Compozitie
Qutenza este un plasture cutanat (un plasture care elibereaza in piele o substanta medicamentoasa). Contine substanta activa capsaicina (8%).
Indicatii
Qutenza se utilizeaza pentru tratarea durerii neuropatice periferice (durere cauzata de deteriorarea nervilor) la adultii care nu au diabet. Se poate administra in monoterapie sau in combinatie cu alte analgezice. Medicamentul se poate elibera numai pe baza de reteta.
Administrare
Qutenza trebuie aplicat de un medic sau de un membru al personalului medico-sanitar sub supravegherea unui medic. Se aplica pe cele mai dureroase zone ale pielii. Zona dureroasa trebuie stabilita de catre medic si marcata pe piele. Qutenza poate fi aplicat numai pe pielea uscata, fara rani sau iritatii. Plasturii se pot taia pentru a corespunde suprafetei care trebuie acoperita. Nu se vor folosi mai mult de patru plasturi in acelasi timp pentru un pacient. Inainte de a se aplica Qutenza, zona trebuie tratata cu un anestezic local, pentru a fi amortita, ceea ce ajuta la reducerea disconfortului. Qutenza se tine pe zonele aplicate timp de 30 de minute pentru picioare si 60 de minute pentru alte parti ale corpului. Dupa indepartarea plasturelui, zona se curata cu gelul de curatare furnizat. Poate dura intre o zi si doua saptamani pana cand Qutenza isi face efectul. Tratamentul se poate repeta la fiecare trei luni, in functie de simptomele pacientului. Qutenza poate cauza o senzatie de arsura pe piele. Din acest motiv, personalul medico-sanitar trebuie sa poarte manusi de nitril cand aplica sau indeparteaza plasturele.
Actiune terapeutica
Substanta activa din Qutenza, capsaicina, este o substanta care se gaseste in general in ardeii iuti si este un agonist selectiv al receptorului pentru vaniloide 1 cu potential de receptor tranzitoriu (TRPV1). Aceasta inseamna ca stimuleaza receptorul TRPV1, care se gaseste in nociceptorii (receptori ai durerii) din piele. Qutenza contine doze ridicate de capsaicina care sunt eliberate rapid si suprastimuleaza receptorii TRPV1. Suprastimularea receptorilor duce la desensibilizarea acestora, ajungand sa nu mai raspunda la stimulii care provoaca in general durerea la pacientii cu dureri neuropatice periferice.
Contraindicatii
Qutenza nu se administreaza persoanelor care pot prezenta hipersensibilitate (alergie) la capsaicina sau la oricare alt ingredient al acestui medicament.
Reactii adverse
Cele mai frecvente efecte secundare asociate cu Qutenza (observate la mai mult de 1 pacient din 10) sunt durerea si eritemul (inrosirea) la locul aplicarii. Pentru lista completa a tuturor efectelor secundare raportate asociate cu Qutenza, a se consulta prospectul.