Diabetul dublu

Actualizat: 05 Februarie 2014
Salveaza articolul pentru mai tarziu
Poti accesa articolul oricand, de pe orice dispozitiv, din contul tau sfatulmedicului.ro sau din aplicatia de mobil SfatulMedicului (iOS, Android)
Sterge articolul
Elimina articolul din lista celor salvate

Generalitati


Diabetul dublu, numit si diabetul hibrid sau diabetul de tip 3, este o combinatie a simptomelor diabetului de tip 1 si diabetul de tip 2.

Numarul de pacienti care primesc acest diagnostic a crescut alarmant in ultimii ani, iar specialistii au motive sa creada ca incidenta cazurilor va creste gradual in urmatoarele decenii.

Cercetarile recenta au descoperit ca, in prezent, unu din trei copii diagnosticati cu diabet prezinta manifestarile clinice ale diabetului de tip 1 si cele ale diabetului insulino-dependent.

Diabetul de tip 1 si diabetul de tip 2

Diabetul de tip 1 este o boala autoimuna care se instaleaza de regula in copilarie. Din motive inca neelucidate, sistemul imunitar al organismului incepe sa atace si sa distruga celulele pancreatice necesare productiei hormonului numit insulina. Acesta din urma este responsabil cu distribuirea glucozei din sange catre celulele corpului, unde este transformata in energie.

Diabetul de tip 2 apare, in general, mai tarziu in viata, fiind cauzat de o combinatie periculoasa intre o dieta nesanatoasa, sedentarism si exces de grasime corporala. Toti acesti factori conduc la dezvoltarea unei rezistente celulare la insulina secretata de pancreas. Astfel, nivelul glicemiei in sange ramane ridicat, iar pancreasul incearca sa suplimenteze cantitatea de insulina, pana cand aceasta se epuizeaza.

Cauze

Diabetul dublu poate avea mai multe cauze, in functie de tipul diabetului care s-a instalat initial. Astfel, daca un pacient cu diabet de tip 1 a inceput sa acumuleze brusc greutate in exces, organismul acestuia ar fi putut sa devina rezistent la insulina in timp.

Acest lucru inseamna ca, in afara de incapacitatea corpului de a produce insulina (cum se intampla in diabetul de tip 1), a intervenit si ineficienta injectiilor cu insulina din pricina rezistentei dezvoltate de organism, ceea ce reprezinta cauza dezvoltarii diabetului de tip 2.

Pacientii cu diabet hibrid pot avea nevoie de un tratament medicamentos suplimentar, pe langa injectiile cu insulina, pentru a-si controla nivelul glicemiei din sange.

Persoanele cu diabet de tip 2 care ajung sa sufere de diabet dublu sunt mult mai dificil de tratat, intrucat instalarea diabetului de tip 1 poate fi rezultatul actiunii anticorpilor care ataca celulele pancreatice responsabile cu productia de insulina. Asadar, daca organismul acestor pacienti reuseste sa produca o oarecare cantitate de insulina, aceasta ajunge sa fie distrusa de reactia exagerata a sistemului imunitar, aparand simptomele specifice atat diabetului de tip 1, cat si diabetului de tip 2.

Diabetul hibrid mai poate sa apara la pacientii care par sa aiba diabet de tip 2, din pricina excesului ponderal. Prin efectuarea testelor de sange, se pot identifica proteinele care ataca celulele beta ale pancreasului, confirmandu-se astfel instalarea diabetului dublu.

Factori de risc

Obezitatea este principalul factor de risc pentru diabetul hibrid, intrucat persoanele care primesc acest diagnostic sunt in general supraponderale. Medicii pot presupune ca diabetul dublu aparut la pacientii cu diabet de tip 1 a fost cauzat partial de modul de viata nesanatos, absolut necesar pentru un bun control al bolii.

Intrucat administrarea insulinei determina cresterea in greutate, persoanele care sufera de diabet de tip 1 si care nu respecta un regim alimentar echilibrat (si nu fac suficienta miscare) se expun unui risc important de dezvoltare a rezistentei la insulina, deci la aparitia diabetului hibrid.

Simptome

In diabetul dublu, incepe sa fie necesara o cantitate tot mai mare de insulina, pentru stabilizarea glicemiei, acesta fiind primul si principalul simptom specific. Procesul cauzeaza o serie de manifestari clinice, precum

- poliuria (eliminarea unei cantitati anormale de urina);
- polifagia (apetitul alimentar crescut);
- polidipsia (sete accentuata);
- vederea incetosata;
- oboseala intensa;
- tulburarile de greutate;

Diagnostic

Medicul specialist analizeaza istoricul medical al pacientului si efectueaza un examen fizic, apoi solicita efectuarea unei analize de sange menite sa detecteze anticorpii care ataca celulele pancreatice. De asemenea, se urmareste si nivelul glicemiei in sange.

Totodata, diabetul hibrid poate fi diagnosticat si printr-un complex de teste numit Profilul metabolic de baza (TMB).

Tratament

Tratamentul in cazul pacientilor cu diabet dublu este complicat, intrucat metodele terapeutice pentru diabetul de tip 1 si cele pentru diabetul de tip 2 sunt diferite. Astfel

- pacientii cu diabet de tip 1 isi administreaza insulina, deoarece organismul lor nu poate produce singur hormonul;
- pacientii cu diabet de tip 2 iau medicamente orale pentru a-si controla cantitatea glucozei din fluxul sanguin, fie prin stimularea productiei de insulina, fie prin asistarea celulelor in folosirea corecta a hormonului. Abia in stadiile avansate este nevoie de injectarea insulinei pentru supravietuire.

In prezent, medicii incearca diverse combinatii de medicamente care sa ajute pacientii cu diabet hibrid. Unii bolnavi au nevoie de un plan de tratament care sa includa atat injectarea insulinei, cat si medicamentele orale.

O cale de tratament care pare sa dea rezultate in tratarea diabetului dublu este dieta cu continut redus de calorii, bogata in fibre, care ajuta la pierderea in greutate. Fibrele stabilizeaza indicele glicemic si reduc necesitatea administrarii de insulina.

Miscarea este considerata o masura principala a tratarii diabetului dublu. Exercitiile fizice ajuta la imbunatatirea raspunsului organismului la insulina, diminuand rezistenta la acest hormon.

Prevenire

Medicii recomanda parintilor cu copii cu probleme de greutate (supraponderali si obezi) sa adopte un regim de viata mai sanatos, cu portii de hrana mai mici si mai multa miscare fizica, mai ales daca au fost deja diagnosticati cu diabetul de tip 1. In acest mod, se reduc semnificativ sansele dezvoltarii diabetului dublu mai tarziu, in viata.

Prevenirea diabetului dublu presupune un bun control al diabetului conform indicatiilor medicului specialist, un comportament alimentar responsabil si un stil de viata activ.


Citeste si despre:

Cum iti influenteaza sanatatea consumul de bauturi carbogazoase 9 lucruri pe care trebuie sa le stiti inainte sa luati antibiotice Divortul are efecte de lunga durata asupra sanatatii Ghid pentru protejarea oaselor la orice varsta Studiul Clinic ONTARGET Conferinta One Health International Student Conference USAMV Bucuresti 2025 – abordari interdisciplinare pentru provocarile globale in materie de mediu si sanatate Sindromul Prader-Willi Principalele teste screening de care au nevoie barbatii Adevarul despre grasimea abdominala Intrebari si raspunsuri in legatura cu celulele stem Ar trebui sa evitati sau nu organismele modificate genetic?