Amorteala faciala – cauze si optiuni de tratament

Actualizat: 14 Martie 2024
Salveaza articolul pentru mai tarziu
Poti accesa articolul oricand, de pe orice dispozitiv, din contul tau sfatulmedicului.ro sau din aplicatia de mobil SfatulMedicului (iOS, Android)
Sterge articolul
Elimina articolul din lista celor salvate
Dr. Ileana Nasui
Consultant medical:

Dr. Ileana Nasui
Medic Rezident - Medicina Interna

Spitalul Clinic Municipal de Urgență Timisoara

Generalitati


Paresteziile faciale reprezinta senzatii de furnicatura,= sau amorteala  care afecteaza un hemifaceies sau o portiune din teriroiul fetei. Aceste simptome pot fi destul de neplacute si pot indica o varietate de conditii medicale.

Amorteala este termenul care se refera la pierderea senzatiilor de la nivelul unei zone a corpului si este cel mai adesea cauzata de leziuni, iritatii sau compresii la nivelul nervilor din regiunea respectiva. Cu toate acestea, amorteala faciala nu reprezinta o conditie izolata, ci un simptom al unei alte afectiuni.

Situatii in care amorteala faciala necesita solicitarea asistentei medicale de urgenta

Senzatia de amorteala a fetei ce apare din cand in cand nu reprezinta neaparat un pericol si nu este neobisnuita, dar poate sa para ciudata sau infricosatoare. Totusi, se recomanda solicitarea opiniei unui medic pentru a exclude cauze ce pot pune in pericol viata sau calitatea acesteia.

Exista unele situatii in care amorteala faciala necesita solicitarea asistentei medicale de urgenta. Aceste situatii includ:

• Amorteala faciala apare dupa un traumatism cranian;

• Amorteala incepe brusc si implica si un membru;

• Amorteala este insotita de dificultatea de a vorbi sau de a intelege limbajul celorlalti;

• Amorteala este corelata cu greata, ameteli sau dureri de cap severe;

• Amorteala survine impreuna cu pierderea vederii cu unul sau ambii ochi.

Cauze

Amorteala faciala poate fi cauzata de mai multi factori. Conditiile care stau la baza amortelii faciale includ:

Scleroza multipla

Scleroza multipla este o afectiune inflamatorie care afecteaza nervii. Aceasta afectiune este cronica, dar progreseaza diferit de la persoana la persoana.

Majoritatea persoanelor cu scleroza multipla experimenteaza perioade scurte de agravare a simptomatologiei, urmate de perioade lungi cu simptome reduse sau chiar fara prezenta acestora.

Unul dintre primele simptome ale sclerozei multiple consta in amortirea fetei. Cu toate acestea, acest lucru nu justifica diagnosticarea cu scleroza multipla. Alte simptome precoce asociate pot include:

• Tulburari de coordonare;
• Tulburari sfincteriene;
• Reducerea sau pierderea completa a vederii;
• Spasme dureroase la nivelul membrelor.

Daca medicul suspecteaza prezenta sclerozei multiple, pot fi necesare investigatii suplimentare, precum examenul neurologic, istoricul detaliat familial si personal si o scanare IRM (imagistica prin rezonanta magnetica).

Paralizia Bell

Paralizia Bell este o afectiune care, de obicei, cauzeaza amorteala unei jumatati a fetei. Paralizia Bell apare brusc si are drept cauza, de cele mai multe ori, infectia cu virusul herpetic. Amorteala de acest tip se datoreaza deteriorarii nervilor faciali.

Pentru a diagnostica paraliza Bell, medicul trebuie sa excluda alte cauze posibile. Investigatiile neurologice, precum scanarea IRM sau electromiografia pot determina daca nervii care controleaza fata au fost afectati.

Paralizia Bell este, cel mai adesea, o conditie temporara, dar poate dura luni sau chiar ani.

Migrena

Migrena poate fi uneori incriminata pentru aparitia amortelii faciale. Uneori, acest tip de migrena afecteaza jumatate din corp si poarta denumirea de migrena hemiplegica. In plus fata de amortirea faciala, pot sa apara si alte simptome, precum:

• Ameteli;
Tulburari de vedere;
• Tulburari de vorbire.

De obicei, simptomele acestui tip de migrena dispar dupa aproximativ 24 de ore. Se suspecteaza ca migrena hemiplegica apare deseori in familii, fiind cauzata de factori ereditari.

Accidentul vascular cerebral

Amorteala faciala pe o parte sau raspandirea la intreaga fata poate sa apara in urma unui accident vascular cerebral. Amorteala, furnicaturile sau pierderea controlului asupra muschilor faciali pot fi insotite de alte simptome, precum:

• Dureri de cap severe;
Tulburari de deglutitie;
• Dificultati de vorbire sau de intelegere;
• Pierderea reflexului cornean;
• Pierderea brusca a vederii la nivelul unuia sau a ambilor ochi.

Accidentele vasculare cerebrale pot fi cauzate de blocarea sau ruperea unui vas de sange de la nivelul creierului. In unele cazuri, simptomele pot sa dispara pana la prezentarea la medic. Cu toate acestea, tratamentul accidentului vascular poate impiedica aparitia altuia.

Diluantii sanguini sunt frecvent recomandati, impreuna cu modificari ale stilului de viata, cum ar fi renuntarea la fumat si scaderea in greutate.

Infectii

Infectiile virale si bacteriene pot provoca amorteala faciala. Problemele dentare, inclusiv infectiile subgingivale, pot provoca, de asemenea, acest simptom. Alte simptome ale infectiilor ce induc amorteala fetei sunt reprezentate de:

• Blocarea glandelor salivare;
• Inflamarea nodulilor limfatici;
• Leziunile caracteristice zonei zoster.

Aceste infectii trebuie tratate ca simptomatologia sa dispara. Este posibil ca medicul sa solicite investigatii pe medii de cultura si sa recomande specialisti in boli infectioase.

Meningita

Meningita este o afectiune caracterizata prin inflamarea meningelor, adica membranele ce protejeaza creierul si maduva spinarii. Meningita poate avea cauze virale, bacteriene sau fungice si poate provoca, de asemenea, amorteala la nivelul fetei.

Meningita are cateva simptome caracteristice, cum ar fi cefaleea, sensibilitatea la lumina si varsaturile in jet. De asemenea, meningita se insoteste de rigiditate a gatului. Daca se suspicioneaza aceasta afectiune, medicul trebuie anuntat de urgenta.

Interactiuni medicamentoase

Administrarea unor combinatii de medicamente sau chiar a unui singur medicament poate avea efecte secundare ce includ amortelile temporare ale fetei.

Medicamentele cu prescriptie, dar si alte substante care pot avea acest efect includ cocaina, alcoolul, antihistaminicele, chimioterapicele si antidepresivele.

Medicul trebuie anuntat imediat ce amortelile faciale au aparut in urma consumului unor medicamente.

Leziuni la nivelul capului

Loviturile directe la nivelul capului, comotiile si alte diferite traumatisme ale creierului pot deteriora nervii cranieni si pe cei din maduva spinarii. Amorteala faciala poate sa apara unilateral sau bilateral chiar si dupa 24 de ore de la un traumatism suferit.

Medicul trebuie informat in detaliu despre modul in care a avut loc traumatismul. Dupa examinarea fizica initiala, medicul poate solicita investigatii de imagistica medicala, precum scanarile IRM sau CT.

Tratamentul variaza in functie de gravitatea leziunilor nervoase si poate include chiar si chirurgia.

Reactii alergice

Amorteala fetei si a gurii poate fi cauzata de diferite alergii de contact. In cazul alergiilor alimentare, amorteala fetei poate fi insotita de amorteala sau furnicaturi la nivelul limbii si buzelor.

Atingerea anumitor plante toxice poate duce, de asemenea, la amorteala temporara a fetei.

Amortelile de acest tip sunt legate direct de expunerea la alergen si ar trebui sa dispara singure in decurs de 24 ore.

Boala Lyme

Boala Lyme este o infectie cauzata de muscaturile de capuse. Capusa trebuie sa fie in contact cu pielea timp de aproximativ 24 de ore pentru a transmite bacteriile necesare infectiei. Una dintre simptomele bolii Lyme netratate poate fi amorteala faciala.

Pana cand amorteala poate sa apara, eruptia cutanata poate deja sa fi disparut, iar alte simptome ale afectiunii sa fie prezente. Acestea includ:

• Lentoare in gandire;
• Dificultati de concentrare;
Oboseala;
• Furnicaturi sau amorteli in alte parti ale corpului.

Daca medicul considera ca boala Lyme este prezenta, pot fi necesare teste de sange si fluide pentru a determina daca organismul a produs anticorpi specifici.

Tratamentul pentru boala Lyme poate ajuta la ameliorarea simptomelor, inclusiv a amortelii faciale. De asemenea, medicul poate prescrie antibiotice orale pentru tratarea infectiei bacteriene.

Tratament

Tratamentul amortelii faciale consta in tratarea cauzei de baza. Astfel, pentru afectiunile ce sunt cauzate de bacterii se vor recomanda antibiotice, iar pentru cele virale sunt recomandate antivirale. In unele cazuri, precum amorteala produsa de medicamente sau cea din urma alergiilor, eliminarea agentului cauzal poate fi suficienta.

In cazul accidentului vascular cerebral, tratamentul trebuie administrat de urgenta si depinde de tipul accidentului cerebral, ischemic sau hemoragic. De multe ori, recuperarea dupa accident vascular implica si participarea kinetoterapeutului.

Concluzii

Multe conditii care produc amorteala faciala, cum ar fi alergiile de contact si efectele secundare ale medicamentelor, se pot rezolva destul de rapid, in aproximativ 24 de ore. Unele conditii, precum scleroza multipla, boala Lyme sau paralizia Bell, pot necesita tratament continuu.

Daca se suspicioneaza ca amorteala fetei este provocata de o stare de sanatate subiacenta, medicul trebuie consultat de urgenta. Cu cat motivul este detectat mai rapid, iar tratamentul este instaurat, cu atat perspectiva este mai buna.


Citeste si despre:

Nevralgia de trigemen Furnicaturile fetei - ce ascund si cand ar trebui sa ne ingrijoreze Neurinomul nervului acustic Boala Paget a oaselor Bolile autoimune Ce afectiuni pot fi detectate cu ajutorul unui RMN cerebral Ce este torticolisul si cum poate fi tratat? Slabiciune musculara si instabilitatea articulatiilor Cefaleea repetitiva (nevralgia migrenoasa) Sindromul Guillain Barre Accidentul vascular cerebral si incontinenta