Prevenirea cancerului de san

Actualizat: 10 August 2023
Salveaza articolul pentru mai tarziu
Poti accesa articolul oricand, de pe orice dispozitiv, din contul tau sfatulmedicului.ro sau din aplicatia de mobil SfatulMedicului (iOS, Android)
Sterge articolul
Elimina articolul din lista celor salvate
Dr. Alexandru Velcescu
Consultant medical:

Dr. Alexandru Velcescu
Medic specialist in Oncologie

NovaLife Clinics

Generalitati


Prevenirea cancerului de san incepe cu propriile obiceiuri sanatoase – cum ar fi mentinerea unei stari active, limitarea consumului de alcoolul si o dieta sanatoasa. Exista posibilitatea ca o dieta sanatoasa, la care se adauga exercitiul fizic regulat sa contribuie cu adevarat le prevenirea cancerului de san?

Pana acum, evidentele spun, da. Mai mult, daca aceste obiceiuri sunt combinate cu limitarea expunerii la substante care promoveaza boala, beneficiul va fi si mai mare. Cand vine vorba de prevenirea cancerului mamar, riscurile ce nu pot fi controlate, precum varsta si incarcatura genetica, pot fi extrem de importante.

Dieta si exercitiul fizic

Printre cele mai usoare lucruri care pot fi facute sunt controlul dietei si mentinerea unei activitati fizice constante. Va oferim cateva strategii care pot determina scaderea riscului pentru cancer mamar:

1. Limitarea consumului de alcool
Exista o legatura directa intre consumul de alcool si cancerul mamar, dar si alte afectiuni. Cat de puternica este aceasta legatura ramane sa fie determinata pri studii de specialitate. Tipul de alcool consumat – vin, bere sau alcool combinat – pare sa nu aiba nici o importanta. Pentru a se proteja de cancerul mamar, este bine ca femeile sa limiteze consumul de alcool la mai putin de un pahar pe zi sau sa evite alcoolul complet.

2. Mentinerea unei
greutati corporale sanatoase
Potrivit cercetatorilor, intre obezitate, greutatea corporala si cancerul mamar exista o legatura evidenta, deoarece numai astfel se explica de ce la menopauza, femeile cresc considerabil in greutate iar riscul aparitiei cancerului mamar este ridicat. Specialistii sunt de parere ca productia de estrogen de la nivelul tesutul adipos poate fi legatura dintre obezitate si riscul ridicat de aparitie a cancerului mamar.


3. Mentinerea unei activitati fizice intense
Exercitiul fizic regulat ajuta la mentinerea unei greutati corporale normale si, in consecinta, poate ajuta la prevenirea cancerului mamar. Ideal este ca in fiecare zi sa se practice cel putin 30 minute de exercitiu fizic. In cazul in care, o persoana nu este obisnuita cu practicarea regulata a exercitiilor fizice se recomandata adoptarea unui program pe mai multe etape, incepand cu exercitiile de intensitate mica si ajungand ca exercitii fizice intense. Sunt recomandate exercitii precum: mersul pe jos, jogging sau gimnastica aerobica. Un beneficiu in plus oferit de aceste exercitii este mentinerea sanatatii oaselor.

4. Limitarea grasimilor din dieta
O dieta saraca in grasimi poate ajuta si in alt fel la reducerea riscului de cancer mamar prin mentinerea unei greutati corporale sanatoase. Rezultatele a numeroase studii sustin ca legatura intre grasime si cancerul mamar este una invers proportionala, astfel, scaderea consumului de grasimi presupune scaderea riscului de aparitie a cancerului mamar. Dar acest efect este modest. Totodata, prin reducerea cantitatii de grasime din dieta, poate fi scazut riscul aparitiei altor afectiuni, cum ar fi diabetul, bolile cardiovasculare si accidentul vascular cerebral. Pentru ca beneficiile sa fie mai ridicate se recomanda limitarea consumului de lipide la mai putin de 35% din caloriile zilnice si restrictionarea alimentelor bogate in grasimi saturate.

Terapia hormonala

Tratamentului hormonal pe o perioada nelimitata de timp este urmat numai la indicatiile medicului si sub stricta supraveghere a acestuia. Rezultatele studiilor ridica preocupari legate de folosirea terapiei hormonale dupa menopauza, deoarece terapia hormonala pe termen lung, care presupune administrarea unor combinatii de estrogen si progesteron, creste riscul aparitiei cancerului mamar.

Daca o persoana urmeaza un tratament hormonal pentru ameliorarea simptomelor menopauzei, este indicat sa consulte medicul, deoarece aceste simptome pot fi controlate doar prin exercitiu fizic, modificari in dieta si terapii nehormonale. In cazul in care tratamentul hormonal este obligatoriu este indicat ca acesta sa urmat temporara si sa se foloseasca cea mai mica doza eficienta pentru ameliorarea simptomelor.

Contraceptivele si cancerul mamar

Nu exista studii care sa ateste legatura dintre folosirea contraceptivelor si riscul aparitiei de cancerul mamar. In urma analizarii rezultatelor unor studii mai vechi s-a constatat o usoara crestere a riscului de cancer mamar la perimenopauza. Totusi, trebuie mentionat ca pilulele contraceptive utilizate in studiile respective contineau cantitati ridicate de estrogen, spre deosebire de contraceptivele recomandate astazi.

De asemenea, potrivit rezultatele vechilor studii administrarea contraceptivelor timp de mai bine de 4 ani, inainte de a avea prima sarcina, creste riscului de cancer mamar in premenopauza. Totusi, expertii care au analizat toate aceste date de risc estimeaza ca folosirea pilulei contraceptive determina cel mult 4,7 din 10000 de cazuri de cancer mamar.

Pesticidele si antibioticele

Incidenta cancerului mamar poate fi legata atat de expunerea la pesticide cat si folosirea exagerata a antibioticelor. Dar studiile nu sunt concluzive. Pana cand vor fi realizate studii aprofundate, trebuie sa acordat o atentie sporita acestor substante intrucat pot periclita eforturile depuse pentru prevenirea cancerului mamar.

1. Expunerea la pesticide
Structura moleculara a unor pesticide seamana cu cea a estrogenilor, ceea ce inseamna ca pesticidele se pot atasa de receptorii de estrogen din organism. Desi nu a fost stabilita o legatura intre majoritatea pesticidelor si cancerul mamar, studiile au aratat ca femeile cu nivel crescut al pesticidelor in tesutul mamar prezinta un risc crescut de paritie a cancerului mamar.

2. Antibioticele
Recent cercetatorii au gasit o legatura intre folosirea antibioticelor si cancerul mamar – cu cat tratamentele cu anticibiotice sunt mai numeroase, cu atat este mai mare riscul de aparitie a cancerului mamar. Totusi, cercetatorii avertizeaza ca alti factori, cum ar fi anumite boli sau un sistem imunitar slabit, pot creste riscul aparitiei cancerului mamar mai multe decat folosirea antibioticelor in sine. 

Caz special - femeile care sunt purtatoare de mutatii in genele BRCA 1 si BRCA 2

Circa 5 pana la 10% din totaliatea cancerelor mamare la femei sunt datorate mutatiilor patogene la nivelul genelor BRCA 1 si 2 (genele "wild-type", "salbatice", care nu prezinta mutatii, sunt gene supresoare tumorale, cu rol in prevenirea aparitiei cancerului). Dar, odata ce s-a depistat in urma analizei genetice prezenta unei mutatii in randul acestor gene, riscul absolut la femeia purtatoare de a dezvolta un cancer mamar (dar si ovarian) pe parcursul vietii este in jur de 50%; in plus, aceasta predispozitie genetica se transmite la fiicele acesteia.

In aceasta situatie, pentru femeia afectata, se poate recomanda mastecomie bilaterala si salpingo-ovarectomie bilaterala, ca tratament preventiv (decizie care nu este usor de luat, beneficiile si riscurile asociate trebuind discutate cu medicul oncolog), iar pentru fiicele inca netestate pentru mutatii BRCA 1 si 2, efectuare de testare din sange, consult genetic (realizat de un medic genetician) si, daca se confirma, initierea unui program special de screening pentru aceasta populatie la risc inalt (IRM mamar anual incepand cu varsta de 30 de ani).

Concluzii

In afara de modificarile stilului de viata, este important ca femeia sa fie vigilenta in detectarea precoce a cancerului mamar. Daca femeia observa orice modificare a glandei mamare, cum ar fi aparitia unei umflaturi sau modificari ale pielii, este bine sa consulte medicul. Acesta poate recomanda efectuarea unei mamografii sau a altor proceduri de screening pentru detectarea cancerului mamar.

Nici o masura de preventie nu ii poate garanta unei femei ca niciodata in viata ei nu va suferi de cancer. Insa, adoptarea unui stil de viata sanatos si consultarea regulata a medicului poate reduce riscul aparitiei oricarei afectiuni cu potential letal.

Bibliografie:

https://www.mayoclinic.org/diseases-conditions/breast-cancer/symptoms-causes/syc-20352470


Citeste si despre:

Ce factori te predispun la aparitia cancerului de san Cancerul de san - Tratament Ghid despre cancerul la san Cum puteti sa preveniti cancerul 8 lucruri banale care pot cauza cancerul de san Medicii sau nutritionistii pot acum sa castige un venit pasiv din recomandarile de suplimente Legatura dintre alaptare si cancerul de san Prezinti risc de a mosteni cancerul de san sau ovarian? Iata ce ai de facut Cum afecteaza varsta riscul de a dezvolta cancer de san? Tipuri de cancer de san Cancerul mamar la barbat