Encefalita reprezinta inflamarea acuta a parenchimului cerebral.
Trebuie precizat faptul ca encefalita este diferita de meningita (din punct de vedere fiziopatologic si epidemiologic) chiar daca o parte din simptome sunt comune (cele care exprima inflamatia meningeala) cum ar fi fotofobia, cefaleea si redoarea de ceafa.
Encefalita difera si de abcesul cerebral.
Abcesul cerebral este o infectie bacteriana cu actiune distructiva asupra tesuturilor afectate, in timp ce encefalita acuta este o infectie virala cu afectare parenchimala de diverse intensitati, de la moderata la profunda.
Etiologia encefalitei este multipla, insa cel mai adesea implicati in aparitia infectiei sunt:
- virusul herpes simplex,
- virusul Ebstein Barr (mononucleoza infectioasa),
- citomegalovirus,
- arbovirusuri,
- virusul West Nile,
- virusul Chandipura.
Dintre infectiile bacteriene este mai frecvent citata in literatura de specialitate cea cu Mycoplasma.
Encefalita are insa si cauze noninfectioase, cum ar fi procesele demielinizante din encefalita acuta diseminata.
Virusul se multiplica in exteriorul sistemului nervos central si patrunde in acesta pe cale hematogena sau de-a lungul filetelor nervoase.
Dupa ce a strabatut barierea hematoencefalica virusul intra in neuroni unde altereaza functionarea lor, determinand in acelasi timp si congestie perivasculara si hemoragii.
Leziunile focale sunt rezultatul tropismului particular pe care virusul il are pentru anumite zone cerebrale. De exemplu, HSV ataca in special lobii temporali inferior si medial.
In mod clasic, pacientii cu encefalita (cu afectare neurologica focala sau difuza) prezinta: tulburari de personalitate si de comportament, alterarea starii de constienta, letargie, fotofobie si redoarea cefei, convulsii, stari amnezice, paralizii flasce (sunt mai frecvente la pacientii cu encefalita West Nile).
Tratamentul encefalitei este adesea doar simptomatic.
Cazurile de encefalita cu HSV sau cu virus varicelo zosterian au indicatie de antivirale, in special acyclovir, in doza de 10 mg/kg corp, administrat la 8 ore timp de 14-21 de zile. Scopul principal al tratamentului farmacologic este reducerea morbiditatilor si prevenirea aparitiei complicatiilor.
Antiviralele sunt administrate cu scopul de a scurta evolutia clinica a bolii, de a preveni complicatiile, recurentele (imediate si tardive) si de a scadea contagiozitatea.
Aciclovir este unul din cele mai utilizate medicamente antivirale, utile in special in:
infectiile cu HSV (este activ atat pe HSV 1 cat si 2) dar si cu varicela zoster, EBV, CMV, insa in proportii diferite.
Acyclovir este de aproximativ 10 ori mai activ pe virusurile herpetice comparativ cu citomegalovirus sau virusul varicelo zosterian.
Se recomanda administrarea sa intravenoasa, in special daca sunt necesare concentratii ridicate, deoarece dupa administrarea pe cale orala biodisponibilitatea substantei este mica (doar 15-20%). Acyclovir este considerat un promedicament deoarece este administrat in forma inactiva si este metabolizat apoi in organism intr-o forma activa.
Aciclovir nu trebuie administrat concomitent cu medicamente precum probenecid, zidovudina sau alte substante nefrotoxice deoarece acestea ii prelungesc timpul de injumatatire si astfel cresc toxicitatea nervoasa a substantei active.
Pentru a ameliora simptomatologia si a imbunatati prognosticul pacientilor, acyclovir trebuie administrat imediat dupa stabilirea diagnosticul de certitudine de encefalita. Mortalitatea in absenta tratamentului este in jur de 70-80%, in timp ce acyclovir reduce aceste procente la 30%.
Succesul tratamentului este influentat de factori precum varsta pacientului si starea de constienta (aceasta reflectand functionalitatea SNC). Rezultatele sunt mult mai bune in cazul pacientilor sub 30 de ani, orientati temporo-spatial si cu stare de constienta prezenta.
Un alt factor important in eficienta tratamentului este durata de evolutie a bolii: la pacientii cu encefalita debutata de maxim 4 zile rata supravietuirii dupa instituirea tratamentului antiviral creste de la 65% la 100%.
Mortalitatea si morbiditatea encefalitei depinde de factori preexistenti cum ar fi traumatisme sau leziuni de sistem nervos central, de starea imuna a gazdei dar si de virulenta si tipul particular al agentului etiologic.
De exemplu, encefalita cu virus Ebstein Barr are o mortalitate de 8% si o morbiditate de 12%, in timp ce cea cauzata de virusul varicelo zosterian are o mortalitate de 15% la pacientii imunocompetenti si de aproximativ 100% la pacientii imunodeprimati.
Prognosticul ramane insa foarte rezervat in cazul pacientilor cu varste extreme: sub 1 an sau peste 65 de ani.
Totusi, chiar si in prezenta unui tratament corect si prompt administrat, riscul de aparitie a sechelelor post encefalita ramane ridicat.
Cele mai frecvente sunt pareze, parestezii, convulsii si tulburarile de auz.
Alte indicatii ale tratamentului cu acyclovir includ:
- blefarita cu herpes simplex,
- keratita virala (herpes ocular),
- herpes genital,
- herpes labial,
- herpes zoster.
Reactiile adverse frecvente ale tratamentului cu acyclovir includ:
- Inflamare la locul administrarii,
- Cresterea tranzitorie a creatininei,
- Prurit, eruptie tegumentara,
- Anemie,
- Greata, varsaturi, diaree,
- Ameteli, cefalee,
- Daca se administreaza in doze mari, acyclovirul poate determina aparitia halucinatiilor.
Reactii adverse mai rare (maxim 1% din pacient) sunt considerate a fi:
- vertijul,
- confuzia,
- edeme generalizate,
- artralgii,
- constipatie,
- durere abdominala,
- convulsiile,
- neutropenie,
- leucopenie,
- anorexie,
- hepatita.
Alternative ale acyclovirului sunt famciclovir si penciclovir - acestea au acelasi spectru de activitate si au o eficienta asemanatoare. Eficienta lor in tratamentul encefalitei cu herpes simplex este inca studiata.
De retinut!
Aciclovir este o substanta ce va fi incorporata in ADN-ul celular dupa administrare si este considerat, din acest motiv, un mutagen cromozomial.
Ca urmare, se recomanda evitarea administrarii lui in timpul sarcinii. Studiile nu au demonstrat insa, un efect teratogen sau carcinogen pentru aciclovir. Medicamentul este toxic in doze care depasesc 1 g/ kg corp.
In cazul in care articolul nu a acoperit in totalitate un anumit aspect care va intereseaza, va incurajam sa ne trimiteti sugestii pentru completare. Astfel, ne veti ajuta sa completam si sa imbunatatim continutul pentru toti cititorii.