Ciclul vietii de familie

Actualizat: 09 Noiembrie 2012
Salveaza articolul pentru mai tarziu
Poti accesa articolul oricand, de pe orice dispozitiv, din contul tau sfatulmedicului.ro sau din aplicatia de mobil SfatulMedicului (iOS, Android)
Sterge articolul
Elimina articolul din lista celor salvate

Generalitati


Etapele emotionale si intelectuale prin care un om trece din copilarie pana la varsta pensionarii ca membru a unei familii se numeste ciclul vietii de familie.

In fiecare etapa, omul se confrunta cu provocari in viata de familie care il ajuta sa isi dezvolte sau sa castige noi abilitati. Imbunatatindu-si aceste abilitati omul poate depasi schimbarile prin care aproape fiecare familie (traditionala sau nu) trece.

Nu oricine trece prin aceste etape usor. Situatii ca boli severe, probleme financiare sau moartea unei persoane apropiate pot avea repercursiuni asupra modului in care o persoana trece prin aceste etape. Din fericire, abilitati pierdute in una din etape pot fi invatate in urmatoarele.

Etapele ciclului vietii de familie sunt:
- celibat
- cuplul sau mariajul
- parinti: copii pana la adolescenta
- indrumarea adolescentilor
- pensionarea sau varsta a treia.

Importanta intelegerii ciclului vietii de familie

Abilitatile imbunatatite si evenimentele importante din fiecare etapa permit trecerea cu succes la urmatoarele stadii de dezvoltare. Daca nu sunt stapanite aceste aptitudini, trecerea la etapa urmatoare se poate realiza, dar este posibil sa se intampine dificultati in relatiile si tranzitiile viitoare. Teoria acestui ciclu sugereaza ca tranzitiile facute cu succes pot preveni boli si tulburari emotionale sau legate de stress.

Indiferent de statut parinte sau copil, frate sau sora, legat prin sange sau dragoste, experientele din acest ciclu vor influenta ceea ce este sau devine o persoana. Cu cat se inteleg mai mult provocarile din fiecare etapa cu atat mai usor se trece mai departe.

Intreruperea unui ciclu normal de viata

Stresul vietii cotidiene, confruntarea cu o boala cronica sau orice alte crize scindeaza ciclul normal. O criza sau un stres in derulare poate intarzia urmatoarea faza a vietii, insa se poate merge mai departe, fara ca persoana sa fie pregatita pentru tranzitie.

Imbunatatirea ciclului de viata al familiei

Cu siguranta orice persoana poate invata abilitatile neinvatate anterior si prin aceasta sa imbunatateasca calitatea vietii personale si a familiei sale in oricare moment al vietii. Propria examinare, educatia si posibil consilierea sunt cai de imbunatatire a vietii personale si de familie. De asemenea cu ajutorul acestor actiuni se poate trece mai usor peste problemele aparute, ca de exemplu un divort sau cand persona in cauza face parte dintr-o familie destramata.

Stadiul de celibat

Celibatul este cea mai critica perioada. La maturitate individul se separa emotional de familie. In cursul acestui stadiu, oamenii incearca sa devina independenti din punct de vedere emotional, fizic, social si financiar. Incep sa dezvolte calitati unice si caracteristici care ii vor defini ca individ.
Intimitatea este foarte importanta in dezvoltarea individului in etapa de precelibat. Intimitatea reprezinta abilitatea unei persoane de a dezvolta si mentine relatii stranse care sa reziste in orice conditii.

In relatiile apropiate se invata despre:
- incredere
- lucruri comune sau similare
- compatibilitate
- atasament
- dependenta de alta persoana care nu face parte din familie
- impartasirea emotiilor intr-o relatie.

Oamenii isi pot afla identitatea si in afara cadrului familial.
Abilitatea de a avea relatii apropiate cu alta persoana depinde si de succesul cu care s-a format identitatea sa anterior in viata.
Urmarirea intereselor si scopurilor este parte importanta in dezvoltarea independentei.
In aceasta etapa a vietii de familie, omul devine responsabil de starea sa de sanatate, de nutritie, de nevoile fizice si medicale. Dezvoltarea obiceiurilor sanatoase de viata (alimentatie sanatoasa, exercitii fizice si sex protejat) este importanta pentru o sanatate indelungata si fericire.

De-a lungul vietii se invata noi aspecte ale independentei. Chiar si cand s-a trecut la un alt stadiu al vietii (de exemplu viata de cuplu) tot se descopera noi aspecte ale independentei, dar in contextul acelui stadiu de viata.

In timpul acelui stadiu al independentei se doreste:
- vederea in mod separat in relatie cu familia (parinti, copii si alti membri ai familiei)
- stabilirea locului in cadrul carierei
- alte calitati descoperite de-a lungul respectivei faze:
- incredere
- principii morale
- initiativa
- constiinta
- etica
- identitate.

Stadiul de cuplu

Dupa independenta urmeaza stadiul de cuplu. Acum se descopera abilitatea de a forma o noua familie si un nou stil de viata. In timpul unei relatii, dar fara a fi vorba de casatorie, se realizeaza un proces de adaptare si construire, pe cand casatoria necesita anumite deprinderi.

Un nou sistem familial se va realiza prin casatorie. Schita familiala personala formata de idei personale, sperante si valori formate de relatiile si experientele anterioare se combina cu schita familiala a partenerului. Aceasta presupune o reconsiderare, din partea ambilor parteneri, a obiectivelor. In casatoriile care functioneaza, partenerii isi combina credinta si comportamentul intr-un mod sinergic.

Sinergia intr-un ciclu de viata familial inseamna posibilitatea de a lua doua pareri si de a creea o optiune la care niciunul nu s-a gandit. Diferenta fata de compromis este prin faptul ca nu se renunta la ceva, ci dimpotriva energia partenerilor se canalizeaza spre a forma o a treia idee, mai buna. Se va descoperi ca idei si sperante din trecut nu mai sunt de actualitate in acest stadiu.

Cateva din ariile comune de ajustare ar fi:
- finante
- stil de viata
- recreere si hobby
- relatiile de rudenie
- sexualitate
- prietenii
- acordarea de atentie nevoilor celeilalte persoane inaintea nevoilor personale.

Scopul suprem in acest stadiu este dobandirea interdependentei, care are loc in momentul in care se poate intra cu totul intr-o relatie cu o alta persoana. Aceasta necesita de asemenea dezbaterea obiectivelor si uneori de a pune mai presus nevoile persoanei de alaturi fata de cele personale. Totusi, inainte de a obtine interdependenta, e nevoie de a exista un grad inalt de independenta.


Intr-un cuplu se pot invata:
- comunicarea avansata intre membrii cuplului
- posibilitatea de a trece impreuna peste greutati
- obiective spirituale si emotionale comune
- care sunt granitele relatiei
- cand pot fi puse nevoile partenerului deasupra celor personale.

Majoritatea cercetarilor indica faptul ca la inceput o casatorie reusita e marcata de pasiune si sexualitate, care devin mai putin importante mai tarziu. O casatorie reusita in acest stadiu include politete sau acte de bunavointa intre parteneri (de exemplu acela de a face ceva dragut pentru celalalt fara a il intreba).
Deprinderile de viata invatate in aceasta perioada sunt importante in dezvoltarea adevaratei interdependente si a abilitatii de a avea o relatie sanatoasa si cooperanta.

Cateva din provocarile acestui stadiu sunt:
- tranzitia spre un nou sistem familial
- includerea partenerului de viata in relatiile cu prietenii si familia
- obligatia de a face casatoria sa mearga
- punerea nevoilor partenerului deasupra nevoilor personale.

Daca trecerea spre un sistem familial nou e lina, atunci partenerii vor fi mai putin stresati, ceea ce va duce la o sanatate mai buna a partenerilor.

Scopurile specifice acestei perioade sunt:
- creearea unei noi familii cu partenerul de viata
- includerea in familia natala si grupul de prieteni apropiati a partenerului.

Parinti

Luarea deciziei de a avea copii

La un moment dat in casatorie, va veni momentul deciziei "copil - da sau nu", cu toate ca unele cupluri stiu ca nu vor copii. Calitatea de a fi parinte este una din cele mai mari incercari a ciclului de viata familial.
Decizia de a avea copii va afecta dezvoltarea individuala, identitatea familiei si relatiile conjugale. Copii vor consuma atata timp, incat deprinderile neinvatate in stadiile anterioare vor fi dificil de recuperat. Capacitatile de comunicare, mentinere a relatiilor si de rezolvare a problemelor sunt des testate in cursul acestui stadiu.

Aparitia copiilor duce la schimbarea rolurilor intre membrii familiei. Fiecare parinte are trei roluri importante si solicitante: ca si individ, partener de viata si parinte. Ca si noi parinti, identitatile se modifica in functie de felul in care reactioneaza intre ei si cu alte persoane. Daca in celelalte stadii nu s-a invatat despre compromis si angajament s-ar putea ca individul sa nu aiba deprinderile necesare tranzitiei in acest stadiu.

Alaturi de bucuria de a avea copii parintele ar putea simti un stres sau o frica datorata schimbarilor aparute. Femeile ar putea fi ingrijorate de faptul ca sunt insarcinate si ca vor trece prin durerile nasterii. Barbatii tind sa fie introvertiti ceea ce ar putea cauza probleme medicale. Problemele emotionale sau medicale din cursul acestui stadiu trebuie discutate cu medicul de familie si medicul obstetrician.

Indrumarea copiilor mici

Procesul emotional major al acestui stadiu este adaptarea copiilor in alte relatii, insa mai ales integrarea lor in familie. Partenerii cuplului isi vor insusi rolurile de indrumatori si vor trece la stadiul de parinte. Astfel ca in timp ce personalitatea individuala se va dezvolta, parintii vor fi si factorii de decizie in noua familie. De fapt o casatorie reusita apare in momentul in care personalitatea individuala conlucreaza la realizarea unui cuplu armonios.
Dezvoltarea sanatoasa a unui copil depinde de abilitatea parintilor de a-i oferi un mediu inconjurator plin de afectiune, sigur si organizat. Copii au de castigat atunci cand parintii au o relatie solida.

Grija pe care o poarta copiilor mici scurteaza timpul pe care o persoana il petrece singura sau cu partenerul. Daca nu s-au invatat anterior lucruri precum compromisul pentru bunastarea familiei, mariajul poate avea de suferit. Divortul, relatiile extraconjugale pot interveni in perioada de crestere a copiilor atunci cand parintii nu si-au insusit deprinderile potrivite.

Pe de alta parte, pentru cei care s-au inarmat cu abilitatile potrivite aceasta perioada poate fi una fericita, rasplatita in ciuda tuturor provocarilor. Astfel, o persoana se poate dezvolta atat individual cat si ca parte a unui cuplu sau a unei familii.

Scopurile specifice in momentul in care in familie intra un copil sunt:
- crearea de spatiu pentru copil prin ajustarea sistemului conjugal
- preluarea rolului de parinte
- revizuirea relatiilor in familia marita incluzand rolurile de parinte si bunic.

Parinti de adolescenti

Perioada adolescentei poate fi una grea pentru o familie, o perioada care poate testa abilitatile membrilor de a relationa. De asemenea poate fi o perioada de crestere si explorare creativa pentru intreaga familie. Familiile care trec cu bine peste aceasta perioada au un mariaj solid, flexibil, cladit pe comunicare buna, rezolvarea problemelor, grija reciproca, sustinere si incredere. Majoritatea tinerilor experimenteaza diferite ganduri, convingeri, stiluri care pot cauza un conflict familial.

Puterea unui om ca individ si ca parte a unui cuplu este critica pentru modul in care face fata provocarilor care intervin atunci cand creste un adolescent. Se tinde spre o atmosfera echilibrata in care un tanar capata incredere, siguranta emotionala si posibilitatea de a incerca noi comportamente. Importanta in aceasta etapa este flexibilitatea cu care se incurajeaza un copil pentru a deveni independent si creativ. Stabilind granitele tanarului si in acelasi timp incurajandu-i explorarea.

Daca o persoana are o identitate individuala bine dezvoltata anterior aceasta va fi mult mai linistita in ceea ce priveste schimbarile prin care trece copilul sau. In schimb, daca persoana nu are abilitatile necesare se simte amenintata de evolutia copilului.
Flexibilitatea in rolurile pe care o persoana le joaca in sistemul familial este o deprindere esentiala in dezvoltarea acestei etape. Responsabilitati ca serviciul sau grija pentru cineva bolnav pot cere unui om sa joace roluri variate, schimbatoare.

Este momentul in care unul sau mai multi membrii ai familiei simt depresie (stare psihica caracterizata prin tristete, incetinirea ritmului ideativ, inhibitia activitatii) sau alta suferinta. De asemenea se pot plange de dureri fizice fara cauza aparenta (tulburari somatice ca dureri de stomac sau de cap) alaturi de alte tulburari legate de stress.

Toate acestea pot duce la o lipsa de grija pentru mariaj sau pentru dezvoltarea individuala. Spre sfarsitul acestei faze atentia unui parinte se imparte intre maturizarea adolescentului si cariera si mariajul propriu. Neglijarea personala si a cuplului face aceasta trecere dificila.
Omul trebuie sa inceapa sa se gandeasca la rolul pe care il joaca in ingrijirea propriilor parinti care imbatranesc.
Facand din propria sanatate o prioritate in aceasta faza este de mare ajutor in etapele ce urmeaza in ciclul familial de viata.

Scopurile acestei faze sunt:
- schimbarea relatiilor parinte-copil pentru a permite acestuia evolutii inauntrul si in afara sistemului familial
- indreptarea atentiei asupra mariajului si carierei
- se incepe indreptarea atentiei asupra batranilor din familie.

Cuibul gol: plecarea tinerilor

Aceasta etapa incepe atunci cand primul copil paraseste casa parinteasca si se termina cu "cuibul gol". Plecarea copilului cel mare de acasa are consecinte pozitive si negative. Daca familia s-a dezvoltat semnificativ in cadrul ciclului, copiii vor fi pregatiti sa plece si sa faca fata provocarilor vietii. Nefiind responsabili de indatoririle parintesti se poate revigora propria relatie sau atingerea tintelor profesionale.

Stabilirea unor relatii mature cu copiii este cheia acestei etape. Parintii pot fi pusi la incercare prin acceptarea unor noi membrii in familie datorita casatoriei sau altor relatii ale copiilor. Acum este momentul de a restabili prioritatile in viata, de a ierta pe cei care au gresit (chiar cu mult timp inainte) si de a evalua convingerile proprii.

Daca nu s-a trecut peste etape cu mijloace si atitudini potrivite, copii pot avea nesansa sa nu-si fi insusit deprinderile necesare pentru a trai bine pe cont propriu. Sotul si sotia trebuie sa faca tranzitia impreuna altfel pot deveni incompatibili unul cu altul. Dar nu trebuie sa se uite faptul ca toate aceste abilitati se pot inca recupera. Viata unui individ si tranzitia spre faza urmatoare poate fi imbunatatita prin educatie si examinarea proprie.
Acesta este perioada in care sanatatea si vitalitatea unei persoane se poate diminua. Unii sunt chiar diagnosticati cu boli cronice. Simptomele acestor boli pot limita activitatile uzuale si cele indragite.

Problemele de sanatate legate de varsta mijlocie pot include:
- hipertensiune (tensiune arteriala crescuta)
- probleme legate de greutatea corporala
- artrita (inflamatia elementelor componente ale unei articulatii)
- menopauza (incetarea activitatii biologice genitale caracterizata prin incetarea menstrelor)
- osteoporoza (decalcifierea oaselor)
- boli coronariene (boli ale inimii)
- depresie
- boli legate de stress.
Tot in aceasta etapa stressul legat de ingrijirea batranilor poate afecta starea de sanatate a individului.

Telurile specifice acestei etape includ:
- atentia asupra mariajului fara copii
- dezvoltarea de relatii mature cu tinerii
- regruparea relatiilor pentru a include aliantele de rudenie si nepotii atunci cand copii si-au intemeiat propria familie.

Varsta a treia

In cadrul acestei faze a ciclului familial intervin multe schimbari in viata omului. Primirea unor noi membrii in familie sau plecarea altora pe masura ce copiii se casatoresc sau divorteaza, aparitia nepotilor sunt partea cea mai importanta a etapei.
Poate fi o mare implinire cand, dupa ce s-a eliberat de responsabilitatea de crestere a copiilor omul se poate bucura de roadele muncii lui de o viata.

Provocarile la care o persoana face fata sunt intretinerea altor membrii ai familiei, urmarirea intereselor si activitatilor proprii, concentrarea asupra cuplului. Majoritatea oamenilor au grija de parintii mai in varsta in acest stadiu. Astfel se pot simti incercati de problemele emotionale, financiare, fizice ale acestora incercand sa-i ajute si sa-si mentina in acelasi timp independenta. Se poate intalni si declinul in abiltatile fizice si psihice precum si modificari in statutul social sau material.

Exista de asemenea si posibilitatea mortii unora din membrii familiei, chiar si a partenerului de viata. Calitatea vietii va depinde de capacitatea fiecaruia de a se adapta schimbarilor, dobandita in celelalte stadii. Depinde de asemenea si de cat de bine fiecare individ a avut grija de propria sanatate pana in acel punct. Procesul normal de imbatranire va afecta corpul uman prin scaderea densitatii osoase, riduri si dureri.

Exista posibilitatea aparitiei de boli fizice sau psihice odata cu inaintarea in varsta; cu toate acestea imbatranirea nu inseamna neaparat si sanatate proasta. Pensionarea poate fi si o perioada de fericire si implinire. Aparitia nepotilor va aduce multa bucurie, fara a aduce si responsabilitatile aparute la cresterea unui copil. Totusi cei care nu au un sistem de suport sau au dificultati materiale ar putea intampina dificultati in aceasta faza a vietii.

Principalele scopuri necesare pentru a ajunge la acest stadiu final al vietii familiale sunt:
- mentinerea intereselor personale si sanatatea fizica alaturi de ale partenerului de viata, odata cu imbatranirea
- explorarea de noi roluri familiale si sociale
- acordarea suportului moral copiilor mai mari si a altor membri ai familiei
- acceptarea in sistemul familial a inteligentei si experientei de viata a celor mai in varsta
- acordarea de suport generatiilor mai in varsta, fara depasirea limitelor
- trecerea peste moartea partenerului de viata, a unui frate, sora sau prieten apropiat precum si pregatirea pentru propria moarte
- cugetarea si reflectarea asupra a ceea ce s-a invatat si experimentat in timpul vietii.


Citeste si despre:

Astmul bronsic la adolescenti si adulti Amenoreea sau lipsa menstruatiei Glanda tiroida si preconceptia Sindromul premenstrual Metode contraceptive Cosuri cadou elegante, cele mai inspirate alegeri din 2024, pentru medici de top Informatii de baza despre sanatatea sexuala Ce cauzeaza tulburarile de somn? Disfunctii ovariene Pubertatea intarziata Metoda observarii mucusului cervical (Billings)