Comotiile cerebrale in cazul copiilor

Actualizat: 25 Februarie 2019
Salveaza articolul pentru mai tarziu
Poti accesa articolul oricand, de pe orice dispozitiv, din contul tau sfatulmedicului.ro sau din aplicatia de mobil SfatulMedicului (iOS, Android)
Sterge articolul
Elimina articolul din lista celor salvate
Dr. Cora Balaban-Popa
Consultant medical:

Dr. Cora Balaban-Popa
Medic specialist neonatolog

Spitalul Municipal Campina

Generalitati


Comotiile cerebrale reprezinta leziuni ale creierului care determina incetarea functiilor acestuia pentru o perioada de timp temporara sau permanenta. Acestea sunt, de obicei, rezultatul unor traumatisme la nivelul capului, precum caderile, accidentele rutiere sau accidentele sportive.

Unii oameni considera ca o comotie cerebrala poate sa apara doar la adulti sau la copiii mai mari, dar acest lucru este fals. Aceste leziuni se pot intampla la orice varsta si la orice sex si sunt mult mai periculoase in cazul copiilor mici.

Acest lucru se intampla deoarece acestia nu pot spune cum se simt, iar parintii trebuie sa cunoasca foarte bine semnele si simptomele unei comotii cerebrale.

Trebuie stiut ca, uneori, semnele si simptomele comotiei cerebrale nu apar imediat dupa traumatism si sunt cazuri in care tabloul clinic a devenit prezent la cateva ore sau zile dupa accident.

Simptomatologia unei comotii cerebrale este, in general, aceeasi pentru orice varsta, dar, cu toate acestea, in cazul copiilor pot exista anumite particularitati la care adultii trebuie sa fie extrem de atenti.

Cauze

Cele mai frecvente cauzele ale comotiilor cerebrale sunt reprezentate de:

- Caderi;
- Participarea la un sport cu risc sporit;
- Echiparea necorespunzatoare pentru anumite activitati, fara a folosi echipamentul de protectie, precum castile, cotierele si genunchierele;
- Accidente rutiere, atat ca pasager, cat si ca pieton;
- Abuzul fizic.

Simptomatologie

La copiii mici, precum sugarii, semnele unei comotii cerebrale pot include:

- Plans la atingerea sau schimbarea pozitiei capului;
- Iritabilitate;
- Tulburari de somn, chiar insomnie sau somn excesiv;
- Varsaturi;
- Lipsa reflexului de supt sau refuzul mancarii;
- Echimoze sau umflaturi (cucuie) la nivelul capului.

In cazul copiilor putin mai mari, care sunt capabili sa indice zonele dureroase, simptomele pot fi reprezentate de:

- Dureri de cap;
- Greata si varsaturi;
- Schimbari ale comportamentului;
- Modificari ale somnului;
- Exces de plans;
- Pierderea interesului pentru jocurile sau activitatile preferate.

Copiii cu varste mai mari de 2 ani pot acuza simptome mai ample, precum:

- Ameteli sau probleme in mentinerea echilibrului;
- Diplopie (vedere dubla) sau vedere neclara;
- Sensibilitate la lumina (fotofobie);
- Sensibilitate la zgomot;
- Tulburari de concentrare;
- Senzatie de detasare fata de corp, ca si cum ar fi intr-un vis;
- Pierderi de memorie;
- Confuzie;
- Tulburari de coordonare;
- Lentoare in miscari si in vorbire;
- Schimbari de dispozitie;
- Somnolenta si modificarea tiparelor de somn.

Parintii trebuie sa fie extrem de atenti la comportamentul copiilor si la modificarile ce pot sa apara in urma unui traumatism la cap, indiferent de gravitatea sa.

Astfel, medicul trebuie consultat imediat daca sunt observate varsaturi, pierderea starii de constienta pentru 1-2 minute, dificultati de trezire sau convulsii. Monitorizarea pe timpul somnului este, de asemenea, extrem de importanta.

Daca exista suspiciuni de sangerare, medicul poate solicita efectuarea unor examinari, precum radiografia craniana, imagistica prin rezonanta magnetica (IRM) sau computer tomografia (CT).

Un alt semn ce trebuie verificat dupa un traumatism la nivelul capului consta in marimea pupilelor. In mod normal, acestea au dimensiuni cuprinse intre 3 si 5 milimetri si sunt egale la ambii ochi.

In cazul in care pupilele nu sunt egale, medicul trebuie anuntat imediat deoarece acest lucru indica o leziune grava la nivelul creierului. In termeni medicali, inegalitatea pupilelor poarta denumirea de anizocorie si reprezinta o urgenta medicala.

Tratament

Singurul tratament pentru o comotie cerebrala este repausul. Creierul are nevoie de multa odihna pentru a se vindeca in urma unei comotii.

De asemenea, medicul poate prescrie medicamente pentru a ajuta la reducerea durerii si a inflamatiei. In unele cazuri, recuperarea completa poate dura luni sau chiar un an, in functie de gravitatea comotiei.

Trebuie stiut ca pentru o vindecare optima, creierul are nevoie de odihna fizica, dar si de repaus pentru activitatile mentale. Dupa o comotie, parintii nu trebuie sa ii permita copilului sa utilizeze telefoanele inteligente sau orice alt fel de ecran, precum televizorul, tableta sau calculatorul.

Acestea suprastimuleaza si excita creierul, ingreunand recuperarea. Somnul reprezinta cel mai bun lucru pentru creier in aceasta perioada.

In cazul in care la intoarcerea la scoala activitatile specifice, precum cititul, temele sau lectiile, produc dureri de cap, copilul ar trebui sa ia o pauza si sa reia activitatea treptat si pentru perioade scurte, pe masura ce simptomele se imbunatatesc.

Complicatii

Orice copil care a suferit o comotie cerebrala nu trebuie sa se intoarca la activitatile sale, mai ales cele sportive, fara aprobarea medicului. Chiar si cu permisiunea medicului, reluarea activitatilor trebuie sa fie treptata.

Daca o alta comotie apare inainte ca prima sa se fi vindecat, pot sa apara complicatii cu potential fatal.

Cele mai frecvente complicatii sunt reprezentate de:

- Sindromul postcomotional;
- Dureri post-traumatice;
- Vertij sau ameteli post-traumatice;
- Leziuni cerebrale de la comotii multiple;
- Convulsii;
- Pierderea starii de constienta sau chiar coma;
- Deces.

Starea de constienta a copilului se va evalua cu ajutorul scalei Glasgow. Aceasta evalueaza raspunsul motor, verbal si ocular si se noteaza de la 3 la 15. Un scor mai mic de 8 indica prezenta comei.

Profilaxie

Comotiile cerebrale nu pot fi prevenite mereu, dar exista metode prin care se poate incerca acest lucru. Astfel, copiii trebuie sa poarte echipament de protectie atunci cand practica diferite sporturi, precum ciclismul, fotbalul, patinajul etc.

De asemenea, copiii mai mari trebuie educati sa traverseze strada doar prin locuri special amenajate si sa se asigure mereu atunci cand o fac, deoarece pot exista soferi neatenti ce le pot pune viata in pericol.

In cazul copiilor mai mici, acestia nu trebuie lasati nesupravegheati, deoarece se pot accidenta, de exemplu prin caderile din pat. Se recomanda tinerea copiilor in paturi speciale cu grilaj sau ca in jurul patului sa fie puse perne.

Un alt aspect important consta in transportul copiilor in autoturisme. Indiferent de varsta, se recomanda transportarea copiilor in scaunele auto special concepute, iar centura de siguranta sa fie purtata obligatoriu.

Concluzii

Parintii trebuie sa cunoasca foarte bine semnele si simptomele comotiei cerebrale pentru a putea cere ajutor medicului atunci cand este nevoie. Uneori, simpla verificare a copilului de catre un medic poate linisti parintii si poate elimina orice risc.

In cazul in care un copil a suferit o comotie, este extrem de important ca parintii sa aiba grija la prevenirea altor lovituri sau traumatisme la nivelul capului. Suferintele repetate asupra creierului pot provoca leziuni permanente la acest nivel.

Desi majoritatea copiilor se recupereaza complet dupa o comotie, totusi poate dura o perioada destul de lunga pentru ca toate simptomele sa dispara complet.


Citeste si despre:

Amnezia Coma neurologica Rezectia de intestin subtire sau enterectomia Cauzele vederii incetosate Vederea incetosata Inceperea noului an scolar: 3 recomandari pentru gestionarea stresului copiilor Tot ce trebuie sa stii despre durerile de cap 5 Sfaturi de prim ajutor pentru urgentele copiilor 100 moduri prin care putem stimula activitatea creierului Cum evitati traumatismele cauzate de sporturile de iarna Lovitura la cap - riscuri si prim ajutor