Fractura de mandibula

Actualizat: 18 Octombrie 2023
Salveaza articolul pentru mai tarziu
Poti accesa articolul oricand, de pe orice dispozitiv, din contul tau sfatulmedicului.ro sau din aplicatia de mobil SfatulMedicului (iOS, Android)
Sterge articolul
Elimina articolul din lista celor salvate

Ce este fractura de mandibula


Mandibula este formata din doua oase: osul mandibular in partea de jos, ce corespunde barbiei, si osul maxilar in partea de sus, ce corespunde arcadei dentare superioare. Fractura de mandibula poate interesa ambele portiuni sau doar una din ele, cu un punct sau mai multe de fractura.

Fractura de mandibula este o urgenta medico-chirurgicala, indiferent de portiunea de os ce este fracturata.

Prevalenta

Fracturile de mandibula reprezinta al doilea cel mai comun tip de fractura faciala. Pe locul 1 sunt fracturile de nas.

Semne si simptome

Fractura de mandibula este foarte dureroasa, in special atunci cand pacientul incearca sa miste mandibula sus-jos sau fata-spate. Este deseori imposibila deschiderea sau inchiderea gurii.

Daca suferiti un traumatism ce produce fractura de mandibula, veti observa si ca:

• Aveti sangerare nazala sau de la nivelul cavitatii bucale
• Aveti vanatai la nivelul mandibulei sau obrajilor
• Mandibula sau obrajii sunt tumefiati
• Va lipsesc anumiti dinti sau sunt ciobiti
• Aveti dificultati de respiratie
• Aveti dureri severe atunci cand incercati sa vorbiti
• Nu va puteti deschide sau inchide gura
• Aveti durere la nivelul urechilor
• Aveti senzatie de amortire la nivelul fetei, in special la nivelul buzei inferioare

Cauze

Studiile arata ca cea mai frecventa modalitate de producere a unei fracturi mandibulare este prin intermediul actelor de violenta interpersonala: loviturile de pumn sau cu un obiect contondent sunt responsabile de fractura.

Accidentele rutiere sunt a doua cea mai comuna cauza, in acest caz fractura mandibulara facand parte din seria unui politraumatism. Alte cauze includ accidentele de la locul de munca si cele din timpul sporturilor, in special in cadrul sporturilor de contact.

Riscuri si complicatii

Fractura de mandibula este o urgenta ce necesita tratament imediat. Intarzierea sau chiar lipsa tratamentului pot duce la pierderea abilitatii de a mesteca si inghiti mancarea, de a vorbi si chiar de a respira. Mandibula se poate vindeca de la sine, insa se va vindeca vicios, fragmentele osoase nefiind in pozitiile lor naturale.

Metode de diagnostic

Diagnosticul se face in urgenta, iar in functie de starea de constienta a pacientului, medicul va colecta date direct de la acesta sau de la apartinatori sau martori. Medicul va pune cateva intrebari cu privire la mecanismul de producere si la istoricul medical al pacientului, pentru a identifica afectiuni precum problemele de coagulare. Acesta va examina usor mandibula, evitand pe cat posibil producerea de durere.

Ulterior se vor face teste imagistice pentru confirmarea si caracterizarea fracturii:
• Radiografie
• Examinare CT

Tratament

Tratamentul depinde de severitatea fracturii si de tipul acesteia. Fracturile se pot clasifica in fracturi usoare si fracturi severe, in functie de numarul de fragmente osoase si gradul de deplasare a acestora din pozitia naturala.

Astfel, tratamentul poate fi:

1. Tratamentul fracturilor usoare. Daca exista un singur punct de fractura iar fragmentele osoase nu sunt deplasate, medicul poate recomanda tratament ortopedic, cu imobilizarea mandibulei timp de 6 saptamani. In acest timp pacientul nu are voie sa manance sau sa faca alte miscari mandibulare.

2. Tratamentul fracturilor severe. Medicul va realiza interventie chirurgicala de repozitionare si fixare a fragmentelor osoase, utilizand placi si suruburi speciale. Deseori dupa operatie mandibula va fi fixata cu tije si arcuri, pentru a permite vindecarea in pozitie corecta

Recuperarea poate dura pana la cateva saptamani, chiar si dupa interventia chirurgicala.

In perioada de recuperare, medicul va va recomanda sa:

• Urmati o dieta lichida, cu ajutorul unui pai. Nu veti putea sa va spalati pe dinti sau sa faceti alte miscari mandibulare
• Aplicati pachete de gheata la nivelul regiunii afectate, pentru a reduce inflamatia
• Luati antiinflamatoare non-steroidiene, pentru a ameliora durerea si inflamatia
• Plasati pumnul sau mana sub barbie, atunci cand vreti sa stranutati sau sa cascati, pentru a impiedica miscarea mandibulara

Preventie

Majoritatea persoanelor isi fractureaza mandibula in urma unui act de violenta sau in urma unui accident.

Astfel preventia este dificila, in special daca nu pacientul a initiat accidentul sau violenta. Va puteti reduce insa riscul de a fi lovit in regiunea fetei, respectand urmatoarele masuri:
• Purtati casca ce va acopera toata fata atunci cand mergeti cu motocicleta, bicicleta sau scuterul
• Purtati intotdeauna centura de siguranta atunci cand mergeti cu masina
• Purtati echipament de protectie daca luati parte la un sport de contact
• Purtati echipament de protectie daca lucrati intr-un mediu in care exista sanse sa fiti lovit
• Evitati situatiile violente si nu va angrenati in acte violente

Prognostic

Prognosticul depinde de situatia fiecarui pacient. Daca tocmai ati avut o operatie, este posibil sa dureze cel putin o luna de zile pana la reluarea completa a mobilitatii mandibulare. Medicul va poate recomanda sa ramaneti la dieta lichida pana cand recuperarea este completa.

Pacientii cu astfel de fracturi au deseori nevoie de consultatii nutritionale si psihologice pentru a putea rezista in perioada de recuperare.

In cazul fracturilor mai blande, prognosticul este cu siguranta bun si recuperarea mai scurta.
Pentru a va imbunatati prognosticul, asigurati-va ca respectati indicatiile medicului cu privire la reluarea activitatilor sportive si a celei profesionale.

Cand ar trebui sa mergeti la medic

Fracturile severe sunt tratate de urgenta, iar orice intarziere in prezentarea la medic inrautateste sansele de tratament eficient.

Dupa tratament, apelati la ajutor medical daca experimentati oricare dintre:
• Durere ce nu se imbunatateste
• Lipsa de aer sau dificultati de respiratie
• Semne de infectie precum febra sau frisoanele
• Greata si varsaturi

Concluzie

Fractura de mandibula este o fractura de regula severa, ce apare in urma unui act violent sau politraumatism dintr-un accident. Tratamentul este eficient atat timp cat pacientul ajunge cat mai curand la spital, insa recuperarea este deseori anevoioasa. Apelati la ajutor de la specialisti si de la persoanele apropiate pentru a reusi sa treceti de perioada de recuperare.

Bibliografie
https://my.clevelandclinic.org/health/diseases/25072-broken-jaw
https://medlineplus.gov/ency/article/000019.htm


Facilitati de tratament

Clinici si cabinete medicale

Clinica Stomatologica Smilewy
Tel: 0751171107
Timisoara, Smileway, Strada Loichiță Vasile 1-3 Sc. D, Parter, Timișoara 300633

Citeste si despre:

Spondilita anchilozanta Implantele, prezent si viitor Angina Ludwig Ajutorul acordat unei persoane in timpul unei crize epileptice Declansarea durerilor - cauze nebanuite Probiotice, prebiotice si enzime digestive: de ce sunt atat de importante pentru sanatatea organismului? Pansamente si bandaje Bruxism - Intrebari frecvente referitoare la scrasnirea dintilor (bruxism) Crizele convulsive Terapia cu electrosocuri Controlul dentar de specialitate la 6 luni si igienizarea dentara profesionala periodica