Remedii pentru tusea nocturna si un somn mai bun

Actualizat: 12 Ianuarie 2024
Salveaza articolul pentru mai tarziu
Poti accesa articolul oricand, de pe orice dispozitiv, din contul tau sfatulmedicului.ro sau din aplicatia de mobil SfatulMedicului (iOS, Android)
Sterge articolul
Elimina articolul din lista celor salvate

Ce este tusea nocturna


Tusea apare in randul multor persoane cu precadere noaptea, iar o tuse deja prezenta in timpul zilei se poate agrava noaptea. Remediile naturale si micile schimbari de obiceiuri pot ameliora tusea nocturna, imbunatatind astfel calitatea somnului, insa unele cauze ale acestei tuse pot necesita tratament medical de specialitate.

Cum se manifesta

Tusea nocturna poate incepe printr-o senzatie deranjanta la nivelul gatului, escaladand ulterior in adevarate crize de tuse ce nu va lasa sa dormiti si/sau va ingreuneaza si altereaza calitatea somnului.

Cauze

Tusea este unul dintre cele mai comune simptome si este prezent in numeroase patologii ce implica mai mult sau mai putin caile respiratorii si plamanii. Prin tuse, organismul incearca sa elimine substantele straine sau iritante de la nivelul sistemului respirator (praf, fum, substante poluante, agenti patogeni, mucus in exces).

Tusea uscata este o tuse iritativa ce nu este asociata cu mucus, in timp ce tusea umeda este aceea asociata cu secretii mucoase sau muco-purulente. Indiferent de tipul ei, tusea poate fi cauzata de infectii virale sau bacteriene, alergii, afectiuni pulmonare structurale sau patologii inflamatorii. Toate acestea induc un grad de inflamatie la nivelul cailor aeriene, iar secretiile inflamatorii vor provoca tuse.

Tusea poate fi cauzata si de patologii ce nu tin de aparatul respirator, cazuri in care vor fi prezente si alte simptome. Cauzele non-respiratorii ale tusei includ:
• Anumite medicamente
• Insuficienta cardiaca
Boala de reflux gastro-esofagian
• Leziuni ale corzilor vocale
• Sindromul de apnee in somn
• Fumatul

Tratament

Desi tusea este un reflex natural al organismului de lupta impotriva agentilor patogeni, aceasta ramane un simptom deranjant pentru pacienti in special atunci cand apare in timpul noptii si perturba programul de somn. Tratamentul vizeaza in primul rand cauza tusei, insa exista si metode de a ameliora simptomatologia in timp.

Cele mai eficiente metode de a ameliora tusea nocturna pentru majoritatea populatiei sunt:

Evitati alergenii

Substantele cu proprietati alergene provoaca tuse nu doar in randul persoanelor cu alergii si sensibilitate sezoniera, ci si in populatia generala. Daca nu sunteti sigur ca simptomele dumneavoastra, inclusiv tusea, sunt cauzate de anumiti alergeni, faceti un test de alergie.

Asigurati-va ca nu este niciodata praf in casa si ca daca trebuie sa va expuneti la alergeni, nu o faceti seara inainte de culcare.

Utilizati filtre de aer

Exista numeroase dispozitive de purificare a aerului ce utilizeaza filtre speciale numite filtre HEPA. Acestea vor purifica aerul din locuinta de orice agent alergen sau chiar infectios, de tip viral sau bacterian.

Gestionati astmul bronsic

Astmul este o patologie frecventa ce produce inflamatia cailor aeriene. Tusea seaca este un simptom comun al astmului, iar multe persoane nu isi cunosc diagnosticul.

Inclinati patul

Pozitia in care dormim, intins pe spate, favorizeaza semnificativ tusea intrucat patogenilor le este mai usor sa irite gatul si sa declanseze reflexul de tuse. Astfel recomandarile specialistilor includ inclinarea usoara a patului astfel incat capul si gatul sa fie usor deasupra nivelului inimii. Puteti folosi o perna mai mare pentru acest lucru sau sa investiti intr-o saltea de pat ajustabila, ce poate fi inclinata.

Folositi un umidificator

Asemanator aparatelor de purificare a aerului, umidificatorul va umezi aerul din incapere, facandu-l mai putin iritant pentru caile respiratorii. Aerul uscat si cald va usca mucoasele si va favoriza tusea. Cele doua functii, de umidificare si purificare a aerului, pot fi regasite combinate in unele dispozitive. Este ideal sa plasati aceste dispozitive in dormitor, pentru a va asigura ca dormiti intr-un aer cat mai putin nociv.

Gestionati sinuzita

Infectiile de tip sinuzita sunt deseori ignorate, raman nediagnosticate si netratate. Acestea pot provoca secretii nazale care ajung in faringe, atunci cand va intindeti pe spate, inducand tuse. Sinuzita trebuie diagnosticata de catre un medic, iar tratamentul consta in antibiotice eliberate cu prescriptie.

Consumati miere

Mierea are rol lubrifiant si calmant natural, astfel ca poate combate factorii iritanti din faringe si astfel ameliora tusea nocturna. Consumul a 2-3 lingurite de miere inainte de somn pare sa fie eficient in randul pacientilor ce au raportat tuse in timpul noptii.

Consumati alimente antiinflamatoare

Printre acestea, ananasul si fructele citrice (lamai, portocale, grepfruit) s-au dovedit a avea cele mai bune efecte. Vitaminele continute in aceste fructe vor reduce inflamatia, vor subtia stratul de mucus si astfel tusea va fi ameliorata.

Medicamente decongestionante

Infectia virala simpla sau raceala uzuala este una dintre cele mai frecvente cauze ale tusei nocturne. Administrarea decongestionantelor nazale poate fi cu adevarat benefica in ameliorarea simptomelor. De asemenea, cereti sfatul medicului dumneavoastra in legatura cu alte medicamente ce pot fi utile pentru a combate tusea indusa de raceala.

Evitati fumatul

Tusea cronica, in special atunci cand nu se gaseste o cauza organica, este cel mai comun efect al fumatului indelungat. Fumatul pasiv (expunerea la fum de tigara) este la fel de periculos si va induce tuse cronica, inclusiv nocturna. Astfel renuntarea la fumat si evitarea spatiilor in care alte personae fumeaza vor scadea semnificativ riscul de a avea tuse nocturna.

Afectiuni asociate

Majoritatea pacientilor cu tuse isi vor ameliora acest simptom prin evitarea factorilor de risc. Tusea nocturna persistenta si severa poate fi insa un semn al unei patologii de fond, ce necesita investigatii si tratament medical specializat. Cele mai comune patologii ce evolueaza cu tuse si necesita investigatii sunt:
• Insuficienta cardiaca
• Bronsita cronica
• Pneumonia
• BPOC
• Cancerul pulmonar

Cand ar trebui sa mergeti la medic?

Este ideal sa mergeti la un consult medical oricand aveti tuse nocturna care va deranjeaza. Intreruperea constanta a somnului si lipsa a 8 ore de somn de calitate vor avea efecte negative asupra dumneavoastra, atat pe termen scurt cat si pe termen lung. Pe de alta parte, tusea prelungita inseamna inflamatie prelungita, din nou o situatie cu multe consecinte negative. De asemenea, mergeti la medic daca tusea este prelungita si nu pare sa se amelioreze cu ajutorul remediilor naturale.

Semnele de gravitate ale unei tuse, ce necesita consult medical imediat, sunt:
• Febra de peste 38 grade Celsius
• Lipsa de aer
• Senzatia de sufocare
• Edeme ale membrelor inferioare, abdomenului
• Suierat in timpul expirului
• Tuse cu sange
• Durere toracica asociata tusei

Concluzie

Tusea nocturna este deseori o agravare a unei tuse diurne, agravare ce apare din cauza pozitiei de decubit dorsal (intins pe spate). Cauzele sunt multiple si pot fi serioase, astfel ca tratamentul ar trebui sa vizeze intotdeauna cauza tusei. Remediile naturale si evitarea factorilor de risc pot fi insa foarte benefice pentru a ameliora tusea si pentru a va permite sa aveti un somn neintrerupt in timpul noptii.

Bibliografie
https://www.webmd.com/cold-and-flu/features/nighttime-relief
https://www.health.com/condition/cold/how-to-stop-coughing-at-night


Citeste si despre:

Tusea convulsiva (Infectia cu Bordetella pertussis sau Tusea magareasca) Tusea convulsiva Remedii pentru tuse Tratamente pentru tuse productiva De ce nu reusiti sa scapati de tuse Cum afecteaza alcoolul sanatatea ficatului si ce masuri preventive sunt recomandate Cum sa controlati eficient tusea nocturna Tipuri de tuse pentru care trebuie sa te ingrijorezi Tusea. 4 solutii la indemana pentru ameliorarea simptomelor Remedii naturale pentru tusea uscata Sfaturi pentru calmarea tusei nocturne