Cele mai comune boli profesionale

Actualizat: 12 Aprilie 2024
Salveaza articolul pentru mai tarziu
Poti accesa articolul oricand, de pe orice dispozitiv, din contul tau sfatulmedicului.ro sau din aplicatia de mobil SfatulMedicului (iOS, Android)
Sterge articolul
Elimina articolul din lista celor salvate

Ce este o boala profesionala


Boala profesionala sau boala ocupationala reprezinta patologia ce rezulta in mod direct din conditiile mediului de munca. Mediul in care persoana lucreaza, activitatile pe care le presupune profesia sa si riscurile la care se expune in timpul programului de lucru pot duce la aparitia unor patologii.

Instalarea acestor boli depinde si variaza semnificativ in functie de starea generala de sanatate a pacientului, patologiile asociate si bineinteles, de perioada petrecuta la acel loc de munca.

Cele mai comune boli profesionale

1. Dermatita si alte afectiuni dermatologice

Conform expertilor in acest domeniu, dermatita alergica si iritanta, cunoscuta si ca dermatita de contact, este pe primul loc in ceea ce priveste cauza bolilor ocupationale. Aceasta este responsabila de pana la 20% dintre cazurile de boli ocupationale raportate.

Dermatita de contact este provacata de o varietate mare de agenti fizici, biologici si chimici. Pacientii vor observa eruptii dureroase, iritatie tegumentara, prurit si edem tegumentar. Alte patologii dermatologice includ eczema, alergiile frecvente si cancerul de piele. Studiile spun ca 75% dintre cei ce dezvolta dermatita in urma expunerii profesionale la agenti cauzatori, vor dezvolta patologii dermatologice cronice.

2. Patologii ale tractului respirator

In aceasta categorie sunt incluse numeroase afectiuni precum astmul profesional, boala pulmonara obstructiva cronica (BPOC), fibroza pulmonara idiopatica, azbestoza, sideroza, antracoza.

Astmul bronsic este cea mai frecventa dintre acestea, fiind cauzata de peste 300 de posibile substante intalnite in mediile de lucru. Astmul este frecvent intalnit in special in randul angajatilor din industria plasticului si a pieselor auto. Gazele toxice, praful, poluarea, azbestul, carbunele sunt doar cateva dintre toxinele ce pot induce patologii ale cailor respiratorii si pulmonare. Cercetatorii estimeaza ca peste 20 de milioane de oameni sunt expusi zilnic la astfel de toxine, la locul de munca.

3. Patologiile musculo-scheletale

Afectiunile sistemului muscular si osos sunt frecvente in multe medii de lucru, chiar si in mediile in care nu exista un efort fizic sustinut, precum corporatiile si munca de birou. Pacientii ce lucreaza la birou au risc crescut de sindrom de tunel carpian, tendinite, cifoza si probleme ale coloanei vertebrale induse de pozitie si sedentarism.  Lucratorii din medii ce implica efort fizic continuu se expun la risc de cazaturi, fracturi, intinderi musculare, tasari ale corpilor vertebrali si altele.

Majoritatea acestor afectiuni se dezvolta in timp si sunt produse de miscarile repetitive, realizate din reflex in timpul programului de lucru. Afectiunile musculo-scheletale sunt responsabile de 43% din totalul traumatismelor legate de munca.

4. Pierderea auzului

Hipoacuzia profesionala sau hipoacuzia ocupationala este intalnita in randul persoanelor cu un mediu de lucru zgomotos, in care zgomotul depaseste frecventa maxim admisa, in mod repetat timp de mult timp.

O mare parte dintre acestia vor avea pierderi precoce ale auzului, nelegate de varsta, ci provocate de poluarea fonica persistenta. Persoanele ce lucreaza in industria miniera, constructii si manufacturare sunt cele mai expuse.

5. Cancer

Toate tipurile de cancer sunt responsabile la nivel mondial de 24% din totalul de decese legate de locul de munca. Exista cateva tipuri de cancer ce apar mai des ca rezultat al toxinelor de la locul de munca, acestea fiind numite cancere ocupationale.

Substantele cancerigene se intalnesc in industria cauciucului, industria metalurgica, industria lemnului, in vopsitorii si multe altele.

Cancerul pulmonar
, gastro-intestinal, laringeal si faringian, precum si mezoteliomul sunt cele mai frecvente tipuri provocate de substante de la locul de munca.

6. Stresul si afectiunile psiho-emotionale

Surse internationale multiple sustin ca bolile psiho-emotionale si tulburarile psihice sunt considerate boli ocupationale, in anumite contexte.

Sindromul de stres posttraumatic sau PTSD este cel mai comun intalnit. PTSD poate afecta persoanele ce lucreaza in locuri stresante, precum domeniile militare sau de impunere a legii, precum si in domeniul sanatatii.

PTSD si alte afectiuni psiho-emotionale pot aparea si in urma unui eveniment traumatizant la locul de munca.

7. Boli infectioase

Cercetatorii sustin ca persoanele ce lucreaza in domeniul medical si sanitar au cel mai mare risc de a dobandi boli infectioase precum hepatita B, C, tuberculoza, infectia HIV, prin expunerea la un risc variabil de expunere.

Aceste boli infectioase pot fi frecvente si in randul angajatilor sociali, din unitatile si facilitatile de corectie si din institutii publice in care lucreaza multe persoane.

8.Tulburari de fertilitate si anormalitati ale sarcinii

Femeile ce lucreaza in fabrici sau alte medii ce implica expunerea la substante chimice, agenti biologici sau combinatii dintre acestea, se expun la un risc de probleme in sfera fertilitatii. Defectele congenitale apar mai frecvent in randul copiilor cu mame ce au lucrat in medii toxice, si pot duce la multiple consecinte nefavorabile atat pentru fat cat si pentru parinti.

Criterii de boala ocupationala

Patologiile enuntate anterior pot avea diverse alte cauze ce nu tin de locul de munca. Astfel, pentru ca oricare dintre ele sa fie considerata o boala ocupationala, trebuie indeplinite anumite criterii, precum:

• Boala este prezenta si diagnosticata dupa ce pacientul a inceput sa lucreze in mediul respectiv

• Boala este rezultatul direct al expunerii la o toxina, un hazard sau o activitate riscanta

• Ati intrat in contact cu factorul cauzator in timpul programului de lucru

• Prezenta patologiei va scade capacitatea de lucru si va impacteaza negativ activitatea zilnica

Concluzie

Boala profesionala sau ocupationala reprezinta acea boala care apare ca rezultat direct a expunerii la toxice sau activitati periculoase la locul de munca. Cele mai frecvente astfel de boli includ boli din sfera dermatologica, musculo-scheletala, respiratorie, dar si unele tipuri de cancer.

Discutati cu medicul specialist pentru a primi un diagnostic corect si a intelege riscurile la care va expuneti la locul de munca.

Bibliografie
https://www.ilo.org/wcmsp5/groups/public/@ed_protect/@protrav/@safework/documents/publication/wcms_125137.pdf
https://www.aafp.org/pubs/afp/issues/2016/0615/p1000.html
https://www.britannica.com/science/occupational-disease


Citeste si despre:

Inotul in piscina publica: ce boli putem contracta? Boli ale plamanilor si respiratorii Acneea, o afectiune fara varsta Simptomele inflamatiei plamanilor - durere in piept, respiratie dificila Reactiile alergice la iedera salbatica, stejarul salbatic si otetarul salbatic dm sprijina femeile din Romania Schizofrenia catatonica Sindromul Down si monitorizarea prenatala Disfunctii sexuale feminine Uretritele Romanii stiu mai multe despre boala reumatica decat europenii