Paralizia generalizata

Actualizat: 06 Noiembrie 2024
Salveaza articolul pentru mai tarziu
Poti accesa articolul oricand, de pe orice dispozitiv, din contul tau sfatulmedicului.ro sau din aplicatia de mobil SfatulMedicului (iOS, Android)
Sterge articolul
Elimina articolul din lista celor salvate
Dr. Oancea Madalina Elena
Consultant medical:

Dr. Oancea Madalina Elena
Medic rezident Neurologie

Generalitati


Paralizia generalizata este o tulburare a creierului, care poate aparea ca urmare a sifilisului netratat.

Paralizia generalizata apare de obicei dupa 15-20 de ani de infectie luetica (sifilis).

Sunt la risc atat persoanele care au sifilis cat si aceia care au alta boala cu transmitere sexuala, precum gonoreea (care poate ascunde semnele si simptomele sifilisului).

Sifilisul se transmite prin contactul sexual cu o persoana infectata, dar uneori transmiterea se poate face si prin simplul contact interuman, independent de contactul sexual.

Cauze

Paralizia generalizata este o forma de neurosifilis. In zilele noastre, aceasta boala este foarte rara.
Sifilisul afecteaza nervii si creierul.

Aceasta afectare cauzeaza:

- Activitate psihica anormala, incluzand halucinatii si idei false (cu caracter de delir)

- Dureri acute, vii, cu caracter de strafulgerare

- Scaderea capacitatii mentale

- Modificari oculare si raspuns pupilar anormal

- Modificari ale dispozitiei

- Reflexe exagerate

- Tulburari de personalitate

- Modificari ale vorbirii

Simptome

- Afectarea vorbirii (afazie)

- Scaderea motivarii

- Afectarea capacitatii de discernamant

- Pierderea abilitatilor de calcul

- Pierderea memoriei de lunga durata (amnezia privitoare la evenimentele din trecutul indepartat)

- Pierderea memoriei de scurta durata (amnezia privitoare la evenimentele din trecutul apropiat)

- Slabiciune musculara (dificultati la mobilizarea mainilor, a picioarelor sau a altor parti ale corpului)

- Tulburari de personalitate:

- Halucinatii, delir

- Iritabilitate, furie

- Dispozitii afective bizare

- Convulsii

Investigatii si teste diagnostice

Semnele includ:

- Modificari ale raspunsului pupilar la lumina

- Imposibilitate mentinerii pozitiei cu ochii inchisi (testul Romberg)

- Pierderea simtului vibratiilor si al pozitiei

- Slabiciune musculara

- Probleme ale mersului

- Dementa progresiva, insotita de pierderea mai multor functii ale creierului

Medicul poate efectua urmatoarele investigatii clinice:

- Examen oftalmologic

- Examen al sistemului muscular

- Examen neurologic

Testele de sange care detecteaza prezenta sifilisului in organism includ:

- FTA-ABS

- RPR

- VDRL

Investigatiile sistemului nervos includ:

- Examenul de lichid cerebrospinal

- Tomografia computerizata si imagistica prin rezonanta magnetica

- Teste ale conducerii nervoase

Tratament

Scopurile tratamentului sunt vindecarea infectiei si incetinirea progresiei bolii. Medicul va prescrie penicilina sau un alt antibiotic - cum ar fi doxiciclina, pentru a trata infectia.

Tratamentul va continua pana la eradicarea completa a infectiei.

Tratarea infectiei va reduce afectarea nervilor care nu au fost inca implicati, dar nu ii va putea vindeca pe cei deja afectati.

Monitorizarea lichidului cefalo-rahidian este necesara pentru a verifica daca terapia antibiotica si-a atins telul.

Tratamentul simptomelor neurologice este de asemenea necesar.

Se efectueaza tratamentul convulsiilor atunci cand este cazul; medicamentele anticonvulsivante precum fenitoinul pot contribui la scaderea frecventei de aparitie a convulsiilor.

Pacientii care nu se pot ingriji singuri pot necesita ajutor la activitatile zilnice cum ar fi alimentatia sau imbracatul.

Cei care sufera de slabiciune musculara pot necesita terapie ocupationala sau fizioterapie.

Prognostic

In absenta tratamentului, afectiunea este debilitanta.

Persoanele cu sifilis in stadiu tardiv sunt mai susceptibile de a dezvolta diverse afectiuni, printre care infectiile sunt cele mai de temut.

Complicatii posibile

- Inabilitatea de a indeplini sarcinile zilnice

- Inabilitatea de a comunica cu semenii

- Rani aparute ca urmare a convulsiilor sau a caderilor in urma slabiciunii musculare

Consultul medical

Anuntati medicul daca aveti oricare dintre simptomele paraliziei generalizate, mai ales daca stiti ca ati avut in antecedente un episod de infectie cu sifilis.

Adresati-va celui mai apropiat serviciu medical de urgenta sau chemati salvarea (112) daca aveti convulsii.

Preventie

Tratarea sifilisului primar sau secundar este cea mai buna metoda de preventie a dezvoltarii paraliziei generalizate.

Practicarea sexului protejat si limitarea numarului de parteneri sexuali pot reduce riscul contractarii sifilisului.

Daca sunteti cadru medical, evitati contactul direct cu pacientii care au sifilis secundar prin purtarea de manusi de examinare.


Citeste si despre:

Tulburarile endocrine si bolile articulare Inhalanti - generalitati Tromboza venoasa profunda Neuropatia - cauze si tratament Vorbirea intarziata Ce afectiuni pot fi detectate cu ajutorul unui RMN cerebral Sindromul Guillain Barre Sindroame rare Ischemia arteriala periferica Polineuropatia cronica inflamatorie Sifilisul congenital - generalitati