Adolescenta si criza de originalitate
Apropierea fata de parinti
Inceputul adolescentei reprezinta un ragaz pentru familia rascolita de furtunile pubertatii.
Raporturile parinti-copii par, dintr-o data, ca sunt plasate sub semnul unei cautari reciproce, al intelegerii si al aprobarii. S-ar zice ca adolescentul, dupa ce a atins un palier de echilibru, doreste sa se apropie de parinti si sa le arate afectiunea sa: iata ca acum este politicos, complezent, gata oricand sa iasa impreuna cu adultii. De obicei este, de asemenea, plin de afectiune fata de fratii si surorile mai mici, carora compania lui le place mai mult decat cea a parintilor.
Adolescentul se destainuie cu placere parintilor…
Este varsta confidentelor legate de primele sale flirturi; in schimb, li se cer parintilor confidente asupra trecutului lor sentimental. Ei sunt dispusi sa asculte punctul de vedere al celor mai in varsta. Acest punct de vedere se acorda deseori cu dispozitiile lor romantice; aceasta intelegere, dar care este totusi relativa, poate fara indoiala sa permita evitarea multor experiente sexuale premature si traumatizante.
Prima experienta sexuala marcheaza deseori inceputul unor noi revendicari
Prima experienta sexuala coincide adesea cu o noua perioada de afirmare a Eului si de dispret fata de familie, dispret afisat cu o siguranta izvorata din convingerea ca a atins varsta adulta. Aceasta varsta, prin excelenta contestatara, a fost denumita criza de originalitate juvenila.
Adolescentul se vede adult si revendica drepturile unui adult. Si pentru ca maturitatea lui fizica si intelectuala nu corespunde unei maturizari sociale care i-ar permite sa aiba un statut de persoana autonoma, conflictele sunt numeroase si inevitabile.
Cuprins articol
Varsta contestatiei
Insasi buna lui intelegere cu parintii apare adolescentului ca semn al dependentei sale si al unei anumite inferioritati. El se revolta impotriva acestei atitudini protectioniste si paternaliste. Nu vrea sa i se permita sa se trezeasca la amiaza, si de altfel nici nu tine s-o faca, dar pretinde sa i se recunoasca acest drept daca asa-i place. Am s-o fac daca asa-mi place este strigatul lui de razboi. La inceput adolescentul stie ce nu vrea.
Preocuparea lui majora in relatiile cu adultul este sa stabileasca raporturi de egalitate si nu raporturi de tipul celor dintre cel educat si educator. Graba lui de a-si lua propriile raspunderi il obliga, dupa cum insusi simte, sa se autodefineasca si incepe prin a nega copilul care a fost si care nu exista si nu gandea decat in functie de ceilalti.
Cunoasterea propriului Eu incepe prin cunoasterea a ceea ce el nu accepta, a ceea ce el nu gandeste, a ceea ce el nu doreste.
Confruntarea dintre experienta sa si normele impuse culmineaza cu conflicte uneori deosebit de ascutite, dar intotdeauna trebuie sa avem in vedere dimensiunea afectiva a acestei lupte. Chiar daca fiecare dintre adversari pare ca se situeaza pe o pozitie ferma, el nu doreste sa rupa relatiile, ci sa stabileasca un contract adevarat cu celalalt.
Adolescentul este deosebit de sensibil fata de manifestarile de respingere si fata de judecata adultului, caruia ii critica modul de comportare dar ii recunoaste stabilitatea si chiar experienta. Aceasta ambiguitate transpare in timiditatea lui; lipsa de incredere in sine il obliga sa ia ca punct de referinta adultul, care in cele din urma ii va confirma opinia pe care o are despre el insusi.
Adultii, pe de alta parte, apreciaza continuu adolescentii, dar doresc sa-si exercite din plin autoritatea; au in mod vizibil nevoie sa li se confirme aptitudinile educative si astfel comportamentul lor este tot atat de ambiguu ca si cel al adolescentilor. In acest mod se ajunge la un climat de incertitudine creat si de unii si de ceilalti, propice reactiilor extrem de patimase si de oscilante.
Falsele conflicte de detaliu
Discutiile in contradictoriu dintre adolescenti si parinti, discutii a caror violenta poate fi extrem de mare, au, cu toate acestea, ca punct de plecare incidente minore. Adolescentul incearca rezistenta adultului afirmandu-si opinia asupra unor detalii in aparenta banale (ex: lungimea parului).
Daca nici unul dintre adversari nu vrea sa cedeze, inseamna ca discutia, absurda in aparenta, este expresia unei tensiuni cu profunde implicatii in viata familiala. Cele mai inversunate discutii sunt deseori acelea in care la un moment dat nimeni nu-si mai aminteste cauza care le-a provocat.
Anticonformismul adolescentului
Adolescentul exprima intotdeauna judecati fara drept de apel; el adora sau detesta, gaseste un lucru teribil sau infect. De fapt vrea mai curand sa-si impuna gustul decat sa-l exprime; de asemenea, pentru el important este sa nu treaca neobservat: imbracamintea trebuie sa-i fie originala sau trasnita, accesoriile vestimentare trebuie sa-i faca pe toti sa scrasneasca din dinti, camera in care sta trebuie sa arate mai rau decat o vizuina, face totul numai ca sa se deosebeasca de prietenii parintilor sai. Nu se teme decat de un singur lucru: ca nu cumva sa se autoacuze sau sa fie acuzat de prieteni de conformism.
…ia nastere din conformismul grupului
Si totusi, putin sigur de el, provocator si timid totodata, simte nevoia sa fie sustinut de cei de o seama cu el. Extravagantele cele mai iesite din comun nu si le permite decat daca ceilalti tineri le intreprind o data cu el; astfel este sigur de valoarea gusturilor si a opiniilor sale. Un grup de tineri deja constituit se consolideaza in jurul acelorasi gusturi, acelorasi dorinti.
Acestea constituie pentru el un mijloc de a gasi un sprijin in a lupta cu adultii. Astfel se ajunge de la anticonformism afisat in mod ostentativ la un conformism surprinzator. “Toti tinerii seamana intre ei” spun parintii. Publicitatea contribuie si ea la generalizarea anumitor preferinte ale tinerilor, asa incat acestia ajung la norme de comportare specifice varstei lor, dar care sunt tot atat de conformiste ca ale adultilor.
Noul erou al tineretului, inlocuitorul cavalerului de altadata, ii impune acestuia imaginea atotputerniciei sale prin parul sau lung, prin imbracamintea sa excentrica, prin murdaria sa, ori dimpotriva, printr-un narcisism putin anacronic.
Tinuta lui, destinata sa demonstreze victoria bunului sau plac, este rapid copiata de numerosi tineri care declara; “ma imbrac asa pentru ca asa imi place”. Folosirea acestui laitmotiv arata, desigur, ca nu este deloc vorba de propovaduirea unei estetici, ci ca important este sa-ti afisezi independenta gandirii, ca e nevoie de putin “scandal” ca sa te impui, in lipsa unor argumente cu adevarat valabile.
Certurile asupra amanuntelor mascheaza adevaratele neintelegeri
Aceasta comportare, aparent infantila, tradeaza refuzul parintilor si a copiilor de a avea intre ei un schimb de pareri asupra unor probleme esentiale. Un pericol real rezida in usurinta cu care adolescentii ajung sa dramatizeze (de la fuga de acasa, pana la sinucidere) acest gen de conflicte, care nu se pot rezolva cu traditionala “pereche de palme”.
Parintii nu sunt chiar atat de ostili, cum vor sa para, fata de aceste forme de revolta a adolescentilor; acum ei se arata mai dispusi sa le faca anumite concesii, decat atunci cand copiii lor erau in perioada pubertatii; cei mai multi insa prefera sa discute cu adolescentii despre altceva decat despre problemele morale, etice sau politice. Se naste totusi intrebarea: daca aceste conflicte se ivesc din cauza unor probleme minore dar care iau uneori brusc intorsaturi patimase, oare faptul nu releva ca unii si altii tainuiesc angoase sau revendicari mult mai profunde?
Conflictele de autoritate
Ca si in timpul preadolescentei, si in perioada adolescentei conflictele de autoritate se afla pe primul plan, dar au o nuanta diferita. Tanarul sau tanara nu cauta numai sa se afirme: ei cauta si un statut care sa le stabileasca anumite drepturi. Mai mult, reclama aceste drepturi sau mai curand doresc revizuirea si redistribuirea lor.
Parintii se intreaba ca si adolescentii…
Se vorbeste mult despre o “criza de autoritate” care depaseste cadrul familial. Ea este specifica epocii noastre pentru ca, pentru prima data, nu se mai pune in fata tinerilor problema zdruncinarii grabnice a unei autoritati recunoscuta de toti ca necesara, ci dimpotriva, solidaritatea acestei autoritati este pusa la indoiala atat de parinti, cat si de cei tineri, ceea ce creeaza o stare de ezitare si de incertitudine in raporturile dintre ei.
Una din ratiunile acestei stari de lucruri o constituie, fara indoiala, prelungirea procesului de educare si a scolaritatii; este un paradox mentinerea din ce in ce mai prelungita intr-o stare de dependenta materiala si morala a tinerilor care si-au atins maturitatea fiziologica.
Majoratul legal in numeroase cazuri nici nu inseamna macar ca adolescentul este capabil sa-si castige existenta; din an in an varsta maturitatii sociale se indeparteaza, in timp ce varsta pubertatii nu face decat sa scada. Se asista la fenomenul nou al “teen-ager”-ilor, adulti sexual, dar inca socotiti copii iresponsabili.
…asupra soliditatii autoritatii lor
daca adaugam la acestea idolatrizarea tineretii, raspandita prin filme si prin publicitate, si incapatanarea ridicola a atator adulti de a dori sa rivalizeze cu tinerii in ceea ce priveste moda, sportul si viata erotica, putem intelege de ce granita dintre acesti tineri care se vor adulti si acesti adulti care se vor tineri nu mai este distinct delimitata si de ce adultii nu mai au aceeasi autoritatte asupra tinerilor. Relatiile dintre ei, din ce in ce mai ambigue, converg tot mai mult spre o rivalitate fatisa.
In cadrul familiei, conflictele de autoritate iau, de cele mai multe ori, forma banala a unui conflict asupra limitelor: la ce varsta ai dreptul sa fumezi prima tigara, sa dai pentru prima oara cu ruj, sa iesi cu prietenii? La ce ora ai voie sa te intorci acasa seara?
Limitele nu se pot stabili decat printr-un dialog
Stabilindu-se o limita, e normal ca tinerii sa incerce s-o depaseasca putin, iar parintii sa faca in asa fel incat ea sa fie respectata. Conflictul nu va fi niciodata grav daca regula a fost admisa de ambele parti.
Dificultatea provine din incertitudinea parintilor asupra propriilor lor decizii, din variatia limitelor de la o familie la alta si din influenta cinematografului si a literaturii care le “demonstreaza” tinerilor ca sunt extrem de liberi. In realitate, parintii si copiii care nu discuta intre ei sau discuta in contradictoriu au rareori curajul de a examina impreuna, in mod deschis, problema: la cutare varsta si in cutare circumstante ai voie sa fumezi prima tigara sau sa-ti dai cu ruj pe buze, la cutare ora este rezonabil sa vii acasa.
Parintii gasesc ca este mai usor sa fixeze reguli de principiu, deseori avand ca punct de reper propria lor adolescenta, pentru ca de aici izvoraste pentru ei o securitate morala, siguranta de a nu se insela.
Rigiditatea acestei organizari a modului sau de viata il exaspereaza pe adolescent, care gaseste ca e ridicol sa i se ceara sa se intoarca la douasprezece noaptea si nu la douasprezece si jumatate. Astfel, pentru el este mai usor sa aiba sistematic o atitudine revendicativa decat sa examineze rezonabil problema.
Pentru a iesi din incurcatura, solutia se cauta fie intr-o intarire excesiva a interdictiilor, fie intr-o ingaduinta totala; si una si cealalta nu fac decat s-o agraveze.
Rigiditatea sau ingaduinta sunt la fel de rau suportate
Inasprirea de catre parinti a regulilor de comportament a adolescentilor inlatura si mai mult posibilitatea unui dialog intre ei, dar si ingaduinta excesiva le apare pe buna dreptate, ca o demisie a parintilor; ei inca doresc sa mai fie protejati impotriva lor insisi sau cel putin sa fie ghidati si limitati in actiunile lor. Oricat ar parea de deceptionant, de nimic nu se tem adolescentii mai mult decat de parintii-amici.
Acestor tineri sensibili, un exces de solicitudine si de “intelegere” li se pare si mai suspect decat “rigiditatea”. Ei descopera in el dorinta de a le fi controlata autonomia, iar atunci cand iau hotarari se simt observati, spionati. Incercarea de a merge in intampinarea celor mai mici dorinte ale lor le pare un adevarat santaj afectiv. Dorinta adolescentului de 17-18 ani este sa gaseasca in fata lui un om adevarat: nici molau si nici jandarm, ci o fiinta inzestrata cu putere de judecata si cu vointa. Nu se poate lipsi de etalonul pe care-l constituie pentru el atitudinea adultului pe care il stimeaza.
Un tata incapabil sa-i demonstreze fiului sau ca trebuie sa tina cont de el, pentru ca exista cu adevarat, il va lasa pe acesta descumpanit si nelinistit in fata unei multitudini de posibilitati.
Mai curand un “raisoneur” decat un rezonabil, ceea ce o si stie, dar adolescentul ar vrea totusi sa i se acorde responsabilitatea faptelor sale; poate intelege ca libertatea este limitata de indatoririle ce decurg din viata in comun; poate chiar sa se dovedeasca apt sa renunte la o parte din dorintele lui, cand i se lasa dreptul sa si le satisfaca, dar facandu-l totusi sa reflecteze asupra lor.
Conflictele de idei
Adolescenta: varsta educatiei sentimentale
Reactivarea problemelor oedipiene, mai mult sau mai putin rezolvate in copilarie, il pune pe adolescent in fata problemei alegerii sexuale, alegere deseori culpabilizata de atitudinea parintilor. Sarcasmul lor contribuie la transformarea acestei culpabilitati intr-un sentiment insuportabil, care poate determina comportari diferite:
- Supunerea in fata dorintei adultului si renuntarea la o alegere heterosexuala. Adolescentul ramane “legat de fusta mamei”, nu iese din casa, este timid si inhibat in fata persoanelor de sex opus, lasa uneori sa i se impuna un partener;
- Ruptura de familie: este cazul unor casatorii foarte timpurii ale anumitor tineri care evadeaza dintr-un mediu familial prea angoasant sau care exercita asupra lor presiuni prea puternice; aceste casatorii sunt de ajuns de periculoase, deoarece sentimentul de vinovatie, creat de gestul rupturii, genereaza adesea tensiuni intre tinerii casatoriti;
- Alegerea unui partener dupa imaginea parintilor: baiatul isi alege o sotie materna, in fata careia renunta la responsabilitatile sale; fiica se amorezeaza de un seducator de varsta tatalui sau.
Se vede ca in acest domeniu, ca si in altele, este deosebit de important ca parintii sa stie sa depaseasca perioada in care sunt frustrati afectiv, pentru a-l ajuta in mod real pe adolescent. Sarcina este cu atat mai dificila, cu cat adolescentul, pudic si patimas, considera orice incercare de dialog ca un amestec abuziv in problemele lui. Are totusi nevoie sa fie ajutat: daca preadolescenta este varsta educatiei sexuale, adolescenta este varsta educatiei sentimentale.
Ai o propunere de completare sau neclarități?
In cazul in care articolul nu a acoperit in totalitate un anumit aspect care va intereseaza, va incurajam sa ne trimiteti sugestii pentru completare. Astfel, ne veti ajuta sa completam si sa imbunatatim continutul pentru toti cititorii.
