Cand trebuie operati nodulii?

Actualizat: 15 Noiembrie 2017
Salveaza articolul pentru mai tarziu
Poti accesa articolul oricand, de pe orice dispozitiv, din contul tau sfatulmedicului.ro sau din aplicatia de mobil SfatulMedicului (iOS, Android)
Sterge articolul
Elimina articolul din lista celor salvate

Generalitati


Aproximativ 40% dintre femei depisteaza in decursul vietii un nodul la san care, in majoritatea cazurilor, este benign. Cu toate acestea, aparitia unui nodul presupune vizita de urgenta la medic pentru efectuarea unor investigatii, pentru linistea si siguranta persoanei in cauza.

Un nodul mamar este o masa de tesut din interiorul sanului, care se formeaza prin inmultirea necontrolata a celulelor mamare intr-o zona a sanului.

Majoritatea nodulilor care apar la nivelul sanilor sunt benigni, nefiind formati din celule canceroase. Nodulii benigni sunt fie chisturi (pungi cu lichid), fie fibroadenoame mamare.

Acestea din urma apar de obicei din cauza modificarilor hormonale din timpul ciclului menstrual, cand corpul produce prea mult tesut glandular mamar intr-o anumita zona.

De asemenea, un nodul poate sa apara si dupa un traumatism local. Nodulii benigni sunt bine delimitati, mobili, cu o consistenta elastica si nu produc modificari ale pielii, de cele mai multe ori fiind prezenti in ambii sani.

Nodulii benigni ai sanului au ca simptome durerea mamara, cu scurgeri mamelonare, nodulii fiind palpabili, insa majoritatea dispar fie de la sine, fie cu tratament, si nu evolueaza spre cancer.

Cu toate acestea, pacienta trebuie sa mearga la medic pentru ca nodulii sa poata fi monitorizati. In cazul in care acestia cresc in dimensiuni, medicul va decide sa-i elimine pe cale chirurgicala.

Nodulii cancerosi au o consistenta dura, cu mobilitate redusa, sunt neregulati si produc modificari ale pielii in zona in care apar: roseata, denivelari ale tegumentului, asimetrie a sanilor, aspect de coaja de portocala, edem, ulceratii, scurgeri mamelonare inchise la culoare. Cancerul de san, de obicei, nu provoaca dureri la nivelul sanilor.

Investigatii necesare pentru depistarea precoce a cancerului mamar

Mamografia digitala. Femeile cu varsta peste 40 ani trebuie sa efectueze o mamografie la ambii sani. Important de precizat este fapul ca prin mamografie se pot detecta marea majoritate a cancerelor mamare. Cu ajutorul mamografiei, medicul poate sa observe microcalcificari, care pot fi singurul semn de prezenta al cancerului.

Ecografia mamara. Ecografia este folosita pentru evaluarea nodulilor la san la femeile cu varsta de pana in 40 ani sau la femeile gravide. Cu ajutorul ei se diferentiaza un chist de un nodul solid, nodulii solizi benigni de cei solizi suspecti.

In cazul in care investigatia aceasta nu ofera suficiente informatii medicului, se va recomanda efectuarea unei mamografii indiferent de varsta pacientei, in cazul in care exista o suspiciune de cancer mamar.

Rezonanta magnetica (RMN-ul). Este o metoda des utilizata in evaluarea nodulilor la san, deoarece este deosebit de sensibila la micile anomalii ale tesutului mamar. Aceasta investigatie este recomandata daca mamografia si ecografia nu ofera informatii concludente.

Tratament

In cazul tratamentului nodulilor benigni, este foarte posibil sa fie nevoie doar de tratament medicamentos sau de mici interventii chirurgicale, pe cand pentru nodulii maligni se va continua prin interventii chirurgicale, chimioterapie sau radioterapie.


Citeste si despre:

Cand trebuie sa faci o ecografie mamara sau o mamografie Polipii nazali - cand trebuie sa apelam la medic? Operatia de cataracta: cand trebuie efectuata si care este perioada de recuperare Cand trebuie administrata vitamina D? Durerile de spate si oase la copii si adolescenti: de ce apar si cand trebuie sa ne facem griji? Tot ce trebuie sa stii despre anemie. Afla cand trebuie sa te ingrijorezi Ce spune parul despre sanatatea ta. Afla cand trebuie sa te alarmezi Infectii Urinare Dese? Cum poti sa-ti calculezi riscul unei noi infectii urinare La ce femei sunt cel mai des diagnosticati polipii endometriali? Cand trebuie sa ne adresam cardiologului? Prezenta sangelui in scaun - cand trebuie sa ne alarmam? Interactiv: Cand trebuie sa luati in considerare o interventie chirurgicala, in cazul in care aveti probleme cu spatele Varicela - cand trebuie sa ne vaccinam Necesarul de vitamine pentru femei - ce si cand trebuie luat? Semne care prevestesc depresia. Cand trebuie sa iei primele masuri Cancerul mamar la barbat
Cere sfatul medicului ×