Sunt sigure uleiurile esentiale pentru copii?

Actualizat: 10 Ianuarie 2020
Salveaza articolul pentru mai tarziu
Poti accesa articolul oricand, de pe orice dispozitiv, din contul tau sfatulmedicului.ro sau din aplicatia de mobil SfatulMedicului (iOS, Android)
Sterge articolul
Elimina articolul din lista celor salvate
Dr. Cora Balaban-Popa
Consultant medical:

Dr. Cora Balaban-Popa
Medic specialist neonatolog

Spitalul Municipal Campina

Ce sunt uleiurile esentiale


Uleiurile esentiale reprezinta extracte din plante, care contin compusi aromatici volatili. Ele sunt obtinute prin distilare sau prin metode mecanice, precum presarea la rece.

Aceste uleiuri sunt utilizate in aromaterapie, o ramura a medicinei alternative, care se bazeaza pe extracte din plante pentru a trata diferite afectiuni si pentru a mentine o stare de sanatate optima.

In ceea ce priveste copiii, in intreaga lume uleiurile fac parte din rutina de ingrijire a pielii acestora. Ele sunt recomandate pentru masajul corpului bebelusilor, pentru prevenirea si tratarea pielii uscate.

Dar sunt acestea eficiente si sigure pentru copii? Vom analiza in continuare efectele uleiurilor esentiale in cazul copiilor.

Efectele uleiurilor esentiale

In ceea ce priveste efectele benefice ale uleiurilor esentiale, acestea sunt cunoscute in intreaga lume, insa au fost realizate foarte putine studii care se concentreaza pe modul in care acestea afecteaza copiii.

Asociatia Americana a Medicilor Naturopati (American Association of Naturopathic Physicians) recomanda utilizarea uleiurilor esentiale doar in cazul copiilor mai mari de 3 luni.

Masajul, cea mai frecventa forma de utilizare a uleiurilor esentiale in aromaterapie, combina puterea terapeutica a acestuia cu proprietatile uleiurilor.

Pentru sugari si copii, atingerea este o dovada fizica a faptului ca sunt iubiti. Aceasta promoveaza interactiune parinte-copil si determina dezvoltarea unor relatii sanatoase si armonioase. Prima comunicare pe care parintii o pot crea cu copilul lor este prin atingere, iar masajul este unul dintre cele mai potrivite moduri de a atinge un sugar.

In Europa, masajul cu ajutorul uleiurilor esentiale este considerat a fi tratament in cazul colicilor la copii. De asemenea, studiile au aratat faptul ca masajul ajuta la cresterea in greutate a copiilor nascuti prematur si contribuie la dezvoltarea lor.

Insa este recomandat sa nu aplicam niciodata uleiurile esentiale nediluate pe pielea bebelusilor sau a copiilor. Acestea trebuie sa fie diluate intr-un ulei-baza purtatoare (denumit in engleza “carrier oil”-ulei purtator).

Cele mai folosite baze purtatoare sunt uleiurile din seminte de floarea soarelui, din samburi de struguri si uleiul de cocos. In schimb, uleiul de masline nu este recomandat a fi folosit ca baza purtatoare, deoarece poate afecta pielea.

Pentru copiii cu varsta cuprinsa intre 3 si 6 luni este recomandat a se dilua o picatura de ulei esential in 20 de picaturi de baza purtatoare.
Deoarece copiii, in special bebelusii, au pielea foarte sensibila, specialistii recomanda evitarea unor tipuri de uleiuri despre care se cunoste faptul ca produc iritatii, precum uleiurile extrase din: cimbru, oregano, lamaita, scortisoara, lemon grass.

Nu este recomandat sa mancam sau sa bem uleiurile esentiale si este important sa evitam contactul acestora cu caile respiratorii ale copiilor. Utilizarea lor in difuzoare este permisa doar dupa diluare, pentru a se reduce riscul dezvoltarii unor reactii respiratorii adverse.

Specialistii recomanda evitarea utilizarii uleiurilor esentiale ( in difuzoare) in cazul copiilor care sufera de astm sau care prezinta riscul de a dezvolta astm, risc stabilit pe vaza cercetarii istoricului familial.

Tipuri de uleiuri esentiale

Uleiul de lavanda

O cercetare realizata in 2016 a scos in evidenta faptul ca uleiul de lavanda ar putea ajuta la diminuarea durerilor in cazul copiilor. Un studiu realizat a demonstrat faptul ca bebelusii care au mirosit ulei de lavanda in timpul testului de sange din calcai (test in cadrul caruia le erau recoltate cateva picaturi de sange de la nivelul calcaiului) au prezentat un puls mai scazut comparativ cu ceilalti bebelusi, acesta fiind un indiciu al faptului ca durerea era diminuata.

Uleiul de lavanda prezinta proprietati sedative, antispastice si anticolice. Ca urmare a acestor proprietati, se considera ca acest ulei ar putea fi capabil sa amelioreze simptomele colicilor.

Studiile realizate cu uleiuri extrase din Lavandula augustifolia (Lavanda) indica faptul ca masajul cu acest ulei ar trebui serios luat in considerare ca forma de tratament a colicilor.

Uleiul de floarea soarelui

Se afla printre cele mai utilizate baze-purtator pentru diluarea uleiurilor. Un studiu a demonstrat faptul ca uleiul de floarea soarelui ajuta la hidratarea pielii, fiind recomandat pentru utilizarea in cazul copiilor care nu prezinta o piele sensibila, cu risc de dezvoltare a eczemelor.

Uleiul de fenicul

Un alt studiu a urmarit efectul uleiului de fenicul asupra colicilor. Unui grup de copii i-a fost administrat acest ulei timp de 7 zile, la finalul carora s-a observat faptul ca simptomele colicilor au fost semnificativ diminuate. Aceleasi efecte au fost sesizate si in cazul unui studiu in care s-a folosit un amestec de ulei esential de musetel, de fenicul si de lamaie.

Factori care stabilesc siguranta uleiurilor esentiale

Persoanele care practica aromaterapia trebuie sa fie informate asupra sigurantei utilizarii acestor tipuri de uleiuri, pentru a evita, astfel, aparitia unor efecte adverse care ar putea pune in pericol sanatatea.

Factorii care influenteaza siguranta utilizarii uleiurilor esentiale includ:

- Calitatea uleiului esential utilizat: este indicata utilizarea unui ulei pur, de calitate superioara, pentru a preveni aparitia reactiilor adverse;

- Compozitia chimica a uleiului: uleiurile esentiale bogate in aldehide si fenoli pot determina aparitia de reactii la nivelul pielii. Aceste tipuri de uleiuri trebuie intotdeuna diluate inainte de aplicare.

- Metoda de aplicare: uleiurile esentiale pot fi aplicate pe piele (dermal), inhalate sau difuzate. Fiecare dintre aceste metode prezinta cateva norme de siguranta care trebuie cunoscute si respectate. In ceea ce priveste inhalarea, se considera ca nivelul de risc este foarte mic pentru majoritatea oamenilor, singurul pericol putand aparea dupa o perioada prelungita de expunere.

- Integritatea pielii: pielea iritata sau inflamata prezinta o permeabilitate mai mare pentru uleiurile esentiale, ceea ce poate determina aparitia unor reactii dermale adverse;

- Dilutia uleiului: majoritatea amestecurilor pe baza de uleiuri esentiale prezinta o dilutie intre 1 si 5%, ceea ce nu ar trebui sa prezinte vreun risc. Odata cu cresterea dilutiei pot aparea reactii la nivelul pielii, in functie de uleiul esential utilizat, de zona in care este aplicat, dar si de nivelul de sensibilitate a persoanei respective.

Concluzii

Desi uleiurile esentiale prezinta numeroase beneficii, atat pentru adulti, cat si pentru copii, este foarte importanta cunoasterea nivelului de toxicitate a acestora, precum si care sunt metodele de aplicare adecvate si frecventa utilizarii lor.

Multe uleiuri esentiale sunt sigure pentru copii, atata timp cat sunt respectate normele de siguranta recomandate. Unele uleiuri, insa, ar putea fi toxice sau ar putea irita pielea bebelusilor. Din acest motiv, inainte de aplicarea lor, este indicata o informare riguroasa cu privire la proprietatile acestuia si o eventuala discutie cu un medic.

BIBLIOGRAFIE
1. Are essential oils safe for babies? https://www.medicalnewstoday.com/articles/322532.php
2. Danby, S. G., AlEnezi, T., Sultan, A., Lavender, T., Chittok, J., Brown, K., & Cork, M. J. (2013). Effect of olive and sunflower seed oil on the adult skin barrier: Implications for neonatal skin care. Pediatric Dermatology, 30(1), 42–50. ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/22995032
3. Factors that influence the safety of essential oils include
https://naha.org/explore-aromatherapy/safety/
4. Field, T. (2017). Massage therapy research review. Complementary Therapies in Clinical Practice, 20(4), 224-229 ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC5467308/
5. Lakhan, S. E., Sheafer, H., & Tepper, D. (2016) The effectiveness of aromatherapy in reducing pain: A systematic review and meta-analysis. Pain Research and Treatment ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC5192342/
6. Srivastava, J. K., Shankar, E., & Gupta, S. (2011). Chamomile: A herbal medicine of the past with bright future.Molecular Medicine Reports,3(6), 895–901 ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC2995283/
7. What Are Essential Oils, and Do They Work? https://www.healthline.com/nutrition/what-are-essential-oils


Citeste si despre:

Aromaterapia - utilizari si beneficii Proprietatile uleiului de pin 13 obiceiuri sanatoase Tulburarile anxioase - terapie si sfaturi utile Atacul de panica si tulburarea de panica Delfino Romania – manifest pentru sanatatea ta Patru reguli de respectat cand prepari masa copiilor Cum prevenim si tratam raceala la copii? Vitamina D - cand este utila si ce efecte produce deficitul ei in corpul uman Alimentatia copilului Cele mai populare uleiuri esentiale