Insomnia rebela

Actualizat: 12 Decembrie 2013
Salveaza articolul pentru mai tarziu
Poti accesa articolul oricand, de pe orice dispozitiv, din contul tau sfatulmedicului.ro sau din aplicatia de mobil SfatulMedicului (iOS, Android)
Sterge articolul
Elimina articolul din lista celor salvate

Generalitati


Insomnia rebela este o forma cronica a acestei tulburari de somn, in care simptomele persista luni intregi, uneori chiar ani, fiind deseori cauzata de o alta afectiune a organismului.

Persoanele cu un nivel ridicat de hormoni ai stresului in corp sau care sufera de tulburari ale nivelului citokinelor (glicoproteine si proteine cu rol de mediatori in comunicarea intercelulara) sunt mai predispuse insomniei rebele.

Insomnia rebela (cronica) poate conduce la aparitia oboselii psihice, a halucinatiilor, perceptiei incetinite asupra realitatii sau a vederii duble.

Cauze

La fel ca celelalte tipuri de tulburari ale somnului, insomnia rebela poate fi cauzata atat de factori fiziologici, cat si de factori psihologici. Exista aproape intotdeauna o conditie medicala de fond care produce insomnia rebela (cronica), atat prin efectele sale asupra organismului, cat si din cauza medicamentelor administrate pentru tratarea ei. Printre substantele medicamentoase ce pot avea ca efect secundar insomnia rebela se numara

- Corticosteroizii. Folositi pentru tratarea reactiilor alergice, a gutei, sindromului Sjogren, lupusului, artritei reumatoide si inflamatiilor musculare si ale vaselor de sange.
- Statinele. Sunt administrate pentru tratarea nivelului ridicat de colesterol.
- Alfa-blocantele. Sunt prescrise pentru tratarea hipertensiunii arteriale, bolii Raynaud sau a hiperplaziei prostatice benigne.
- Beta-blocantele. Trateaza hipertensiunea si aritmiile (bataile neregulate ale inimii).
- Antidepresivele.
- Glucozaminele. Suplimente nutritionale administrate pentru ameliorarea simptomelor artritei.

Insomnia rebela mai poate fi unul dintre simptomele anumitor afectiuni medicale, precum

- Leziunile si tumorile cerebrale.
- Atacul vascular cerebral.
- Durerea cronica.
- Sindromul de oboseala cronica.
- Insuficienta cardiaca.
- Angina pectorala.
- Sindromul de reflux gastroesofagian.
- Bolile pulmonare obstructive cronice.
- Astmul.
- Apneea de somn.
- Boala Parkinson.
- Sindromul Alzheimer.
- Hipertiroidismul.
- Artrita.

Tulburarile ritmului circadian din cauza factorilor externi (mediul nepotrivit de odihna, turele de noapte de la serviciu), afectiunile mintale (depresia, tulburarea bipolara, tulburarea anxioasa, psihozele) si tulburarile hormonale sunt alte cauza posibile ale insomniei rebele.

Persoanele predispuse celui mai mare grad de risc in fata insomniei cronice sunt

- Calatorii.
- Muncitorii in ture de noapte.
- Varstnicii.
- Consumatorii de droguri.
- Adolescentii.
- Femeile insarcinate.
- Femeile ajunse la menopauza.
- Pacientii cu tulburari psihice.

Simptome

Manifestarile clinice ale insomniei rebele pot fi diferite, in functie de afectiunea medicala asociata cu aparitia tulburarii cronice de somn. Simptomele de mai jos, ce persista mai mult de o luna, anunta o posibila instalare a insomniei rebele

- dificultatea de a adormi;
- trezirea repetata in timpul noptii;
- trezirea foarte devreme, involuntar;
- senzatia de oboseala dimineata;
- extenuare diurna si stare de somnolenta;
- irascibilitate, depresie sau anxietate;
- putere slaba de concentrare;
- lipsa de coordonare;
- predispozitie catre erori si accidente;
- dureri de cap intense;
- dificultati de socializare;
- simptome gastrointestinale;
- teama fata de somn;
- dureri musculare;
- halucinatii;
- tulburari de vedere;

Privarea de somn poate determina declansarea si altor simptome, precum tulburarile alimentare sau de comportament. Persoana afectata se poate simti in permanenta obosita in timpul zilei, fara sa reuseasca sa obtina un somn de calitate pe durata noptii. Intampinarea problemelor de concentrare asupra sarcinilor precise este un simptom prezent in toate cazurile de insomnie rebela.

Statisticile oficiale arata ca circa 20% din accidentele rutiere care nu au fost provocate pe fondul consumului de alcool se produc din cauza somnolentei si lipsei de vigilenta a soferului.

Diagnostic

Specialistul in tulburari de somn va incepe sesiunea de diagnosticare cu o serie de intrebari referitoare la istoricul medical si programul de somn al pacientului. Este necesar un examen fizic pentru depistarea posibilelor alte afectiuni care ar putea produce insomnia rebela. Sunt urmarite si semnele si simptomele unor posibile tulburari psihice, precum si ale consumului de alcool sau droguri.

Pentru stabilirea diagnosticului de insomnie rebela, pacientul trebuie sa fi prezentat simptomele pe o perioada mai lunga de o luna. In plus, tulburarea este diagnosticata si in raport cu masura in care boala afecteaza ritmul cotidian normal, starea de spirit a pacientului si randamentul sau in mediul profesional.

Pacientul poate fi rugat sa tina un jurnal de somn, pentru o observare mai atenta a programului de odihna. In functie de gravitatea cazului, se pot utiliza teste mai sofisticate pentru acordarea diagnosticului, asa cum este polisomnograful, un dispozitiv care inregistreaza peste noapte tiparul de somn.

Tratament

Unele tipuri de insomnii rebele dispar de la sine, odata ce este tratata afectiunea medicala care le-a provocat. Astfel, solutionarea cauzei tulburarii cronice de somn este tratamentul propriu-zis al insomniei rebele. Exista si terapii adjuvante care combat mai eficient simptomele, atat de natura medicamentoasa, cat si de natura non-farmaceutica (comportamentala).

Terapia cognitiva, imbunatatirea igienei somnului (respectarea unui program echilibrat de somn, miscarea regulata, evitarea cofeinei in a doua parte a zilei, asigurarea unui mediu confortabil de odihna etc.), folosirea tehnicilor de relaxare (meditatia, relaxarea musculara), terapia de control al stimulilor (culcarea odata cu aparitia somnolentei, stingerea televizorului, eliberarea de ganduri coplesitoare, evitarea somnului in timpul zilei etc.) sunt solutii de tratament eficiente in cazul insomniei rebele.

Tratamentele medicamentoase administrate pentru controlul acestei tulburari de somn pot fi somniferele, unele tipuri de antidepresive, antihistaminicele si suplimentele nutritive cu melatonina sau valeriana.


Citeste si despre:

Acupunctura si problemele curente in sarcina Insomnia poate indica probleme de anxietate 11 mituri si adevaruri despre insomnie Cum facem diferenta intre tulburarile ocazionale de somn si insomnie Durerea cronica Medicii sau nutritionistii pot acum sa castige un venit pasiv din recomandarile de suplimente Insomnia Tratamentul homeopat, ajutor in insomnii Solutii naturale pentru combaterea insomniei Remedii naturale pentru insomnie Insomnia si riscul aparitiei bolilor de inima