Pepenele rosu beneficii si informatii nutritionale

Actualizat: 22 Iulie 2014
Salveaza articolul pentru mai tarziu
Poti accesa articolul oricand, de pe orice dispozitiv, din contul tau sfatulmedicului.ro sau din aplicatia de mobil SfatulMedicului (iOS, Android)
Sterge articolul
Elimina articolul din lista celor salvate

Generalitati


In ciuda conceptiei generale ca pepenele rosu ar contine doar apa si zahar, acest fruct popular al verii este considerat de specialisti ca fiind un aliment dens in nutrienti.

Informatiile nutritionale ale pepenelui rosu arata ca fructul este bogat in numeroase vitamine, minerale si antioxidanti, cu beneficii unice asupra organismului.

Alaturi de rosii, pepenele rosu se afla pe lista celor mai importante surse alimentare de licopen, un fitonutrient carotenoid care imbunatateste sanatatea cardiovasculara si osoasa.

Informatii nutritionale

In compozitia pepenelui rosu se regasesc numerosi compusi si nutrienti benefici sanatatii, printre care se numara tiamina, riboflavina, vitamina B6, acidul folic, acidul pantotenic, magneziul, fosforul, potasiul, zincul, cuprul, manganul, seleniul, colina, licopenul si betaina. Acest aliment contine cea mai mare cantitate de licopen dintre toate fructele.

Informatiile nutritionale pentru aproximativ 100 de grame de pepene rosu sunt

Cu toate ca este o sursa excelenta a tuturor nutrientilor de mai sus, pepenele rosu este compus din apa in proportie de 92%, fiind un aliment cu un puternic efect de hidratare.

Beneficii

Numeroase studii au demonstrat ca un consum bogat de pepene rosu scade riscul de obezitate, diabet si boli cardiovasculare, imbunatatind sanatatea parului si contribuind la reglarea greutatii corporale.

Oamenii de stiinta sunt tot mai interesati de continutul de citrulina din pepenele rosu, un aminoacid transformat de rinichi in arginina, un alt aminoacid important pentru o buna circulatie a sangelui si prevenirea acumularii excesive de grasimi in tesuturi. Alte beneficii importante ale acestui fruct sunt urmatoarele

Reglarea presiunii arteriale

Un studiu publicat in Jurnalul American de Hipertensiune a descoperit ca suplimentele alimentare care au la baza extractul natural din pepene rosu ajuta la reducerea presiunii arteriale in randul adultilor obezi de varsta mijlocie, cu prehipertensiune sau hipertensiune de gradul I. Consumul fructului in stare proaspata poate avea acelasi efect benefic, cred cercetatorii.

Prevenirea astmului si a cancerului

Riscul de instalare a astmului scade in conditiile unui consum bogat de alimente bogate in nutrienti, dar mai ales in vitamina C, regasita in concentratii ridicate in pepenele rosu. Mai mult decat atat, aportul generos de antioxidanti (licopenul, beta-carotenul, luteina, zeaxantina si criptoxantina) combate formarea radicalilor liberi care pot cauza diversele forme de cancer. Suplimentarea licopenului a fost asociata cu un risc diminuat de cancer de prostata in mai multe studii de specialitate.

Reglarea digestiei

Datorita continutului sau de apa si fibre, pepenele rosu regleaza digestia, previne constipatia si contribuie la mentinerea sanatatii tractului digestiv.

Reducerea inflamatiilor

Colina este un nutrient important si versatil din pepene, care imbunatateste capacitatea de invatare, memoria si mobilitatea musculara. In plus, ajuta la mentinerea structurii membranelor celulare, asista transmiterea impulsurilor nervoase si reduce inflamatiile cronice.

Combaterea durerilor musculare

Pepenele rosu amelioreaza durerile musculare si imbunatateste capacitatea de recuperare dupa efort in cazul sportivilor de performanta. Cercetatorii cred ca efectul analgezic se datoreaza aminoacidului citrulina, furnizat de acest fruct.

Imbunatatirea sanatatii pielii

Pepenele rosu contine din plin vitamina A, un nutrient necesar productiei corespunzatoare de sebum, care asigura o hidratare optima a pielii. In plus, aceasta vitamina este esentiala pentru cresterea tuturor tesuturilor corporale, inclusiv a tesutului cutanat si a parului.

Aportul adecvat de vitamina C, furnizata de pepenele rosu in cantitati mari, este necesar pentru productia de colagen, esentiala pentru structura parului si a pielii. Efectul puternic de hidratare al acestui fruct are beneficii directe asupra tesutului cutanat.

Protectia impotriva bolilor cardiace

Tot pepenele rosu este o sursa bogata de potasiu, component important al fluidelor corpului, care ajuta la reglarea ritmului cardiac si a presiunii arteriale. Astfel, acest fruct delicios ofera protectie sigura impotriva bolilor cardiace coronariene si infarctului miocardic.

Intarirea sistemului imunitar

Prin continutul generos de vitamina B6, tiamina, vitamina C si mangan, pepenele rosu ajuta organismul sa dezvolte o rezistenta sporita impotriva agentilor infectiosi, de aceea este considerat si un puternic stimulent al sistemului imunitar.

Stimularea potentei

Un studiu dedicat impactului fructelor asupra potentei sexuale a descoperit ca efectul pepenelui rosu de imbunatatire a circulatiei sangelui are beneficii si asupra potentei masculine, mai exact asupra prevenirii disfunctiilor erectile.

Pierderea kilogramelor in plus

Pepenele rosu este recomandat si in curele de slabire, datorita continutului redus de calorii, in schimbul unui aport bogat de nutrienti. Acest fruct se poate consuma in portii generoase, alunga foamea cu rapiditate si faciliteaza eliminarea apei retinute in corp, avand si efect diuretic. In plus, gustul placut al pepenelui rosu il recomanda ca un bun inlocuitor al deserturilor hipercalorice, asa cum este inghetata.

Pepenele rosu poate fi consumat ca atare, in stare proaspata, datoria aromei sale bogate si satisfacatoare. Totodata, fructul poate fi un ingredient excelent pentru salatele din vegetale si poate fi preparat sub forma de gem, serbet, cocktail de fructe sau suc proaspat si racoritor. In unele tari asiatice, semintele pepenelui rosu sunt coapte si consumate ca gustare, iar in anumite regiuni din America de Sud, coaja este consumata ca leguma.


Citeste si despre:

Alimentatia sanatoasa Pepenele rosu - beneficii surprinzatoare asupra organismului Pepenele rosu, aliatul de incredere al verii Ce efecte uimitoare are consumul de pepene asupra corpului uman 5 retete de deserturi congelate si sarace in calorii Medicii sau nutritionistii pot acum sa castige un venit pasiv din recomandarile de suplimente Antioxidantii Un meniu de 7 zile pentru sezonul gripei si racelilor Refluxul gastroesofagian: alimente recomandate Aliatii organismului in sezonul rece: antioxidantii Vitaminele esentiale femeilor, indiferent de varsta