Hipervitaminoza A

Actualizat: 23 August 2024
Salveaza articolul pentru mai tarziu
Poti accesa articolul oricand, de pe orice dispozitiv, din contul tau sfatulmedicului.ro sau din aplicatia de mobil SfatulMedicului (iOS, Android)
Sterge articolul
Elimina articolul din lista celor salvate

Generalitati si definitie


Hipervitaminoza A este o stare caracterizata prin excesul de vitamina A, in special retinoid, in organism.

Aceasta stare apare in momentul in care este depasita capacitatea ficatului de a stoca retinoizi.

Excesul de vitamina A intra in circulatia sistemica si determina aparitia unor efecte toxice.

Desi aceasta afectiune este intalnita mai rar, descoperirile recente care demonstreaza ca vitamina A are un potential rol anticancerigen fac ca hipervitaminoza A cronica sa devina din ce in ce mai frecventa in randul pacientilor care, din dorinta de a se proteja de cancer, iau cantitati crescute de suplimente pe baza de vitamina A.

Acest aport nu are insa beneficiile dorite, ci dimpotriva, va afecta in mod negativ intregul organism.

Desi multe din hipervitaminoze pot sa apara si daca sunt consumate cantitati crescute de ficat, de cele mai multe ori hipervitaminoza A se datoreaza aportului excesiv prin suplimente vitaminice si minerale.

Specialistii au observat ca efectele adverse ale vitaminei A apar la o doza minima de 21600 de UI.

Majoritatea suplimentelor vitaminice contin doze mai mici de 10000 de UI, deci administrate rational si conform recomandarilor specialistilor, supradozele de vitamina A apar doar in cazuri exceptionale.

Vitamina A stimuleaza edematierea celulelor. Prea multa vitamina A determina spargerea lor in medii hipoosmolare, ceea ce constituie baza aparitiei efectelor toxice generale.

Cauze

Sunt recunoscute doua tipuri de hipervitaminoze A, cele acute si cele cronice:

- Hipervitaminozele acute: apar ca urmare a ingestiei de cantitati mari de vitamina A intr-o perioada scurta de timp.

- Hipervitaminozele cronice: se datoreaza aportului excesiv permanent, pe o perioada indelungata, a unor produse, in special alimentare (ficat), bogate in vitamina A.

Ficatul anumitor animale este considerat foarte toxic deoarece are cantitati crescute de vitamina A.

Aceste animale nu sunt comestibile, insa in trecut au existat cazuri de decese prin intoxicatii, ca urmare a consumului unui astfel de ficat.

Ficatul animalelor pe care il mancam in mod constant nu este considerat periculos, daca este preparat termic corespunzator si consumat in cantitati moderate.

Simptomatologie

Pacientii cu hipervitaminoza A acuza:
- Ameteli;
- Tulburarea starii de constienta;
- Astenie;
- Cefalee;
- Impotenta sau ejaculare prematura;
- Hipertensiune intracraniana;
- Dureri osoase;
- Iritabilitate;
- Greata, varsaturi;
- Anorexie;
- Osteoporoza;
- Ginecomastie;
- Modificari ale tegumentelor si anexelor: alopecie, seboree, piele uscata, decolorarea galbuie generalizata, prurit, hipersensibilitate cutanata la expunerea la soare.


Copiii cu hipervitaminoza A prezinta:

- Craniotabes;

- Scaderea acuitatii vizuale;

- Bombarea fontanelei ;

- Diplopie;

- Crestere redusa in greutate (sub valorile normale pentru varsta respectiva).

Investigatii paraclinice

In vederea diagnosticarii corecte a hipervitaminozei A pacientului ii va fi efectuata o anamneza completa, care poate releva faptul ca a consumat cantitati mari de produse bogate in vitamina A sau ca a exagerat cu suplimentele vitaminice.

Examenul fizic poate releva existenta durerilor osoase difuze sau generalizate, precum si a pierderii coordonarii musculare, miscarile fiind realizate dezordonat.


Investigatiile paraclinice utile in astfel de situatii sunt reprezentate de:

- Determinarea nivelului de vitamina A serica;

- Determinarea nivelului creatininei (poate indica o leziune renala);

- Determinarea colesterolemiei;

- Determinarea calcemiei;

Se pot realiza si radiografii, insa doar in anumite cazuri atent selectionate. Se pot evidentia astfel zone de calcificare.

Tratament

Tratamentul consta in principal in stoparea aportului de vitamina A, indepartarea sursei si prevenirea expunerii ulterioare a pacientului la astfel de produse (alimentare sau farmacologice).

Prognostic

Majoritatea pacientilor isi revin dupa hipervitaminoza A, prognosticul fiind favorabil daca se intervine terapeutic.

Daca aportul continua, exista riscul aparitiei complicatiilor si afectarea ireversibila a functiei hepatice.

Complicatii

Cele mai frecvente complicatii ale hipervitaminozei A sunt:
- Hipercalcemie;
- Retard de crestere (in cazul copiilor);
- Leziuni renale ca urmare a hipercalcemiei;
- Leziuni hepatice si chiar insuficienta hepatica;
- Osteoporoza, fracturi pe os patologic;
- Cancer de prostata.

De retinut !

Studii recente sugereaza faptul ca hipervitaminoza A in timpul sarcinii se rasfrange negativ asupra produsului de conceptie si poate determina aparitia unor importante malformatii congenitale.

Femeile insarcinate nu sunt sfatuite sa ia suplimente vitaminice fara recomandarea medicului.

In cazul in care acestea sunt indicate, administrarea lor trebuie facuta strict conform recomandarilor.

Nu intotdeauna o cantitate mai mare de vitamine face bine organismului, cu atat mai mult in timpul sarcinii, una din cele mai delicate perioade din viata unei femei!

Contactarea unui specialist

Pacientii sunt sfatuiti sa se adreseze unui specialist in cazul in care ei sau copiii lor prezinta simptome sugestive de hipervitaminoza A, in special pe fondul administrarii unor suplimente vitaminice care include si aceasta vitamina.

Preventie

Prevenirea hipervitaminozei A se poate face prin evitarea depasirii dozelor recomandate de catre specialisti, precum si modului de administrare a suplimentelor vitaminice.

Pentru a preveni aparitia unor niveluri toxice ale acestei vitamine, expertii au stabilit care sunt dozele maxim admise de vitamina A (aportul zilnic nu trebuie sa depasesca aceste valori), in functie de varsta:
- 0 - 3 ani: 600 micrograme;
- 4 - 8 ani: 900 micrograme;
- 9 - 13 ani: 1700 micrograme;
- 14 - 18 ani: 2800 micrograme;
- Peste 20 de ani: 3000 micrograme.

Administrarea vitaminei A, chiar si sub forma de suplimente multivitaminice trebuie facuta cu precautie in cazul pacientilor cu afectiuni hepatice deja diagnosticate sau suspectate, in cazul alcoolicilor, al pacientilor care fumeaza excesiv si al femeilor insarcinate.

Datorita faptului ca studii recente au descoperit o posibila actiune anticancerigena a vitaminei A si beta - carotenului, riscul de aparitie a hipervitaminozei cronice este mai crescut, pacientii considerand ca un aport crescut are un efect protector suplimentar.

Acest fapt nu este demonstrat, dimpotriva, vitamina A va ajunge sa afecteze suplimentar un organism deja suferind.

Dozele eficace sunt exclusiv dozele recomandate de catre medic!


Citeste si despre:

Beneficiile vitaminei D pentru sanatate Vitaminele care sporesc fertilitatea Deficitul de vitamina D Vitaminele sustin un mod de viata sanatos Topul vitaminelor pentru iarna Ce afectiuni pot fi detectate cu ajutorul unui RMN cerebral 10 vitamine importante pentru sanatatea barbatilor Scorbutul - deficitul de vitamina C Vitamina C in viroza respiratorie Cantitatile recomandate de Acid Folic si Vitamina B 12 Vitamine si substante nutritive pentru cresterea parului