul radiologiei, deoarece modificarile de la nivel apical sunt vizibile, prin resorbtie osoasa.
Deseori pacientul nu resimte nicio durere in cazul unei parodontite cronice, fiind identificata pe radiografii realizate pentru dinti vecini sau in cazul in care aceasta se acutizeaza.
Tratament si preventie
Atitudinea terapeutica in cazul parodontitelor apicale are un caracter dual, in functie de gradul de afectare osoasa si de magnitudinea inflamatiei.
Astfel, in cazul unei parodontite apicale acute, in care predominanta este simptomatologia clinica, se recurge la tratament endodontic.
Acesta poate fi realizat fara anestezie, intrucat nu exista la nivelul dintelui filete nervoase viabile.
In schimb, daca se constata o parodontita apicala cronica, aceasta poate fi tratata prin multiple metode.
In primul rand, se poate recurge la un tratament consevator, adica tratamentul endodontic, in speranta ca lipsa stimulului bacterian va duce la procese de osteosinteza.
Contrar, daca parodontita s-a materializat printr-un chist periapical de mari dimensiuni, se poate opta pentru rezectie apicala, procedura prin care se indeparteaza tesutul de granulatie impreuna cu varful radacinii, cu obturarea ultrasonica retrograda a noului apex.
Extractia are indicatie atunci cand structura dentara este deficitara, iar dintele are un prognostic slab.
Astfel de situatii includ pierderi mari de substanta dentara prin procese carioase, chisturi care ajung la dintii vecini, dinti ce prezinta fracturi, in special verticale.
Evolutie si complicatii
Parodontita apicala poate genera complicatii atat locale, cat si generale.
Prin evolutia unui chist periapical, poate fi afectata structura osului in care sunt implantati dintii vecini, cu aparitia mobilitatii patologice la acestia.
De asemenea, dimensiunile acestora pot ajunge la niveluri in care structura osoasa a maxilarului sau, in special, a mandibulei este afectata, aparand fracturi osoase la masticatie.
De asemenea, intrucat parodontita apicala este o inflamatie cauzata de o infectie, aceasta poate genera infectii ale planurilor fasciale, traduse clinc prin supuratii ale lojelor submandibulare si submentoniere, afectiune cunoscuta sub denumirea de angina Ludwig.
Aceasta este caracterizata prin inflamarea de natura septica a tesuturilor linguale si cervicale, producand dificultati in respiratie.
Sistemic, o infectie dentara poate determina patrunderea germenilor in sange, fiind diseminati in organism.
La persoanele cu imunitate scazuta, in special, acest fapt poate determina o serie de afectiuni de natura inflamatorie, de la endocardita infectioasa pana la ateroscleroza.
Concluzie
Parodontita apicala este urmatorul pas in etiopatogenia infectiei dentare, cu punct de plecare o simpla carie dentara netratata la momentul potrivit.
Aceasta are deseori o simptomatologie zgomotoase, insa forma cronica poate trece neobservata, producand pe termen lung modificari importante ale structurii osoase a maxilarelor si consecinte locale si generale importante.
Bibliografie
https://my.clevelandclinic.org/health/diseases/16620-periodontitis
https://www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK541126/
https://my.clevelandclinic.org/health/diseases/23457-ludwigs-angina
https://pmc.ncbi.nlm.nih.gov/articles/PMC8748486/
Ai o propunere de completare sau neclarități?
In cazul in care articolul nu a acoperit in totalitate un anumit aspect care va intereseaza, va incurajam sa ne trimiteti sugestii pentru completare. Astfel, ne veti ajuta sa completam si sa imbunatatim continutul pentru toti cititorii.