Amortirea degetelor si afectiunile asociate

Actualizat: 27 Martie 2024
Salveaza articolul pentru mai tarziu
Poti accesa articolul oricand, de pe orice dispozitiv, din contul tau sfatulmedicului.ro sau din aplicatia de mobil SfatulMedicului (iOS, Android)
Sterge articolul
Elimina articolul din lista celor salvate

Ce este amorteala degetelor


Amorteala degetelor poate aparea in diverse contexte patologice, in acelasi timp putand fi chiar inofensiva, fara sa indice o afectiune de fond. Amortirea degetelor se manifesta prin senzatia de pierdere partiala sau totala a sensibilitatii degetelor.

Degetele amortite apar frecvent in populatia generala, inclusiv in situatii de zi cu zi precum presiunea continua asupra unui nerv de la nivelul membrului superior in timpul somnului. Amorteala degetelor care insa persista si nu se amelioreaza sau se inrautateste cu timpul, poate fi un semn al unei boli subiacente si necesita investigatii medicale de specialitate.

Cauze

Nervii din intreg organismul formeaza retele complexe, responsabile de transmiterea informatiilor de la segmentele periferice pana la creier. Astfel, fiecare senzatie pe care o simtiti in acest moment la nivelul mainilor si degetelor, este transmisa continuu prin intermediul nervilor membrului superior.

Amortirea apare atunci cand acesti nervi sunt comprimati, lezati sau iritati.

Patologiile ce pot debuta sau evolua prin degete amortite includ:

1. Sindromul de tunel carpian

Acesta apare atunci cand nervul median, un nerv principal al membrului superior, este obstruat sau strans la nivelul incheieturii. Sindromul de tunel carpian poate aparea din cauza miscarilor repetate ale incheieturii, precum scrisul la tastatura sau utilizarea unor instrumente. Degetele care amortesc sunt degetul mare, degetul 2 si degetul 3, fiind teritoriul inervat in mod normal de nervul median. Pot aparea furnicaturi, arsuri, dureri asociate.

2. Radiculopatia cervicala

Radiculopatia cervicala implica nervii cervicali, de la nivelul coloanei vertebrale superioare sau regiunea gatului. Atunci cand acesti nervi sunt comprimati, apare amortirea, furnicaturile si pierderea tonusului muscular a intregului membru superior, pana la degete. Degenerarea osoasa si hernia de disc sunt cauze frecvente ale acestei afectiuni.

3. Diabetul zaharat

Pacientii cu diabet zaharat dezvolta frecvent neuropatie diabetica, afectiune in care nervii periferici de la nivelul membrelor superioare si inferioare sunt lezati. Amortirea degetelor este unul dintre primele semne observate, in special la nivelul degetelor de la picioare. Slabiciunea, durerea locala si disparitia completa a sensibilitatii sunt caracteristice pacientilor cu diabet zaharat.

4. Fenomen Raynaud

Fenomenul Raynaud cauzeaza un spasm al arterelor de calibru mic (capilare) de la nivelul mainilor sau picioarelor. Acest spasm afecteaza circulatia, iar pielea vascularizata trece prin modificari de culoare: de la rosu la paloare si cianoza. Degetele afectate pot amorti, in paralel cu schimbarea culorii. Aceste modificari sunt declansate de expunerea la frig sau de trairile emotionale puternice.

5. Artrita reumatoida

Artrita reumatoida este o boala autoimuna ce cauzeaza tumefiere, rigiditate si durere articulara. Amortirea si senzatia de arsura pot de asemenea aparea in evolutia bolii, de regula la ambele maini.

6. Compresia nervului ulnar

Nervul ulnar este unul dintre cei doi nervi principali ai antebratului, fiind cel responsabil de inervatia degetului mic si de portiunea laterala a antebratului. Nervul ulnar trece pe la nivelul cotului, loc in care este frecvent comprimat.

7. Infectii

Unele infectii pot evolua cu amortire a degetelor: boala Lyme, sifilis, infectia HIV, lepra.

8. Afectiuni vasculo-nervoase

Exista o serie de sindroame si boli sistemice ce afecteaza vasele de sange sau nervii din intreg organismul, putand cauza degete amortite.

Acestea includ:
• Amiloidoza
• Sindromul Guillain-Barre
Scleroza multipla
• Sindrom Sjogren
Fibromialgia
• Accidentul vascular cerebral sau AVC

9. Alte cauze

Alte cauze posibile, investigate si diagnosticate deseori, includ:
• Chistul ganglionar
• Deficienta de vitamina B12
• Unele fracturi osoase
• Efecte adverse ale medicamentelor, precum cele chimioterapice

Cand ar trebui sa mergeti la medic

Uneori, degetele amortite sunt semnul unei urgente medicale. Accidentul vascular cerebral este cea mai frecventa afectiune acuta, ce necesita tratament medical imediat.

Daca experimentati oricare dintre urmatoarele, mergeti de urgenta la medic:
• Confuzie
• Dificultati de respiratie
• Ameteli
• Amorteala brusca la nivelul bratului, fetei sau membrului, in special pe o singura jumatate a corpului (ex: doar mana stanga)
• Durere de cap severa, fara cauze evidente
• Dificultati de vorbire, vedere sau miscare

Este de asemenea important sa discutati cu medicul dumneavoastra daca va amortesc degetele frecvent, chiar si in lipsa unor simptome severe asociate.

Diagnostic

Medicul generalist va incerca sa orienteze amortirea degetelor catre o cauza neurologica, ortopedica, reumatologica sau vasculara. Acesta va va pune cateva intrebari si va va examina membrul sau membrele afectate, urmand sa va faca recomandarea de a vizita un specialist.

In cazurile urgente, diagnosticul se stabileste de catre medicul urgentist.

In functie de afectiunea suspectata, puteti trece prin diferite consulturi si examinari paraclinice precum:
• Examinare electromiografica, pentru a evalua functia nervilor
• Radiografii ale membrului afectat
• RMN sau ecografie, pentru a evalua vascularizatia membrului
• Analize de sange pentru a identifica markeri specifici sau avitaminoze

Tratament

Tratamentul degetelor amortite se realizeaza in functie de cauza. Intrucat este de cele mai multe ori un simptom al unei alte boli, tratamentul cauzei este cel ce va ameliora si amortirea degetelor.

Optiunile frecvent folosite sunt:
• Tratament medicamentos antiinflamator sau analgezic
• Purtarea unor dispozitive speciale de imobilizare a cotului intr-o pozitie stabila, pentru a evita compresiunea nervului
• Terapia termica
• Exercitii specifice de kinetoterapie
• Interventii chirurgicale specifice, de decomprimare a nervilor
• Corticoterapie sistemica si/sau locala

Preventie

In plus fata de afectiunile de fond, unele leziuni nervoase pot aparea prin suprasolicitare. Aceasta survine atunci cand anumite miscari sunt realizate repetitiv, constant, fara repaus pentru musculatura si nervi.

Singura metoda de a reduce riscul unei leziuni nervoase si astfel de a preveni amortirea degetelor, este prin evitarea suprasolicitarii.

Pentru acest lucru, incercati sa:
• Mentineti o postura buna atunci cand utilizati instrumente, lucrati cu mainile
• Luati pauze de la activitate la fiecare 30-60 de minute
• Intindeti-va muschii pentru a reduce tensiunea

Prognostic

Prognosticul va depinde de cativa factori precum: cauza subiacenta, varsta si starea generala de sanatate, momentul diagnosticului si planul de tratament.

Din fericire, amortirea degetelor este de cele mai multe ori vindecabila, chiar daca boala de fond este persistenta. Leziunile nervoase pot fi tratate in diverse situatii. Discutati cu medicul dumneavoastra daca tratamentul nu functioneaza.

Concluzie

Degetele amortite apar in urma unei leziuni sau iritatii nervoase, situatie frecventa in cadrul multor patologii. Fie ca este vorba de nervi principali lezati direct, fie ca este vorba de polineuropatii, daca amortirea persista sau apare frecvent, discutati cu medicul dumneavoastra. Prognosticul este in general bun, insa boala de fond il influenteaza semnificativ.

Bibliografie
https://www.healthline.com/health/finger-numbness#outlook
https://www.webmd.com/a-to-z-guides/why-are-my-fingers-numb


Citeste si despre:

Cauzele amortelilor de la nivelul bratelor Paresteziile, amortelile si pierderea sensibilitatii Bolile si leziunile pe care le-ar putea provoca utilizarea intensiva a computerului 6 exercitii de Pilates pentru calatoriile lungi cu avionul Cauzele potentiale ce duc la ingalbenirea picioarelor Toxina Botulinica – mai mult decat estetica: utilizari medicale in migrene, transpiratie excesiva si contracturi musculare Colesterolul ridicat si sanatatea picioarelor: 10 semne de alarma Picioarele: 18 indicii despre sanatate Dementa Tulburarile tesutului conjunctiv Tot ce trebuie sa stim despre luxatia degetului