deces brutal si neasteptat al unui bebelus considerat pana atunci ca fiind sanatos sau care a prezentat simptome a caror nici natura, nici importanta, nu puteau permite prezicerea unui eveniment rapid fatal. Se vorbeste de moarte subita inexplicabila a sugarului atunci cand ancheta clinica, bacteriologica si mai ales cea anatomopatologica (autopsie) nu permit gasirea unei explicatii medicale a decesului.
Frecventa -moartea subita a sugarului reprezinta, in tarile industrializate, principala cauza a mortalitatii infantile in cursul primului an de viata. Frecventa sa este estimata intre 1 si 3 copii la 1000 nasteri de copii vii. Ea afecteaza mai ales sugarii in varste de doua pana la patru luni. Intre 10 si 90% dintre decese se produc inaintea varstei de 6 luni.
factori de risc - Fostii prematuri, copiii care au avut o greutate mica la nastere sau care au prezentat tulburari neurologice sau respiratorii sunt expusi mai mult decat altii riscului mortii subite a sugarului. Aceasta pare sa fie provocata de mai multi factori prezenti in mediul obisnuit al bebelusului, care pot, la un moment dat, sa se conjuge pentru a duce la un accident mortal. Printre cei mai frecventi factori figureaza infectiile virale si bacteriene (mortalitatea este multiplicata cu patru sau cinci in timpul perioadei de iarna), cresterea brusca a temperaturii corporale, fie ca este vorba de origine infectioasa, fie ca este de origine exterioara organismului (copilul este prea invelit, de exemplu), retluxul gastroesofagian, apneele (oprirea respiratiei) provenind dintr-o inflamatie sau o malformatie a cailor aeriene superioare.
Ajutorarea parintilor - moartea subita a unui sugar reprezinta un traumatism major pentru anturajul bebelusului, care incearca intotdeauna un sentiment de vinovatie. Este un accident imprevizibil si anturajul nu are, prin urmare, nici o responsabilitate in aparitia lui.
In plus, autopsia copilului este necesara, chiar daca adesea ea pare "agresiva" in mod inutil in ochii parintilor. Ea poate, de fapt, sa duca la cunoasterea cauzelor mortii si deci sa contribuie la o mai buna supraveghere a copiilor care vor veni ulterior pe lume.
In caz de o noua sarcina -Riscul de aparitie a mortii subite a sugarului nu este mai ridicat intr-o familie care a suferit aceasta drama decat in populatia generala. Totusi, in cursul sarcinilor urmatoare, se impune o sustinere psihologica. copilul urmator al cuplului poate, de asemenea, sa fie supus unor examene specializate. Astfel, daca factorii de risc sunt cunoscuti si tratati, copilul va beneficia de o securitate crescuta. Recurgerea la un monitor cardiorespirator, aparat care permite controlarea frecventei cardiace si respiratorii, nu s-ar justifica decat prin anxietatea parintilor traumatizati de o drama precedenta. Aparatul este, in fapt, greu suportabil, deoarece alarmele se declanseaza prea des.
In toate cazurile, o colaborare, bazata pe incredere, cu un medic competent si experimentat apare de dorit pentru viitorii copii. Ea este singura cale care permite asigurarea pentru familie a unei asistente medicopsihologice eficace.