Saturnismul sau intoxicatia cu plumb

Actualizat: 01 Noiembrie 2018
Salveaza articolul pentru mai tarziu
Poti accesa articolul oricand, de pe orice dispozitiv, din contul tau sfatulmedicului.ro sau din aplicatia de mobil SfatulMedicului (iOS, Android)
Sterge articolul
Elimina articolul din lista celor salvate

Generalitati


Saturnismul apare atunci cand plumbul se acumuleaza in organism. Dupa luni sau ani, valorile plumbului pot atinge niveluri periculoase si, eventual, letale.
Plumbul este un metal greu si reprezinta o otrava puternica. Se poate acumula in organism daca patrunde pe gura sau daca este inhalat.

De asemenea, plumbul poate patrunde in organism si prin leziuni deschise ale pielii sau prin mucoase. Poate deteriora toate sistemele, inclusiv inima, oasele, rinichii, dintii, intestinele, organele de reproducere, sistemul nervos si cel imunitar.

Copiii mici, in special cei cu varste mai mici de 6 ani, sunt deosebiti de sensibili la intoxicatia cu plumb. Dezvoltarea fizica si psihica le poate fi afectata in mod ireversibil.

Cele mai frecvente surse de plumb sunt reprezentate de conductele de apa din cladirile vechi, vopselele pe baza de plumb, dar si apa, aerul sau solul contaminate. Particulele de plumb se pot acumula si in praful din casa si in solul gradinii. Fumul de tigara poate, de asemenea, sa reprezinte o sursa de plumb.

Tablou clinic

Simptomele intoxicatiei cu plumb apar atunci cand o cantitate periculoasa de plumb se acumuleaza in organism.

Nivelurile crescute de plumb la adulti si copii pot provoca leziuni ale rinichilor si ale sistemului nervos central, ducand in cele din urma la convulsii, inconstienta, coma si chiar moarte. Cu toate acestea, simptomatologia variaza in functie de varsta.

La copii

Copiii sunt mai expusi riscului de intoxicatie cu plumb, deoarece acestia se joaca frecvent la nivelul solului si pot inspira praful contaminat. De asemenea, copiii se murdaresc pe maini, iar apoi le duc la nas, ochi si gura, introducand particulele de plumb in organism.

Semnele si simptomele intoxicatiei acute cu plumb includ:

- Dureri abdominale si varsaturi;
- Icter;
- Letargie;
- Diaree de culoare neagra;
- Encefalopatie – poate duce la convulsii, coma si moarte.

Cu toate acestea, simptomele apar cel mai frecvent in timp, intoxicatia fiind cronica. In acest caz, simptomele includ:

- Incetinirea dezvoltarii corporale;
- IQ redus;
- Pierderea poftei de mancare;
- Pierderea in greutate;
- Constipatie;
- Durere abdominala usoara;
- Iritabilitate;
- Fatigabilitate;
- Colorare anormala in albastru a gingiilor;
- Anemie;
- Tulburari auditive;
- Tulburari neurologice, in etape tardive.

Copiii mici absorb plumbul de 4-5 ori mai usor decat adultii si, deoarece corpurile lor se dezvolta, riscurile sunt mult mai sporite.

La adulti

Urmatoarele sunt simptome ale otravirii cu plumb la adulti:

- Durere abdominala – reprezinta, de obicei, primul semn al afectiunii daca o doza mare de plumb este ingerata;
- Cresterea tensiunii arteriale;
- Dureri articulare si musculare;
- Constipatie;
- Anemie;
- Furnicaturi, dureri si amorteli la nivelul extremitatilor;

- Pierderea memoriei si scaderea functiilor mentale;
- Dureri de cap;
- Halucinatii;
- Gust neobisnuit in gura – deseori este descris ca fiind metalic;
- Dificultati de somn;
- Tulburari de dispozitie;
- Reducerea volumului si calitatii spermei;
- Pierderea sarcinii sau nasterea prematura;
- Guta;
- Sindrom de tunel carpian;
- Reducerea fertilitatii.

Creierul este unul dintre organele cele mai afectate de plumb, in special cortexul prefrontal si cortexul cingular anterior. Aceste zone sunt responsabile pentru functiile de nivel inalt, gestionarea starii de dispozitie si luarea deciziilor.

Plumbul reuseste sa treaca destul de usor de bariera hematoencefalica, cu rol in protejarea creierului de toxine, iar apoi interfereaza cu sinapsele, productia de neurotransmitatori si structura canalelor ionice.

De asemenea, plumbul distruge teaca de mielina a neuronilor, acest invelis fiind esential pentru transmiterea cu succes a mesajelor.

Cauze

Plumbul este un element chimic natural ce se afla in scoarta terestra. Anumite activitati umane, precum mineritul, arderea combustibililor fosili si fabricarea diferitelor produse au facut ca particulele de plumb sa fie frecvent intalnite in aer, sol sau apa.

Plumbul poate fi gasit in vopsele, baterii, ceramica, unele produse cosmetice si bijuterii, dar si in tevi, in special in locuintele vechi. Tevile din plumb se pot deteriora, iar ulterior pot elibera plumbul in apa de la robinet.

Alte cauze pot include:

Solul: plumbul care ajunge in sol din benzina sau vopsea poate rezista multi ani la acest nivel;

• Praful: particule de plumb pot exista frecvent in praf;

• Jucarii: jucariile vechi ar putea fi colorate cu vopsea pe baza de plumb;

• Produse cosmetice: unele produse cosmetice pot contine niveluri ridicate de plumb;

• Vitraliile si ceramica: aceste obiecte pot contine in compozitie plumb;

• Fumatul: fumatul activ si pasiv au fost asociate cu niveluri crescute de plumb in sange;

• Medicamente: medicamentele reprezinta o cauza rara a intoxicatiei cu plumb.

Persoanele care au locuri de munca ce implica plumbul au un risc mai ridicat decat persoanele care lucreaza in alte profesii. Persoanele cu urmatoarele locuri de munca au un risc crescut de saturnism:

• Mecanici;
• Instalatori;
• Vopsitori;
• Mineri;
• Sudori.

Diagnostic

Pentru evaluarea nivelurilor de plumb sunt necesare teste de sange. Testarea sangelui pentru a detecta cantitatile de plumb reprezinta o procedura relativ simpla.

Cu toate acestea, nu exista niveluri sigure de plumb in organism. Astfel, orice cantitate de plumb din organism poate provoca vatamari.
Alte teste pentru a diagnostica intoxicatia cu plumb includ:

• Biopsia maduvei osoase;

• Evaluarea nivelului de protoporfirina eritrocitara;

• Sideremia;

Hemoleucograma completa;

• Teste de coagulare;

• Radiografia oaselor lungi si a abdomenului.

Tratament

Ca si in cazul majoritatii intoxicatiilor, primul pas este reprezentat de identificarea si eliminarea sursei intoxicatiei.

Arderea sau distrugerea obiectelor ce contin plumb sunt mecanisme prin care cantitatea de plumb din aer se poate mari. Sursa de plumb trebuie eliminata, dar fara a lasa reziduuri in urma.

Daca eliminarea sursei de plumb nu reduce nivelul de plumb din sange, pot fi necesare urmatoarele metode de tratament:

• Terapia de chelare: aceasta metoda implica medicamente care se leaga de plumb, in acest mod acesta putand fi eliminat prin urina sau fecale;

• Irigare intestinala: utilizata pentru indepartarea continutului intregului tract gastrointestinal;

Lavaj gastric: implica spalarea stomacului printr-un tub;

• Administrare intravenoasa de fluide.

Prevenire

Masurile care pot contribui la reducerea riscului de intoxicatie cu plumb includ:

- Evitarea consumului de apa de la robinet, mai ales atunci cand nu se cunosc materialele din care sunt facute tevile prin care circula apa;

- Evitarea contactului cu solul;

- Urmarea unei diete sanatoase si bogate in calciu, deoarece calciul poate reduce absorbita plumbului;

- Instalarea de filtre pentru apa de la robinet sau consumarea de apa imbuteliata;

- Igiena riguroasa a mainilor;

- Igiena casei si impiedicarea acumularii de praf in casa. De asemenea, curatarea podelelor si a suprafetelor trebuie facuta cu carpe umede, pentru a impiedica ridicarea in aer a prafului;

- Evitarea depozitarii vinurilor in decantoare de cristal, deoarece acestea pot contine plumb;

- Evitarea alimentelor din conserve.

Perspectiva

Adultii care au suferit o intoxicatie relativ minora cu plumb se pot recupera complet. Cu toate acestea, copiii ce sufera o intoxicatie cu plumb nu se pot reface complet in toate cazurile. De asemenea, copiii cu saturnism pot dezvolta deficite permanente de IQ si atentie.

Alte sisteme ale corpului, precum sistemul renal si cel nervos, pot suferi, de asemenea, daune permanente. In functie de severitate, recuperarea dupa intoxicatia cu plumb poate dura luni sau ani.


Citeste si despre:

Polineuropatiile toxice: caracteristici si tratament Asigurarea sanatatii si sigurantei de la nastere pana la varsta de 2 ani Cauzele amortelilor de la nivelul bratelor Complicatiile osteoporozei: fracturile vertebrale Influenta poluarii asupra sanatatii Medicii sau nutritionistii pot acum sa castige un venit pasiv din recomandarile de suplimente Constipatia la adulti Bolile renale cronice Polineuropatia periferica Paralizia cerebrala Polineuropatia senzitiv - motorie