Tusea persistenta: ce afectiuni indica si cum se trateaza?

Actualizat: 10 Mai 2023
Salveaza articolul pentru mai tarziu
Poti accesa articolul oricand, de pe orice dispozitiv, din contul tau sfatulmedicului.ro sau din aplicatia de mobil SfatulMedicului (iOS, Android)
Sterge articolul
Elimina articolul din lista celor salvate
Dr. Antonius Adriana
Consultant medical:

Dr. Antonius Adriana
Medic specialist Medicina Interna

Clinica MedLife

Generalitati


Tusea apare ca un mecanism reflex de aparare al organismului, pentru a curata caile aeriene de mucus si de alte substante iritante sau obstructive care impiedica procesul normal de respiratie.

Iritantul stimuleaza terminatiile nervoase de la nivelul tractului respirator si trimite semnalul de tuse catre creier, semnaland astfel muschilor abdomenului si diafragmului sa impinga cu putere aerul din plamani, astfel incat sa elimine substanta iritanta.

In mod normal, tusea nu ar trebui sa te ingrijoreze fiindca, de regula, se amelioreaza de la sine in 2-3 saptamani, fara sa fie nevoie de un tratament specific.

Exista, insa, cazuri cand tusea devine severa, persistenta, parca imposibil de tratat. Tusea persistenta trebuie privita cu seriozitate, fiind necesare anumite masuri pentru a scapa de ea.

Tusea persistenta poate compromite nu doar starea de sanatate, ci si stilul de viata, provocand tulburari de somn, ameteli, transpiratie excesiva sau urinare involuntara. Totodata, tusea cronica poate inflama muschii dintre coaste si poate cauza dificultati de respiratie.

Tipuri de tuse

Inainte de toate, este foarte important de stiut ca exista mai multe tipuri de tuse:

• Tuse uscata (seaca sau iritativa);

• Tuse productiva (expectoranta, cu eliminare de mucus);

• Tuse acuta, care dureaza mai putin de 3 saptamani. Tusea acuta poate fi provocata de raceli comune sau infectii ale tractului respirator;

• Tuse subacuta, care dureaza intre 3 si 8 saptamani. Tusea subacuta este tusea care persista dupa gripa sau raceala;

• Tuse cronica (persistenta), care dureaza mai mult de 8 saptamani si care poate fi declansata de diverse afectiuni, altele decat gripa sau raceala.

Cauze

Tusea persistenta poate fi cauzata de:

• O infectie la nivelul tractului respirator (bronsita acuta);

Rinita alergica;

• Expunerea profesionala la agenti iritanti;

• Astm - tusea asociata cu astmul poate sa apara si sa dispara sezonier, odata cu o infectie a tractului respirator sau ca o reactie la aerul rece, la substante chimice sau mirosuri puternice;

• Fumat - fumul de tigara irita plamanii, provocand reflexul de tuse;

• Reflux gastroesofagian - acidul gastric se intoarce in esofag, iritand tesutul de la acest nivel. In cele din urma, disconfortul degenereaza in crize de tuse persistente;

• Anumite medicamente, in special betablocante, utilizate pentru reglarea tensiunii arteriale;

• Leziuni la nivelul corzilor vocale;

Pneumonie.

In cazuri rare, tusea persistenta poate fi simptomul unor afectiuni grave, precum cancer pulmonar, insuficienta cardiaca, embolism pulmonar sau tuberculoza.

Simptomele care insotesc tusea persistenta

In functie de cauza, tusea persistenta poate fi insotita de diverse semne, mai mult sau mai putin severe, precum:

- Nas infundat;
- Dureri in gat;
- Secretii nazale;
- Voce ragusita;
- Respiratie suieratoare;
- Sputa transparenta, verde, galbena sau maronie;
- Scaderea apetitului;
- Simptome specifice gripei - oboseala, febra, dureri de cap, dureri generalizate;
- Diaree;
- Sangerari gingivale.

Trebuie sa te prezinti de urgenta la medic daca tusea persistenta este insotita de simptome precum:

- Dureri in piept;
- Tuse cu sange;
- Febra de peste 38 grade Celsius;
- Dificultati de vorbire sau dureri severe la inghitire;
- Dureri de cap si confuzie;
- Umflarea gleznelor.

Afectiuni semnalate de tusea persistenta

Desi in mod normal tusea se amelioreaza in decursul a 2-3 saptamani, exista situatii in care aceasta poate evolua in mod negativ si poate cauza diferite afectiuni.

1. Astm

Tusea cronica, uscata, iritativa, care persista mai mult de doua luni, poate fi un simptom al astmului. In cazul astmaticilor, tusea este insotita de respiratie greoaie, suieratoare si se inrautateste pe parcursul noptii, la trezire si in timpul efortului intens, dar si dupa consumul anumitor alimente.

Daca recunosti aceste semne, mergi de urgenta la un consult medical, astfel incat sa urmezi un tratament corect.

2. Pneumonie

Tusea persistenta insotita de expectoratie cu sputa, durere toracica, febra si frisoane, poate semnala o pneumonie. Pneumonia apare in urma inflamarii tesutului pulmonar, ca urmare a unei infectii cu bacterii sau virusuri.

Cei care prezinta un risc mai mare de a se imbolnavi de pneumonie sunt copiii, in special cei care cresc intr-un mediu in care se fumeaza, varstnicii, persoanele care sufera de boli respiratorii cronice sau de afectiuni care slabesc imunitatea (HIV, cancer) si fumatorii.

3. Insuficienta cardiaca

Tusea persistenta poate fi un simptom al unei insuficiente cardiace sau poate semnala agravarea bolilor cardiace deja existente.

Inima persoanelor care sufera de insuficienta cardiaca nu poate pompa suficient sange astfel incat sa poata acoperi necesitatile metabolice ale organismului.

Un simptom timpuriu al insuficientei cardiace este tusea uscata, care devine acuta, in special in decubit.

4. Cancer pulmonar

Infectiile respiratorii de sezon si cancerul pulmonar au in comun acelasi simptom: tusea. Tusea persistenta, insotita de expectoratii cu sange si durere in piept, poate fi un simptom al cancerului pulmonar.

Pe langa tuse persistenta, in cazul cancerului pulmonar pot aparea si alte simptome precum febra, care este raspunsul natural al organismului la o infectie sau boala, scaderea inexplicabila in greutate, oboseala, pierderea poftei de mancare.

Diagnosticarea timpurie a acestei boli poate salva viata pacientului, asa ca este important sa te prezinti la medic in cazul in care experimentezi simptomele de mai sus.

De asemenea, fumatorii trebuie neaparat sa mearga la medic daca sesizeaza o alta tuse decat cea tabagica.

5. Edem pulmonar

Edemul pulmonar este o afectiune provocata de excesul de lichid din plamani, care ingreuneaza respiratia.

Tusea care produce sputa insotita de urme de sange, reprezinta un prim simptom al edemului pulmonar, iar daca aceasta este insotita de alte semne precum senzatie de sufocare sau inec, transpiratie excesiva, dispnee si palpitatii, este necesar sa contactezi cat mai repede serviciul de urgenta.

6. Tuberculoza

O alta afectiune ce poate avea drept simptom tusea persistenta este tuberculoza. Tusea specifica tuberculozei este intial seaca, apoi productiva, fiind insotita de oboseala, scadere inexplicabila in greutate, febra, transpiratii nocturne.

Este important de precizat ca aceste simptome pot sa apara si in alte afectiuni, nefiind specifice pentru tuberculoza. De aceea, pentru a stabili un diagnostic corect, sunt necesare invetigatii medicale.

Tratament

Tusea persistenta ar trebui tratata doar cu medicamente prescrise de medic, dupa stabilirea diagnosticului. Complementar tratamentului impus de catre medic, se poate opta si pentru cateva remedii naturiste, cu actiuni calmante si antioxidante.

Tusea care persista dupa raceala sau gripa poate fi ameliorata prin hidratare, ceaiurile de tei si infuziile de frunze de patlagina, plamadica, coada-soricelului si muguri de pin fiind indicate pentru episoadele neplacute de tuse.

Indulceste ceaiul cu cate o lingurita de miere, intrucat ajuta la distrugerea bacteriilor si intareste imunitatea.

Siropul de patlagina este unul dintre cele mai recomandate remedii naturiste impotriva tusei, precum si siropul de catina, de extract de iedera sau pin. De asemenea, gargara cu apa cu sare contribuie la relaxarea gatului iritat.

Concluzii

Asadar, atunci cand nu este consecinta gripei sau racelii, tusea persistenta poate fi simptomul unor afectiuni severe, prin urmare este important sa te prezinti la medic si sa nu te tratezi „dupa ureche”.

Pentru ameliorarea sau prevenirea tusei, este indicat sa eviti fumatul, sa limitezi pe cat posibil contactul cu persoanele care sufera de boli contagioase si sa adopti o alimentatie cat mai echilibrata, bogata in fructe cu efect antioxidant natural (precum citricele).


Citeste si despre:

Ce se ascunde in spatele tusei cronice Sindromul ovarului polichistic Hepatita alcoolica Tuberculoza (TBC) - generalitati Cum sa controlati eficient tusea nocturna Ce afectiuni pot fi detectate cu ajutorul unui RMN cerebral Tusea Bronsiectazia - afectiunea cronica a sistemului respirator Durerea de cap declansata de tuse Tusea cronica Tusea productiva - din piept