Diferenta dintre atacul de cord si disectia aortica

Actualizat: 02 Februarie 2024
Salveaza articolul pentru mai tarziu
Poti accesa articolul oricand, de pe orice dispozitiv, din contul tau sfatulmedicului.ro sau din aplicatia de mobil SfatulMedicului (iOS, Android)
Sterge articolul
Elimina articolul din lista celor salvate
Dr. Leipnik Adriana Maria
Consultant medical:

Dr. Leipnik Adriana Maria
Medic specialist cardiolog

Cabinet Cardiologie Rocordis

Generalitati


Aorta este o artera de dimensiuni mari care transporta sangele din inima, iar din punct de vedere anatomic are doua segmente, aorta toracica, respectiv aorta abdominala. Daca isi face aparitia o disectie a aortei, aceasta inseamna ca sangele se scurge in afara lumenului arterial sau al vasului de sange.

Fluxul paralel provoaca o divizare intre straturile interioare si medii ale peretelui aortei pe masura ce aceasta progreseaza.

Uneori, hemoragiile de sange provoaca o ruptura in vasele mici, care alimenteaza peretii din afara si mijlocul aortei. Astfel, se poate provoca slabirea stratului interior al aortei in care s-ar putea produce o rupere, ducand la o disectie aortica.

Principalul pericol este ca disectia sa duca la scurgerea sangelui din aorta. Acest lucru ar putea provoca complicatii letale, precum ruptura arterei disecate sau blocarea severa a fluxului sanguin.

Cel mai grav scenariu ar fi daca disectia se rupe si trimite sange in spatiul din jurul inimii sau al plamanilor. Daca suferiti de dureri toracice severe sau alte simptome ale unei disectii aortice solicitati imediat asistenta medicala de urgenta.

Simptome

Simptomele unei disectii aortice pot fi dificil de deosebit de cele ale altor afectiuni ale inimii, precum atacul de cord. Severitatea simptomelor depinde foarte mult de ramurile vaselor afectate, precum si de dimensiunea disectiei.

Durerile toracice si durerile din partea din spate sunt cele mai frecvente simptome ale acestei afectiuni. De obicei, exista dureri alaturi de un sentiment ca ceva este ascutit sau intepenit in piept.

Spre deosebire de cazul atacului de cord, cand durerea incepe brusc, in cazul disectiei, durerea apare in mod progresiv.

Unele persoane au dureri mai blande, care uneori sunt confundate cu intepenirea musculara, dar astfel de cazuri sunt mai putin frecvente.

Alte semne si simptome includ:

- lipsa de aer;
- stare de lesin, sincopa;

-dureri abdominale;
- transpiratie;
- slabiciune sau paralizie pe o parte a corpului;
- probleme de exprimare;
- un impuls mai slab intr-un brat decat in celalalt;
- ameteli sau stari de confuzie.

Cauze

Desi cauza exacta a disectiilor aortice nu este cunoscuta,  tensiunea arteriala insuficient controlata este un factor de risc puternic asociat cu aceasta patologie, alaturi de fumat, varsta , boli cardiace congenitale etc.

Orice factor care va slabeste peretele aortic poate duce la disectie. Acestea includ afectiunile mostenite in care tesuturile corpului se dezvolta anormal, precum sindromul Marfan, ateroscleroza si leziunile accidentale ale pieptului.

Tipurile de disectie aortica

Aorta ascendenta este primul segment, care se continua cu crosa aortei si aorta descendenta care reprezinta ultimul segment al aortei toracice.O disectie poate sa apara in partea ascendenta sau descendenta a aortei. Disectiile aortice sunt clasificate ca tip A si tip B:

Tipul A

Prezenta disectiei la nivelul aortei ascendente este clasificata ca tip A.

Tipul B

Disectiile care incep in aorta descendenta sunt clasificate ca tip B. Acestea tind sa fie mai putin periculoase pentru viata decat cele de tip A.

Cine se afla in pericolul de a suferi o disectie aortica?

Potrivit Clinicii Mayo, riscul de suferi o disectie aortica creste odata cu varsta si este mai mare in cazul barbatilor sau persoanelor in varsta de 60-80 ani.

Factorii care duc la cresterea riscului de a suferi o disectie aortica sunt:

- tensiune arteriala crescuta;
- fumatul;
- ateroscleroza, care este procesul de leziune, acumularea de placi calcifiate;
- sindromul Marfan, in care tesuturile organismului sunt mai slabe decat cele normale;
- o operatie anterioara pe inima;
- un accident care a implicat leziuni toracice;
- o aorta ingustata congenital;
- afecatrea valvei aortice;
- consumul de cocaina, care poate provoca anomalii severe in sistemul cardiovascular;
- sarcina.

Diagnostic

Diagnosticul disectiei de aorta se stabileste pe baza examenului obiectiv si al investigatiilor suplimentare. Astfel, in cadrul consultului, medicul, va folosi un stetoscop pentru a asculta zgomotele anormale provenite de la aorta. Un test denumit electrocardiograma (EKG) analizeaza activitatea electrica din inima.

De multe ori, o disectie aortica poate fi confundata cu un atac de cord, uneori fiind posibila aparitia ambelor afectiuni in acelasi timp.

Sunt disponibile mai multe teste pentru a diagnostica disectia aortica. Acestea pot include:

- radiografia toracica;
- scanare CT;
- angiografie;
- ecografia transtoracica/ transesofagiana.

Daca in cazul pacientilor stabili din punct de vedere hemodinamic, CT cu substanta de contrast este investigatia de prima intentie, pentru cei instabili hemodinamic, se va realiza transferul catre o unitate ATI, urmat de efectuarea ecografiei transesofagiene care a va decide ulterior conduita terapeutica.

Tratarea unei disectii aortice

Disectia de tip A necesita o interventie chirurgicala de urgenta. De obicei, disectia de tip B poate fi tratata mai degraba cu medicamente decat cu interventii chirurgicale, daca nu este complicata.

Medicamentele

Morfina este cel mai des folosita in acest caz, dar si medicamentele beta-blocante, care scad tensiunea arteriala.

Interventiile chirurgicale

Printr-o interventie chirugicala, sectiunea rupta a aortei este indepartata si inlocuita cu o grefa sintetica. Daca si una dintre supapele inimii a fost deteriorata, acesta este, de asemenea, inlocuita.

Daca exista o disectie de tip B, este necesara o interventie chirurgicala in cazul in care aceasta afectiune continua sa se agraveze chiar si atunci cand tensiunea arteriala este sub control.

Contraindicatiile interventiei chirurgicale includ pacientii cu leziuni cerebrale ireversibile, cei aflati in stadiul terminal al unei boli, dementa.

Perspectiva pe termen lung

Rata de supravietuire in cazul pacientilor ce nu beneficiaza de trtament chirurgical depinde foarte mult de localizarea, extensia leziunilor si impactul hemodinamic.

In cazul persoanelor care sufera o disectie de tip A, o interventie chirurgicala de urgenta inainte de producerea rupturilor aortei ofera o sansa buna de supravietuire si recuperare. Odata ce aorta s-a rupt, sansele de supravietuire scad considerabil.

Detectarea precoce este esentiala. De obicei, o disectie de tip B necomplicata este tratata pe termen lung cu medicatie si monitorizare atenta.

In cazul persoanelor care au afectiuni care pot creste riscul de disectie aortica, precum ateroscleroza sau hipertensiunea arteriala, alegerea unui stil de viata mai sanatos in ceea ce priveste dieta si exercitiile fizice regulate poate duce la reducerea riscului de aparitie al unei disectii aortice.

Daca este cazul, medicul poate ajuta prin prescrierea unei terapii adecvate de medicamente pentru hipertensiune arteriala sau colesterol ridicat. In plus, renuntarea la fumat are un rol esential in protejarea sanatatii generale.


Facilitati de tratament

Clinici si cabinete medicale

Biomedica Servicii Medicale
Tel: 0233231513
Piatra-Neamt, Bulevardul Decebal 4, Piatra Neamț, 610012
Centrul Medical Neoclinic
Tel: 0256225252
Timisoara, Calea Dorobanților 3, Timișoara 307200

Citeste si despre:

Ectazia de aorta - cauze, simptome si tratament Insuficienta aortica (regurgitarile de valva aortica) Ce reprezinta sindromul Marfan? Factori de risc pentru anevrismul aortic toracic Autopsia Ce afectiuni pot fi detectate cu ajutorul unui RMN cerebral Durerea toracica - tratament Ischemia entero-mezenterica Sincopa Boala degenerativa a discului intervertebral Ischemia arteriala periferica