Modalitati de gestionare a degenerescentei maculare

Actualizat: 31 August 2018
Salveaza articolul pentru mai tarziu
Poti accesa articolul oricand, de pe orice dispozitiv, din contul tau sfatulmedicului.ro sau din aplicatia de mobil SfatulMedicului (iOS, Android)
Sterge articolul
Elimina articolul din lista celor salvate

Generalitati


Orbirea provocata de degenerescenta maculara legata de varsta, forma umeda, apare mai ales la persoanele de peste 65 de ani.

Din cauza evolutiei sale rapide si a impactului asupra activitatilor zilnice, este importanta adaptarea si eficientizarea instrumentelor sau chiar a activitatilor, astfel incat independenta unei persoane diagnosticate cu aceasta afectiune sa nu fie afectata.

In cazul acestei afectiuni, pot fi observate unele dintre urmatoarele simptome:

- Vedere incetosata sau distorsionata;
- Liniile drepte apar curbate;
- Obiectele apar ca avand forme sau marimi gresite;
- Imposibilitatea de a vedea clar, de a vedea culorile corect;
- Pata intunecata, mata, in centrul vederii;
- Dificultati la citire, la condus, la privit la televizor sau in indeplinirea oricaror sarcini zilnice.

Afectarea activitatilor zilnice

Orbirea cauzata de degenerescenta maculara legata de inaintarea in varsta, forma umeda (exudativa) apare atunci cand in spatele retinei se formeaza noi vase de sange, de un tip nou.

Netratata, aceasta afectiune duce la pierderea vederii centrale in cateva luni sau in cativa ani, fiind cunoscuta evolutia sa rapida de catre medicii oftalmologi.

In momentul in care vederea unei persoane slabeste, activitatile zilnice – administrarea medicamentelor, cititul, condusul – pot deveni mult mai dificile.

Un medic oftalmolog poate oferi cateva sfaturi pentru imbunatatirea sau conservarea acuitatii vizuale sau pentru conservarea independentei fiecarui individ in administrarea activitatilor zilnice.

Schimbarea ochelarilor

Unele persoane pot beneficia de pe urma schimbarii ochelarilor, desi de obicei, la numai trei luni de la inceperea tratamentului, dioptriile tind sa se stabilizeze.

Este recomandat controlul oftalmologic la medicul curant pentru gasirea unei solutii adaptate.

Ajustarea luminozitatii ori a claritatii ecranelor

Ajustarea setarilor calculatorului poate face mai usoara vizualizarea continutului pentru persoanele care sufera de aceasta afectiune. De exemplu, poate fi crescuta dimensiunea scrisului sau a pictogramelor, pentru a elimina din efectele vederii incetosate.

De asemenea, pot fi modificate contrastul sau luminozitatea, pentru a face ecranul mai intunecat sau mai luminos.

Este posibil ca aceasta adaptare sa dureze, necesitand mai multe teste si experimentari. De exemplu, poate fi ales un mod de vizualizare cu un font mai mare, ingrosat, cu fundal negru si scris alb, pentru a usura urmarirea continutului.

De asemenea, este recomandat sa se evite stralucirea ecranului, provocata fie de lumina soarelui, care patrunde direct in incapere, fie de lumina din interior, cum ar fi un corp de iluminat montat prea aproape si care se reflecta direct pe suprafata monitorului.

Schimbarea telefonului sau adaptarea modului de vizualizare

Ecranul telefonului mobil poate fi modificat pentru a fi mai bine adaptat nevoilor utilizatorului. De exemplu, se poate opta pentru un telefon foarte simplu, cu butoane mari, usor de apasat, sau un smartphone compatibil cu programele de recunoastere vocala ori un telefon cu ecran tactil cu comenzi audio.

Telefonul poate fi un instrument important pentru a oferi persoanei indicatii de orientare, pentru a-i reaminti diferite programari sau pentru a comunica cu cei din jur.

Alegerea unui program de recunoastere vocala

Poate fi luata in considerare achizitionarea unui program de recunoastere vocala, fie el pe calculator sau pe telefon, care sa citeasca cu voce tare mesajele primite sau sa le transforme in mesaje vocale.

Acesta ofera avantajul ca nu mai presupune utilizarea vederii persoanei afectate pentru mentinerea comunicarii cu cei apropiati.

De asemenea, pot fi de ajutor si instrumente mai simple, cum ar fi ceasurile cu alarma, cronometrele de bucatarie, termometrele supradimensionate sau cu citire vocala automata.

Achizitia unei lupe

Exista numeroase instrumente care pot mari texte sau imagini, de la instrumente cu maner, cu lumini, pana la lupe avansate, care lumineaza si maresc fiecare linie de text, pe rand.

Exista de asemenea lupe rotunde, cu prindere usoara, de mici dimensiuni sau lupe de birou. Acestea functioneaza in diverse moduri – unele maresc o zona restransa, aflata foarte aproape de centrul lupei, altele maresc o suprafata indepartata, asa ca merita experimentat pentru a gasi cea mai buna solutie.

Lupele digitale, de exemplu, nu numai ca supradimensioneaza textul, dar cresc si contrastul, facand lectura mult mai usoara pentru cititor.

Ajustarea sursei de lumina

Degenerescenta maculara legata de inaintarea in varsta, forma umeda (exudativa) afecteaza abilitatea persoanei de a percepe contrastele si culorile si, de aceea, sursa corecta de lumina poate imbunatati situatia foarte mult.

Nevoile fiecaruia sunt unice, insa iluminatul natural este cel mai potrivit pentru persoanele care sufera de aceasta afectiune.

O lampa de mici dimensiuni, cu cap ajustabil poate fi foarte utila pentru a ilumina mici portiuni din suprafata urmarita sau citita, imbunatatind contrastul si evidentiind culorile.

Utilizarea ochelarilor de soare

Atat razele UV, cat si lumina albastra, frecventa in iluminatul de interior, au fost adesea legate de degenerescenta maculara. Mai mult, conform unui studiu, expunerea persoanelor afectate poate accelera progresia bolii.

Purtarea ochelarilor de soare, care ofera protectie impotriva acestor doua tipuri de sursa de lumina este recomandata, chiar si in zilele in care este innorat. Purtarea unei palarii poate adauga un al doilea strat protector benefic.

De asemenea, deoarece suprafetele lucioase fac si mai dificila situatia pentru persoanele cu dificultati de vedere, ochelarii de soare pot elimina o parte din stralucirea obiectelor metalice sau stralucitoare, mai ales in lumina directa a soarelui.

Regandirea mijlocului de transport ales

Degenerescenta maculara legata de inaintarea in varsta, forma umeda (exudativa) poate face foarte dificila citirea semnelor de circulatie sau chiar observarea pietonilor.

Medicul oftalmolog poate identifica punctele slabe in activitatea de a conduce un autovehicul, dar este posibil sa fie necesara chiar incetarea permanenta a acestei activitati si adoptarea unui alt mijloc de transport. Solutii alternative ar putea fi: utilizarea mijloacelor de transport in comun, solicitarea rudelor sau a prietenilor pentru a insoti persoana in cauza.

Cooperarea cu medicul curant

Exista tratamente inovative pentru aceasta afectiune, care pot reduce ritmul de orbire, de aceea, este foarte importanta comunicarea frecventa cu medicul curant, pentru adaptarea tratamentului si pentru eficientizarea acestuia.

De asemenea, un stil de viata sanatos, care sa includa o dieta sanatoasa, o lipsa a expunerii la soare si renuntarea la fumat pot contribui la mentinerea unei stari generale mai bune.


Facilitati de tratament

Clinici si cabinete medicale

NeoVista Constanta - Clinica de Oftalmologie
Tel: 0374499499
Constanta, Strada Mircea Cel Bătrân 99c

Medici

Medic Primar Oftalmolog, Chirurg, FEBO-SP Dr. Raluca Nițescu
Oftalmologie - NeoVista Constanta - Clinica de Oftalmologie
Constanta, 0374499499

Citeste si despre:

Orbirea sau cecitatea Despre ochi si vedere: mit si adevar Alimente bogate in antioxidanti Beneficiile pentru sanatate ale spanacului Expunerea la soare: mit si adevar Cum afecteaza alcoolul sanatatea ficatului si ce masuri preventive sunt recomandate 5 modalitati prin care poate fi salvata vederea 10 vitamine importante pentru sanatatea barbatilor Acizii grasi omega 3 Cauzele vederii incetosate Probleme ale ochilor ce pot duce la orbire