Stima de sine si activitatea noastra sexuala

Actualizat: 11 Decembrie 2018
Salveaza articolul pentru mai tarziu
Poti accesa articolul oricand, de pe orice dispozitiv, din contul tau sfatulmedicului.ro sau din aplicatia de mobil SfatulMedicului (iOS, Android)
Sterge articolul
Elimina articolul din lista celor salvate

Generalitati


Orice om isi doreste sa fie valoros, sa se defineasca prin ceva (acel ceva fiind fie intern, fie extern lui; exemplu: prin copii, cariera, performante sexuale, relatia de cuplu, capacitatea lui de a iubi si a permite sa fie iubit etc.).

Prin urmare, adesea, una dintre preocuparile noastre de extrema importanta este aceea de a ne mentine sentimentul stimei de sine (conservare sau imbunatatire).

In ceea ce priveste viata noastra sexuala, perceptia realitatii (subiective) poate fi aceeasi; astfel, pentru noi poate fi deosebit de important felul in care ne acceptam, pretuim si evaluam. Tendinta este de a mentine o impresie globala pozitiva despre sine, o stima de sine pozitiva.

Stima de sine, sexul si anxietatea de performanta

Punand in relatie stima de sine, sexul si anxietatea de performanta ne-ar fi util sa ne “regasim” pe noi insine (ca raportare) in ecuatia: eu-stima de sine-sex.
Astfel, de preferat este ca in aceasta ecuatie sa cunoastem cateva aspecte inainte de a identifica tipul de relatie existent si de raporturile dintre parti, aspecte precum:

- Care este parerea despre mine insumi din punct de vedere sexual?
- Ce consider ca sunt capabil sau imi permit sa fac din punct de vedere sexual?
- Care este insusirea sau competenta pe care ma bazez cand ma raportez la viata mea sexuala?
- Imi accept propria sexualitate, senzualitate?
- Care imi sunt nevoile in acest plan?
- Simt nevoia de a demonstra ceva din punct de vedere sexual?
- Cat de mult conteaza pentru mine parerea celuilalt cand e vorba de viata mea sexuala sau propriul libido etc.?

Cand exista o inclinatie a balantei la una dintre extremele sus sau jos, pot exista repercursiuni si in planul intimitatii de cuplu, in relatia ta cu propriul sex versus intimitate sexuala in doi.

De pilda, a gandi in termeni negativi, exacerband si generalizand una sau mai multe experiente esuate ca fiind definitorii pt tine ca si placere sexuala sau “arta de a face sex”, voluntar sau involuntar, cazi in cercul vicios al anxietatii de performanta de care am mai vorbit.

Asta poate inseamna ca, adesea, nu va fi indeajuns fie ceea ce ai obtinut, fie ce simte celalalt sau ceea ce puteti obtine impreuna ca “traire sexuala”.

- Cum delimitam acel spatiu de granita al diferitelor aspecte ale vietii noastre fie ea personala, sociala sau profesionala cand suntem prea critici sau “permisivi” cu noi sau cu ceilalti?

- Cum putem face fata unui partener care “intotdeauna” a stiut mai bine decat noi ce ar trebui sa simtim sau cum ar trebui sa fie viata noastra sexuala, ce culmi ale placerii ar trebui atinse?

- Cum ne protejam de capcana contabilizarii esecurilor sau reusitelor din nevoia confirmarii si reconfirmarii de sine?

- Ne este utila acea contabilizare care ne creeaza acel sentiment - de foarte scurta durata - de implinire interioara de “acum am putut” sau “vezi ca pot”?

Tinta, scopul poate fi acela de armonizare a experientelor pozitive sau negative, de integrare a lor intr-o experienta (autentica) de viata in care sa ne surprindem nevoile de raportare si confirmare a stimei de sine pentru a reusi sa ne ajustam “imaginea” vazuta atat in “ochii nostri” (propria imagine de sine), cat si in oglinzile create in cei din jurul nostru (persoanele semnificative din viata noastra).

Fiecare dintre noi uneori parem a uita ca “puterea” pe care unii din jurul nostru par a o avea este tocmai acea putere cu care noi, constient sau inconstient, ii inzestram sa o detina in ceea ce ne priveste.

Acea sau acele persoane nu fac decat sa-si exercite drepturile pe care noi le atribuim fie ca asa ne-am obisnuit (educatia), fie din iubire (prea multa), fie din fuga de responsabilitate (cineva trebuie sa fie “vinovat” de ceea ce ni se intampla) etc.

Fundalul poate fi unul variat, ceea ce conteaza este momentul de trezire si ceea ce alegem sa facem cu viata noastra (fie ea sociala, familiala sau de cuplu).

Exista uneori o tendinta de a suprapune acea imagine general valabila cu cea specifica, intima noua. Sa ne amintim maniera in care alegem sa ne dezvaluim celor din jurul nostru!

Chiar putem incepe cu noi insine! Descoperim astfel diferite grade de transparenta si, in acelasi timp, diferite fatete pe care alegem sa le aratam sau ne dorim sa fie vazute de catre cei din jur.

Revenind la relatia stima de sine si sex, interesant este impactul stimei de sine in alegerea partenerului de viata/de cuplu, cu implicatii directe in tipul de relatie pe care il poti stabili sau il accepti (in relatie cu celalalt).

In cazul unei stime de sine scazute de exemplu, tendinta va fi:
- sa accepte “regulile” celuilalt (si asta pentru ca celalalt “stie mai bine pentru amandoi”), prin infranarea propriilor dorinte, fantezii si imprumutarea dorintelor si fanteziilor celuilalt (surogate ale propriei placeri),
- sa explice si sa-si asume/atribuie mai usor evenimentele negative (esec, act ratat, lipsa de orgasm, impotenta etc.) prin invocarea unor cauze interne,
- sa-si asume intr-o mai mica masura vreun risc (iesirea dintr-o relatie de cuplu nereusita, solutionarea unei situatii conflictuale, abuz, violenta etc.), beneficiind de resurse putine de auto-protectie.

Stima de sine, dorinta si actiunea

La fel de interesanta poate fi si relatia dintre stima de sine-dorinta-actiune.

Inchideti ochii si permiteti-va un mic exercitiu:

Propuneti-va un moment de relaxare, cateva minute cu voi insiva. Cata liniste, cat echilibru pot aduce cateva momente de relaxare in care gandurile, mintea par a se imprastia si aduna in acelasi timp fara vreo destinatie anume, fara ca dvs. sa faceti vreun efort de a o ghida spre vreo destinatie sau tematica anume.

Pe acest fond de relaxare placuta, cu ochii inchisi sau deschisi (cum va este mai usor), cautati sa intrati in contact cu acea parte din voi numita stima de sine.

Odata simtita prezenta, vizualizati-va propria stima de sine! Poate fi un sentiment, o calitate, o imagine, un succes, o minge, o persoana, o amintire - permiteti “rationalului” sa se opresca la primul impuls si, cu ochii interiori, surprindeti acel licar, acea imagine, acel ceva care pentru dvs. reprezinta stima de sine si incercati din ce in ce mai mult sa-i dati culoare, intensitate; sa o faceti sa devina cat mai vie pe acel fundal, ecran interior.

Este o parte importanta din tine! Ramai surprins de tabloul care se creioneaza in fata ochilor tai! Acum, odata resimtita intensitatea sentimentului de stima, remarca undeva in dreapta sus un buton asemenea celui de reglare de volum al unui radio vechi si prafuit.

Stim cu totii la ce foloseste un astfel de buton. Relaxat si detasat, aidoma unui fin observator, te invit sa rotesti usor spre stanga butonul. Observa ce schimbari s-au petrecut pe acel ecran interior!

Exista vreo schimbare? Ce anume pare altfel decat stiai?


Citeste si despre:

Mituri si adevaruri despre sex Medicina Anti-Imbatranire, sau cum sa intineresti cu ajutorul HGH Dependenta la femei si mame Obezitatea Cauzele obezitatii la barbati Ce afectiuni pot fi detectate cu ajutorul unui RMN cerebral Recuperarea pacientilor cu paraplegie Imaginea de sine, stima de sine si increderea in sine Stima de sine Cum sa scapati de imaginea de sine negativa Cum sa ajutati copilul sa dezvolte o imagine de sine pozitiva