Sanitas Iasi va ataca in instanta ordonanta privind trecerea spitalelor la municipalitati

Publicat: 18 Decembrie 2008
Salveaza articolul pentru mai tarziu
Poti accesa articolul oricand, de pe orice dispozitiv, din contul tau sfatulmedicului.ro sau din aplicatia de mobil SfatulMedicului (iOS, Android)
Sterge articolul
Elimina articolul din lista celor salvate

Sanitas Iasi va ataca in contencios administrativ ordonanta 162/2008, privind trecerea spitalelor la autoritatile locale, sindicalistii fiind nemultumiti ca drepturile salariale in cazul unor cadre medicale nu sunt clarificate in acest act normativ, transmite corespondentul NewsIn.

Peste 150 de sindicalisti au protestat, miercuri, in fata Prefecturii Iasi, pentru a sustine intentia Sanitas, liderii de sindicat afirmand ca in cazul a cel putin 300 de cadre medicale din judetul Iasi salariile vor fi diminuate cu 300 si pana la 500 de lei in urma unor prevederi din ordonanta contestata.

"Este vorba practic de trecerea a o parte din personal de la clinic la neclinic. Acest lucru va afecta cadrele din cabinetele scolare, gradinite sau medicina comunitara. Acum, salariul mediu in randul acestui personal este de circa 1.000 de lei. Dupa ce se vor publica normele de aplicare ale ordonantei 162, salariul mediu va ajunge la 700-800 de lei. Vom contesta articolele 14 si 20 din aceasta ordonanta, care, in opinia noastra, se contrazic. Ne va lamuri instanta", a declarat prim-vicepresedintele Sanitas Iasi, Iulian Cozianu.

Sindicalistii au mai reprosat la protestul din fata Prefecturii faptul ca o treime din personalul medical nu si-a incasat salariul pe aceasta luna, fiind intarzieri de patru zile. in acelasi timp, protestatarii s-au declarat nemultumiti ca nimeni nu-i anunta cand se vor efectua platile. Mai mult, cadrele medicale au revendicat si drepturile salariale din contractul colectiv de munca privind tichetele si facilitatile acordate la sfarsit de an.

"Noi ne-am adunat aici pentru a trage un semnal de alarma privind masurile abuzive luate de Guvernul Tariceanu. Ordonanta 162/2008 este o incalcare flagranta a unui drept constitutional: dreptul salarial castigat nu poate fi anulat. Este o crima sa ne fie diminuate salariile. Vrem sa ramanem centralizati si sa fim platiti asa cum meritam. Autoritatile locale nu sunt pregatite pentru a prelua spitalele, nici financiar, nici psihic", a spus, la randul lui, presedintele Sanitas Iasi, Viorel Tanase.

Pe tot timpul protestului, care s-a desfasurat pe parcursul a 60 de minute, sindicalistii au strigat sloganuri impotriva Guvernului Tariceanu, cel mai frecvent fiind "Jos hotii!". Liderii Sanitas Iasi au precizat ca vor mai organiza si alte proteste pana la sfarsitul acestui an.

In luna noiembrie, Guvernul Tariceanu a adoptat o ordonanta de urgenta care prevede transferul ansamblului de atributii si competente exercitate de Ministerul Sanatatii catre autoritatile administratiei publice locale. La vremea respectiva, ministrul Sanatatii Eugen Nicolaescu a declarat ca aceasta ordonanta este primul pas in descentralizarea sistemului sanitar, context in care va creste rolul autoritatilor locale in implementarea programelor de sanatate.

Conform ordonantei, la 1 ianuarie 2009, in Bucuresti, va fi demarat un proiect-pilot, cu durata de un an, in cadrul caruia spitalele, mai putin unitatile de urgenta, vor fi transferate catre Consiliul General al Municipiului Bucuresti. Autoritatea centrala a anuntat ca, in functie de rezultate, acest proiect-pilot va fi extins la nivelul intregii tari.


Citeste si despre:

Ordonanta privind organizarea si finantarea rezidentiatului Masuri imediate in cazul unui atac de panica Cresterile salariale ce se vor acorda personalului din invatamant Ce dezvaluie viata sexuala a unui barbat despre starea sa de sanatate Ordonanta de urgenta nr. 148 din 3 noiembrie 2005 privind sustinerea familiei in vederea cresterii copilului Legea privind dispozitivele medicale Instructiuni de aplicare a unor prevederi din Normele metodologice de aplicare a legislatiei privind sustinerea familiei in vederea cresterii copilului 3 lucruri pe care trebuie sa le stii despre tratamentul endometriozei Probiotice, prebiotice si enzime digestive: de ce sunt atat de importante pentru sanatatea organismului? Metodologia privind trimiterea copiilor care beneficiaza de o masura de protectie speciala la tratament medical in strainatate Atac de panica Atacul de cord si bolile cardiace Legislatia privind vaccinarile Simptome resimtite inainte de declansarea unui atac de cord Privarea de somn si pericolele sale ascunse Cum reduci riscul unui atac de cord sau al unui atac cerebral?