Sezonul cald, momentul cel mai bun sa-ti reduci colesterolul!

Actualizat: 30 August 2024
Salveaza articolul pentru mai tarziu
Poti accesa articolul oricand, de pe orice dispozitiv, din contul tau sfatulmedicului.ro sau din aplicatia de mobil SfatulMedicului (iOS, Android)
Sterge articolul
Elimina articolul din lista celor salvate
Consultant medical:

Conf. Dr. Mira Florea
Medic primar medicina de familie

Generalitati


Colesterolul este o forma de grasime de care organismul uman are nevoie in sinteza de celule.

Dar colesterolul in exces in sange creste riscul pentru unele afectiuni cu impact major asupra sanatatii: infarctele miocardice, accidentele vasculare cerebrale, arteriopatiile obliterante ale membrelor, boli hepatice si pancreatice.

Colesterolul provine din alimentele consumate si din sinteza lui de catre ficat.

Ficatul este cel care sintetizeaza cea mai mare parte din colesterolul de care are nevoie organismul uman.

- Nivelul adecvat de colesterol al adultului sanatos este de 200mg/dl, dar nivelul adecvat de colesterol al adultului care prezinta deja unele afectiuni (obezitate, diabet zaharat, hipertensiune arteriala, etc.) este mai redus, si anume 180mg/dl.

Tipurile de colesterol

Colesterolul circula in organism legat de o proteina (proteina transportoare).

Acest ansamblu de proteina-colesterol se numeste lipoproteina.

Lipoproteinele pot fi fie cu densitate ridicata, fie cu densitate scazuta, in functie de cantitatea de proteina si grasime continuta.

Lipoproteinele cu densitate scazuta (LDL, low density lipoproteins) sunt alcatuite in cea mai mare parte din grasimi si o mica parte de proteine.

LDL este tipul rau de colesterol, datorita faptului ca determina ateroscleroza (obstrueaza arterele). In cazul pacientilor cu niveluri crescute de colesterol total, medicii recomanda reducerea nivelurilor de LDL.

Nivelul de LDL este considerat optim intre 100-129 mg/dl.

Lipoproteinele cu densitate ridicata (HDL) ajuta la eliminarea colesterolului rau din sange si prevenirea aterosclerozei. HDL este tipul bun de colesterol.

Nivelurile ridicate de HDL (60 sau peste 60 mg/dl) protejeaza impotriva infarctelor miocardice.

Trigliceridele sunt un alt tip de grasime din sange, frecvent crescute la persoanele obeze, diabetice, consumatoare de alcool.

Nivelul adecvat de trigliceride este sub 160 mg/dl.

In cazul in care sunt crescute atat nivelurile sangvine de trigliceride cat si de LDL, creste mult riscul de infarct miocardic, paralizie-accident vascular cerebral, dar si pancreatita acuta.

Cauzele cresterii COL si TG

Cauza endogena, genetica, mostenita - sinteza in exces de catre ficat.

Cauza exogena
- consumarea grasimilor saturate in exces.

Aceste grasimi nesanatoase se gasesc in produsele de origine animala. Carnea de porc, untura, slanina, untul, laptele gras, ouale si branza contin grasimi saturate.

Alimentele ambalate care contin ulei de cocos, ulei de palmier sau unt de cacao, contin cantitati crescute de grasimi saturate.

Margarina, grasimea vegetala si cele mai multe prajituri, biscuiti, chipsuri si alte snack-uri, contin, de asemenea, grasimi saturate.

Greutatea corporala crescuta creste nivelul de trigliceride si il scade pe cel de HDL.

Lipsa de activitate fizica creste nivelul de LDL si il scade pe cel de HDL.

Fumatul scade nivelul de HDL colesterol bun-protector si creste mult riscul de boli cardiace si vasculare.

Simptome

Hipercolesterolemia nu determina simptome.

Este, de obicei, descoperita in timpul unor analize sangvine de rutina, care determina nivelurile crescute de trigliceride si de colesterol.

Poate fi descoperita atunci cand este diagnosticata o alta boala, determinata in parte de hipercolesterolemie, cum ar fi de exemplu boala arteriala coronariana, accidentul vascular cerebral, arteriopatia periferica sau pancreatita acuta.

Unele persoane cu dislipidemii, cum ar fi hipercolesterolemia familiala, pot avea simptome distincte, cum ar fi depozitele de colesterol pe piele (xantelasme sau xantoame).

Colesterolul se poate depune, de asemenea, in tendoanele mainilor sau picioarelor.

Control si tratament

Cresterea colesterolului si a trigliceridelor reprezinta factori de risc care pot fi controlati, modificati.

Sezonul cald este o excelenta oportunitate de a creste eficienta tratamentului medicamentos, care singur, nu poate reduce riscul colesterolului crescut.

Adaugand tratamentului medicamentos o dieta bogata in legume si fructe si cresterea activitatii fizice in aer liber, cel putin mers pe jos progresiv, 3 km pe zi, riscul bolilor cardio-vasculare si digestive scade, precum si riscul complicatiilor acestora.

Perioada verii si a toamnei ofera bolnavilor cardiaci, hipertensivi, diabetici si posibilitatea reducerii dozelor mari de statine si fibrati - medicamente care scad colesterolul si trigliceridele.

Deoarece nivelurile de colesterol au tendinta de a creste odata cu varsta, este foarte importanta indreptarea atentiei catre dieta si programul de exercitii, odata cu inaintarea in varsta.

Retineti ca acceptarea si realizarea acelei aparent dificile modificari a stilului de viata recomandata de catre medici, este mult mai usoara in acest sezon.

Este de dorit sa va pregatiti acum de intrarea in noua iarna cu cateva kilograme in minus si un nivel al grasimilor sanguine redus.

O dieta saraca in grasimi saturate si colesterol, un program de exercitii fizice, scaderea in greutate si abandonarea fumatului, pot preveni aparitia sau complicatia bolilor cardiovasculare si pancreatice.

Pentru multe persoane, aceste modificari ale stilului de viata sunt tot ce este necesar pentru reducerea nivelului de LDL si cresterea nivelului de HDL.

Controlarea altor probleme de sanatate, cum ar fi hipertensiunea arteriala, diabetul zaharat este, de asemenea, foarte importanta.

Opiniile exprimate in acest material apartin partenerului nostru. Aceste opinii pot sa nu reprezinte pozitia SfatulMedicului.ro si nici sugestie de achizitie. Va sfatuim ca pentru orice problema medicala, sa consultati intotdeauna un medic, inainte de a incepe sau a schimba un plan de tratament.


Citeste si despre:

Sezonul cald si importanta protectiei impotriva radiatiilor UV Anginele (amigdalitele) acute in sezonul cald - recomandari si prevenire 8 ponturi realiste pentru tonifierea corpului inainte de sezonul estival Infectiile urinare: de ce sunt mai frecvente in sezonul rece si cum le putem preveni Un meniu de 7 zile pentru sezonul gripei si racelilor Ghid de sanatate A-Z pentru sezonul rece Problemele sezonului rece Cum afecteaza alcoolul sanatatea ficatului si ce masuri preventive sunt recomandate Medicii sau nutritionistii pot acum sa castige un venit pasiv din recomandarile de suplimente Infrangerea stresului de sezon 10 bauturi benefice pentru inima si potrivite pentru sezonul rece Trucuri de ingrijire pentru piele si par in sezonul rece Cum sa ai o piele frumoasa si sanatoasa in sezonul rece Cele mai frecvente 'povesti' pe care femeile le spun doctorilor Mers versus alergare, ce arde cele mai multe calorii? Cele mai sanatoase bauturi indicate in pierderea in greutate