Sindromul de imobilizare la varstnic: cauze, consecinte si strategii de preventie
Dr Oana-Florentina Andrei
Medic Rezident Geriatrie si gerontologie
Ce este sindromul de imobilizare la varstnic?
Sindromul de imobilizare este o afectiune frecvent intalnita care cuprinde un grup de semne si simptome care apar atunci cand o persoana, in mod special una varstnica, este imobilizata la pat sau isi reduce considerabil capacitatea de miscare pentru o perioada mai lunga de timp.
Cuprins articol
Cum se manifesta?
Limitarea capacitatii de miscare poate fi cauzata de anumite boli acute, cronice, accidente, interventii chirurgicale sau chiar de frica de a cadea.
Cu timpul, apar modificari la nivelul intregului organism care cresc riscul de complicatii si, mai ales, de pierdere a independentei.
Intelegerea si adoptarea practicilor de preventie a sindromului de imobilizare sunt esentiale pentru a mentine sanatatea si calitatea vietii la varste inaintate.
Semne si simptome
Semnele de avertizare pot aparea cu mult timp inainte.
Este important sa fii atent la aceste semne, depistarea precoce facand o diferenta majora.
1. Probleme de echilibru: tendinta la impiedicare sau sprijinirea de pereti sau mobila poate aduce indicii referitoare la pierderea de echilibru;
2. Slabiciunea musculara: dificultati la indeplinirea activitatilor zilnice care inainte erau usoare (ridicarea de pe scaun, urcarea scarilor);
3. Dificultati de mers: schimbarile vizibile la mers (tarairea picioarelor, ritmul mai lent, schiopatatul);
4. Durerea articulara (disconfortul constant la nivelul articulatiilor – sold, genunchi etc. – care ingreuneaza miscarea, pot ascunde probleme de sanatate;
5. Caderile si frica de cadere: caderile repetate sau teama de a cadea, precum si evitarea activitatilor care inainte erau placute;
6. Igiena personala si curatenia locuintei: o schimbare vizibila in mentinerea ingrijirii personale sau in mentinerea gospodariei poate sugera prezenta unor dificultati fizice in realizarea acrivitatilor zilnice.
Factorii de risc si cauze
Imobilitatea la varstnici poate avea multiple cauze:
1. Pierderea masei musculare: in procesul imbatranirii exista un declin natural atat al masei cat si al fortei musculare, ceea ce duce la reducerea mobilitatii;
2. Afectiuni articulare: afectiunile osteoarticulare precum osteoartrita, artrozele, osteoporoza pot ingreuna miscarea prin durere si rigiditate;
3. Afectarea neurologica: Bolile degenerative (boala Parkinson) pot afecta coordonarea miscarilor si echilibrul.
4. Deficitele cognitive: afectiunile precum boala Alzheimer pot afecta capacitatea unei persoane de a lua decizii, de a planifica si de a se deplasa in siguranta. In stadiile mai avansate, mersul poate fi sever afectat;
5. Bolile cronice: diabetul zaharat, afectiunile cardiovasculare si obezitatea pot agrava problemele de mobilitate, avand un impact asupra sanatatii generale;
6. Hipoacuzia si probleme de vedere: scaderea acuitatii vizuale si a auzului poate ingreuna siguranta miscarii, crescand astfel riscul de caderi;
7. Efecte secundare medicamentoase: unele medicamente pot avea efecte adverse precum ameteala, slabiciune, lipsa poftei de mancare, oboseala care pot afecta mobilitatea varstnicului.
Complicatii
Sindromul de imobilizare nu afecteaza doar mobilitatea, ci are consecinte asupra intregului organism. Lipsa activitatii fizice duce la apartia complicatiilor sistemice.
Una dintre cele mai mari complicatii asociate imobilizarii este afectarea cardiovasculara.
Studiile au dovedit ca trei saptamani de repaus la pat pot determina un declin al sistemului cardiovascular similar cu cel cauzat de 40 de ani de imbatranire.
Acest lucru se datoreaza modificarilor de structura care apar in timpul perioadelor lungi de imobilizare (reducerea intoarcerii venoase – fluxul de sange din vene), cresterea frecventei cardiace (a pulsului), si scaderea functiei inimii si a vaselor de sange.
Imobilizarea poate genera complicatii la nivelul sistemului respirator, putand chiar afecta si volumele pulmonare (cantitatea de aer de la nivelul plamanilor).
Cand o persoana petrece o perioada indelungata in pozitie culcata, este afectata mobilitatea cutiei toracice. Aceasta poate duce la scaderea volumului pulmonar si poate favoriza colapsul.
In plus, printre complicatiile pe termen lung se numara si sindromul de detresa respiratorie acuta – o afectiune severa care reduce cantitatea de oxigen livrata tesuturilor si care poate provoca leziuni importante ale organelor, cauzate de lipsa de oxigen.
Imobilizarea la pacientii varstnici spitalizati poate aduce multiple provocari. Varstnicii imobilizati au un risc mai mare de a-si pierde capacitatea de a indeplini activitatile de zi cu zi pe parcursul internarii.
Imobilizarea pe termen lung mai este asociata si cu stima de sine scazuta, oboseala accentuata si pierderea increderii in fortele proprii.
Cand un varstnic este imobilizat, fiecare sistem al organismului poate fi afectat negativ.
Astfel se pot dezvolta complicatii severe precum:
- Dezechilibrele electrolitice si deshidratarea;
- Cresterea vascozitatii sangelui (“ingrosarea sangelui”) cu risc crescut de tromboze venoase profunde si embolie pulmonara;
- Deconditionarea cardiaca;
- Afectarea tranzitului intestinal – constipatie;
- Stagnare urinara care favorizeaza aparitia infectiilor de tract urinar;
- Escare de decubit;
- Depresie si anxietate.
Cercetarile demonstreaza ca o spitalizare mai lunga de 10 zile, in care pacientul este imobilizat la pat, poate echivala cu o imbatranire a masei musculare de 10 ani la varstnicii de peste 80 de ani.
De asemenea, aproximativ 35% dintre pacientii internati cu varsta de 70 de ani sufera un declin al functionalitatii pe parcursul spitalizarii, comparativ cu nivelul lor de functionare anterior. La cei de peste 90 de ani, procentul creste la 65%.
Preventie si tratament
Multe persoane se tem ca odata cu inaintarea in varsta, nu vor mai putea sa se miste la fel de usor.
Se gandesc ca nu vor mai putea continua activitatile care pana in acel moment le aduceau bucurie, ca nu vor mai putea vizita locurile preferate sau ca nu vor mai avea puterea de a se ocupa de treburile zilnice.
Totusi, este important de retinut ca pierderea mobilitatii nu este o parte inevitabila a imbatranirii. Prin intervenirea corecta si la timpul potrivit, multe dintre problemele asociate imobilitatii pot fi prevenite sau incetinite considerabil.
Multe studii au aratat ca exercitiile fizice regulate imbunatatesc performanta fizica.
Pentru pastrarea nivelului adecvat de mobilitate, este esentiala si o dieta echilibrata alaturi de hidratarea corespunzatoare.
Fara nutrientii necesari, varstnicii se pot simti prea slabiti pentru a se misca, ceea ce duce la perioade lungi de imobilizare.
Plimbarile de cel putin 15 minute, chiar si cu ajutorul unui dispozitiv de mers (cadru, baston etc.) pot fi foarte eficiente in mentinerea functionalitatii masei musculare.
Exercitiile fizice usoare, pentru brate si picioare, realizate de pe scaun, ajuta la mentinerea circulatiei si la prevenirea atrofiei musculare.
Fizioterapia joaca un rol important in prevenire si recuperare: accelereaza procesul de vindecare, reduce durerea si stimuleaza secretia de endorfine, ceea ce induce o stare generala de bine.
Exista mai multe metode fizioterapeutice adaptate nevoilor specifice varstei a treia, iar efectele benefice asupra calitatii vietii si sanatatii generale sunt semnificative.
Concluzii
Sindromul de imobilizare este o amenintare reala la adresa independentei si calitatii vietii varstnicilor, dar poate fi prevenit si, in multe cazuri, reversibil.
Abordarea preventiva, interventiile timpurii si sprijinul din partea familiei si a echipei medicale ajuta la evitarea pierderii mobilitatii si la recuperarea functionala.
Miscarea zilnica, adoptarea unui stil de viata sanatos si accesul la fizioterapie pot face diferenta.
Bibliografie
https://www.hopkinsmedicine.org/health/caregiving/managing-your-loved-ones-care
https://pmc.ncbi.nlm.nih.gov/articles/PMC10488935/
https://www.hopkinsmedicine.org/video/setting-mobility-goals-to-reduce-immobility-and-overcome-barriers-in-the-hospital
https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/19151453/
