Care sunt cauzele durerilor de picioare?

Actualizat: 30 Septembrie 2024
Salveaza articolul pentru mai tarziu
Poti accesa articolul oricand, de pe orice dispozitiv, din contul tau sfatulmedicului.ro sau din aplicatia de mobil SfatulMedicului (iOS, Android)
Sterge articolul
Elimina articolul din lista celor salvate
Dr. Antonius Adriana
Consultant medical:

Dr. Antonius Adriana
Medic specialist Medicina Interna

Clinica MedLife

Generalitati


Durerea in orice parte a piciorului este un simptom comun al unui traumatism sau al unei boli. Exista multe cauze ce pot provoca dureri la nivelul picioarelor. Cel mai adesea, cauzele traumatice includ leziunile sportive. Alte cauze pot implica vasele de sange, nervii, muschii, articulatiile, tesuturile moi sau oasele.

Cursul tratamentului depinde de cauza durerii. Durerile picioarelor pot fi adesea tratate la domiciliu, dar daca durerea este brusca, severa, persistenta sau daca exista alte simptome, poate fi necesara atentia personalului medical.

Caracteristicile durerii

Durerea apare atunci cand nervii raspund la stimuli, cum ar fi nivelurile ridicate de presiune, temperaturile extreme sau substantele chimice care produc leziuni tisulare.

Durerea de picioare poate fi ascutita, surda, cu caracter de furnicatura sau arsura. De asemenea, poate fi acuta, adica brusca si pe termen scurt sau cronica si persistenta. Severitatea durerii poate fi evaluata pe o scala de la 1 la 10 sau de la usoara la severa.

Leziunile suferite in timpul unui joc sportiv sau intr-un accident sunt, in mod normal, acute si traumatice, iar persoana lovita poate identifica adesea cauza. Alte cauze, precum boala arteriala periferica, au tendinta de a se dezvolta de-a lungul timpului.

Unele leziuni sportive ce se acumuleaza cu trecerea timpului pot produce probleme pe termen lung daca persoana in cauza nu se odihneste sau nu solicita tratament.

Constientizarea a ceea ce s-a intamplat inainte si in jurul perioadei in care a aparut durerea este extrem de importanta. Acest lucru poate ajuta medicul sa decida ce tratament medical este necesar.

Cauzele durerii

Crampele

O cauza principala a durerii piciorului este reprezentata de crampa musculara sau de spasmul muschilor. Crampele declanseaza, de obicei, o durere brusca si ascutita pe masura ce muschii picioarelor se contracta.

Muschii se contracta si pot fi simtiti ca o bila tare sub piele. De asemenea, pot exista zone de roseata si umflatura in zona inconjuratoare.

Exista si crampe functionale, adica contractii ale muschilor implicati doar intr-o anumita activitate, de exemplu crampa inotatorului. Aceasta crampa apare doar atunci cand persoana respectiva doreste sa isi utilizeze picioarele pentru a inota. Alte activitati nu sunt intrerupte.

Oboseala muschilor si deshidratarea sunt factori ce pot duce la aparitia crampelor de la nivelul picioarelor, in special la nivelul gambei. Anumite medicamente, inclusiv statinele si diureticele, pot provoca, de asemenea, crampe la nivelul picioarelor.

Accidentarile

Durerea picioarelor poate reprezenta frecvent un semn al unei leziuni. Exemplele includ:

Intinderile si rupturile musculare – sunt leziuni ce apar atunci cand fibrele musculare se intind prea tare sau se rup ca urmare a suprasolicitarii. Aceste leziuni apar adesea in muschii mai mari, precum muschii de la nivelul coapsei sau gambei.

Tendinita – reprezinta inflamatia unui tendon. Tendoanele sunt cordoane groase care unesc muschii cu oasele. Cand devin inflamate, miscarea articulatiei afectate devine extrem de greu de efectuat.

Bursita – reprezinta inflamatia burselor intr-o articulatie. Cel mai frecvent apare la nivelul genunchiului sau al soldului.

Periostita tibiala – afectiunea reprezinta inflamatia periostului tibial si provoaca durere la nivelul tibiei. Apare cel mai frecvent ca urmare a suprasolicitarii, de exemplu prin alergat.

Fracturi de stres – reprezinta mici intreruperi la nivelul oaselor piciorului, mai ales la nivelul tibiilor. Apar frecvent la sportivi din cauza suprasolicitarii.

Fracturile osoase – reprezinta zone de discontinuitate osoasa. Pot fi deschise sau inchise.

Afectiuni medicale

Anumite afectiuni medicale pot produce dureri de picioare. Aceste afectiuni includ:

• Ateroscleroza – reprezinta ingustarea si rigidizarea arterelor ca urmare a acumularilor de grasimi si colesterol. Arterele sunt vase ce transporta sangele cu oxigen in corp, iar atunci cand exista un blocaj, fluxul de sange se reduce in diferite parti ale corpului.

Daca tesuturile din picioare nu primesc suficient oxigen, pot sa apara durerile.

• Tromboza venoasa profunda – aceasta afectiune apare atunci cand se formeaza un cheag de sange in interiorul unei vene profunde a membrului inferior. Afectiunea apare frecvent ca urmare a unor perioade lungi de odihna in pat.

• Artrita – reprezinta inflamatia articulatiilor. Poate produce umflaturi, dureri si roseata in zona afectata. Afecteaza cel mai frecvent articulatiile genunchilor si soldurile.

• Guta – este o forma de artrita care poate sa apara atunci cand in organism se acumuleaza prea mult acid uric.

• Varicele – poarta si denumirea de vene varicoase si reprezinta vene superficiale ce s-au dilatat. Cel mai adesea apar la nivelul gleznelor si a gambelor.

• Infectiile osoase sau ale tesuturilor picioarelor – pot provoca inrosire, umflare si durere a zonelor afectate.

• Leziuni nervoase - pot provoca durere cu caracter de amorteala sau furnicatura. Apar deseori drept complicatie a diabetului.

Alte cauze

Urmatoarele afectiuni si leziuni pot duce, de asemenea, la dureri ale picioarelor. Cu toate acestea, frecventa lor este mai redusa.

Hernia de disc – alunecarea discurilor vertebrale poate duce la compresia maduvei. Acest lucru poate declansa durere care sa se deplaseze de la coloana vertebrala catre picioare.

• Boala Osgood-Schlatter – apare atunci cand tibia nu se dezvolta normal.

• Boala Legg-Calve-Perthes – apare prin necrozarea capului femural.

• Tumorile benigne – tumorile de acest tip se pot dezvolta in special la nivelul coapsei sau al articulatiilor.

• Tumorile osoase maligne – se formeaza in principal la nivelul oaselor mari ale membrelor inferioare.

Cancerul ovarian – durerea resimtita in cazul cancerului ovarian se poate extinde catre picioare.

Optiuni de tratament

Multe cazuri de dureri de picioare pot fi rezolvate la domiciliu, fara interventii medicale.

Crampele musculare pot fi atenuate prin intinderea si masarea piciorului. Trebuie stiut ca medicamentele antiinflamatoare nu vor imbunatati simptomele date de crampe.

Mersul pe tocuri poate fi de ajutor. Pentru a preveni crampele musculare se recomanda incalzirea inainte si dupa exercitiile fizice, consumul unei cantitati optime de lichide si efectuarea frecventa de masaje.

Tratamentul leziunilor minore poate fi realizat urmarind urmatorii pasi:

Odihna – pentru a preveni leziunile suplimentare, pentru a reduce inflamatia si pentru a oferi timpul necesar vindecarii;

Gheata – reduce inflamatia si durerea. Gheata nu trebuie aplicata direct pe piele, ci cu ajutorul unui prosop;

Compresie – bandajele elastice sunt de ajutor in reducerea inflamatiei si diminuarea durerii, dar nu trebuie stranse foarte tare, deoarece pot bloca circulatia;

Ridicare – ridicarea piciorului deasupra nivelului inimii poate ajuta la reducerea inflamatiei si disparitia durerii.

Medicamentele antiinflamatoare nesteroidiene pot ajuta in unele cazuri, dar daca durerea persista mai mult de 48-72 de ore, ar trebui consultat un medic specialist.

Problemele circulatorii necesita atentie medicala, deoarece pot provoca accident vascular cerebral. Pentru a reduce factorii de risc se recomanda:

• Evitarea sau renuntarea la fumat;
• Practicarea exercitiilor fizice moderate, conform indicatiilor unui medic;
• Gestionarea glicemiei, a colesterolului si a tensiunii arteriale;
• Respectarea terapiei antiplachetare indicate de medic;
• Urmarea unei diete echilibrate.

Strategiile de diagnostic diferential sunt foarte importante, putand ajuta la excluderea cauzelor necorespunzatoare, la limitarea optiunilor si la interventia in timp util.

Serviciile de urgenta trebuie solicitate imediat daca apar urmatoarele afectiuni asociate cu durerea de picior:

• Febra;

• Exista o taietura profunda la nivelul piciorului;

• Piciorul este rosu si cald la atingere;

• Piciorul este palid si rece;

• Exista dificultate la respiratie, iar ambele picioare sunt umflate;

• Mersul este imposibil.

Durerile picioarelor nu trebuie ignorate niciodata, mai ales cand sunt insotite si de alte simptome. Ignorarea acestor lucruri poate fi extrem de periculoasa, lasand multe boli grave sa evolueze.


Citeste si despre:

Iata care sunt cauzele insomniei Respiratie greoaie si dificila? Care sunt cauzele aparitiei acestor simptome Durerile abdominale si constipatia: care sunt cauzele si cand este indicata vizita la medic? Care sunt cauzele ce produc durere la ejaculare? Mergi des la toaleta? Iata care sunt cauzele Conferinta One Health International Student Conference USAMV Bucuresti 2025 – abordari interdisciplinare pentru provocarile globale in materie de mediu si sanatate Care sunt cauzele infectiilor urinare frecvente? Afla care sunt cauzele si simptomele trombofiliei Care sunt cauzele orgasmului uscat? Durerile localizate la nivelul piciorului Cele mai comune traumatisme care provoaca dureri cervicale