Rujeola - o infectie extrem de contagioasa

Actualizat: 14 Martie 2024
Salveaza articolul pentru mai tarziu
Poti accesa articolul oricand, de pe orice dispozitiv, din contul tau sfatulmedicului.ro sau din aplicatia de mobil SfatulMedicului (iOS, Android)
Sterge articolul
Elimina articolul din lista celor salvate
Dr. Antonius Adriana
Consultant medical:

Dr. Antonius Adriana
Medic specialist Medicina Interna

Clinica MedLife

Generalitati


Rujeola este o infectie respiratorie foarte contagioasa cauzata de un virus care provoaca o eruptie pe tot corpul si simptome asemanatoare gripei, inclusiv febra, tuse, secretii nazale si oculare.

Anual, peste tot in lume se produc aproximativ 20 de milioane de cazuri. Rujeola mai este cunoscuta si drept pojar.

Pentru ca rujeola este cauzata de un virus, nu exista nici un tratament medical specific. Infectia trebuie sa-si urmeze cursul. Carantina este cea mai buna modalitate de evitare a raspandirii infectiei.

Simptome

Perioada de incubatie raportata in literatura de specialitate este inclusa intr-un interval de 9 - 20 zile, cu o valoare medie de aproximativ 13 de zile.

Primele simptome ale infectiei sunt:

- tuse seaca / productiva;
- secretii nazale apoase;
- febra mare;
- lacrimare si ochi rosii;
- inrosirea si umflarea ganglionilor.

O caracteristica indicativa a rujeolei sunt pete Koplik, mici pete rosii care au un centru alb-albastru si care apar in interiorul gurii, pe mucoasa obrajilor, in dreptul molarilor. Acestea fac foarte dificila alimentarea.

Eruptiile cutanate ale rujeolei sunt, de obicei, mici, cat gamalia de ac, sunt de culoare rosie sau maro-roscat.

Petele apar mai intai pe frunte, apoi se raspandesc pe fata, pe gat (a doua zi), si in cele din urma pe intreg corpul, pana la brate si picior (a treia zi). Petele dispar la apasare si au tendinta sa se uneasca intre ele.

Febra poate persista pana la 3 zile, existand riscul aparitiei convulsiilor.

Eruptia dureaza 3-5 zile si poate fi insotita de o usoara mancarime.

Transmitere

Rujeola este extrem de contagioasa. Se raspandeste prin intermediul picaturilor de saliva sau al secretiilor nazale pe care persoana infectata le imprastie in jur. 95% dintre persoanele care nu au fost vaccinate impotriva ei vor fi infectate in cazul in care intra in contact cu o persoana infectata.

In conditii normale, virusul nu rezista mai mult de doua ore in secretiile expulzate de o persoana in lunile reci si cu soare putin.

Complicatii

Complicatiile sunt relativ rare si au drept principala cauza infectiile bacteriene, cum ar fi otita medie, diaree, pneumonie sau encefalita. Acestea sunt mai frecvente la sugari sau la copii subnutriti, dar pot fi prezente si la adulti.

Durata

Rujeola are un timp de incubare de aproximativ 13 zile, dupa care apare febra. In general, febra se intinde pe durata a doua-trei zile si poate atinge chiar si 40 grade Celsius.

Eruptia dureaza 4-7 zile, iar dupa disparitia petelor rosii, pielea ar putea ramane usor maronie, culoare care se estompeaza in cateva zile. Dupa aproximativ zece zile, pacientul este vindecat.

Ingrijire

Nu exista nici un tratament medical specific pentru rujeola, cu toate acestea, pentru a ajuta la gestionarea simptomelor, este indicat sa se consume multe lichide. De asemenea, odihna este deosebit de importanta.

Prevenire

Sugarii sunt in general protejati de rujeola timp de 6 luni de la nastere, deoarece capata imunitate de la mama.

Vaccinarea impotriva rujeolei, efectuata cu doua doze, are o eficacitate de 98 - 99%, iar imunitatea dureaza toata viata.

Vaccinul anti rujeola este inclus in vaccinul ROR (rujeola-oreion-rubeola), care face parte din schema nationala de vaccinare.


Citeste si despre:

Rujeola - pojarul sau cori Rujeola, o boala care ucide! Afla cum iti poti proteja copilul de efectele ei Rujeola Cele mai contagioase boli Care sunt cele mai contagioase boli si cum te poti feri de ele? Eritemul infectios sau boala obrajilor palmuiti Rujeola - diagnostic, tratament si complicatii 3 lucruri pe care trebuie sa le stii despre scarlatina Ratele de succes FIV – Efectele varstei asupra fertilitatii Rujeola la adult Infectia cu parvovirus Roseola infantum - rujeola bebelusilor Varicela Durerea oculara - semn al unei probleme de sanatate Bolile copilariei Rujeola, o boala infectioasa potential fatala