Compozitie
O singura doza de vaccin liofilizat contine: ingrediente active: virus rujeolic viu hiperatenuat (tulpina Schwarz) minim 1 000 CCID 50; virus urlian viu atenuat (tulpina Urabe AM 9) minim 5 000 CCID 50; virus rubeolic viu atenuat (tulpina Wistar RA 27/3M) minim 1 000 CCID 50 (CCID 50 = culturi celulare doza infectanta 50%). Excipienti: albumina umana, lactoza, excipient pentru liofilizat. Diluent: ser fiziologic - 0,5 ml.
Actiune terapeutica
vaccin combinat, cu virusuri vii atenuate, impotriva rujeolei, oreionului si rubeolei. Tulpina de virus rujeolic - Schwarz. Tulpina de virus urlian - Urabe AM 9. Tulpina de virus rubeolic - Wistar RA 27/3 M.
Indicatii
Acest produs este un vaccin. imunizarea activa fata de rujeola, oreion si rubeola, incepand cu varsta de 12 luni, la copii de ambele sexe. imunizarea activa a copiilor care traiesc in colectivitati (crese, gradinite), incepand cu varsta de 9 luni. In acest caz este necesara revaccinarea copilului la varsta de 15 luni, cu acelasi vaccin Trimovax pentru a asigura o protectie perfecta. imunizarea in cadrul masurilor preventive de vaccinare, a tuturor copiilor mai mari de 9 luni, dintr-o colectivitate, daca exista un risc epidemiologic. Nota: antecedentele de boala (indiferent care din cele trei), nu constituie un argument suficient pentru a contraindica vaccinarea. In plus nu putem fi siguri de diagnosticul unui episod infectios anterior, riscand astfel sa lasam persoana fara protectie.
Doze si mod de administrare
Se administreaza de preferinta intramuscular dar si subcutanat. Doza recomandata pentru vaccinare este de 0,5 ml. Pentru vaccinare este necesara o singura administrare, daca varsta copilului este cuprinsa intre 12-15 luni. Daca vaccinarea s-a inceput la varsta de 9 luni, pentru copii care traiesc in colectivitati, o a 2-a injectie este recomandata 6 luni mai tarziu (la varsta de 15 luni). Dupa reconstituire vaccinul este clar, avand culoarea cuprinsa de la galben pal la portocaliu. vaccinul reconstituit trebuie utilizat imediat.
Contraindicatii
Boli acute febrile; boli acute sau cronice in curs de evolutie; imunodepresia dobandita sau congenitala (include infectia cu hiv). La copii nascuti din mame seropozitive: intrucat anticorpii materni de tip Ig G pot traversa placenta, situatia serologica a copilului nu poate fi stabilita cu precizie decat dupa varsta de 9-10 luni (s-au identificat anticorpi materni si pana la varsta de 14 luni). Pentru a stabili daca un copil este sau nu infectat cu HIV trebuie obtinut mai intai rezultatul prin examen Western Blot sau prin detectare de genom viral. In cazul in care: copilul nu este infectat: calendarul vaccinarilor poate fi aplicat normal; copilul este infectat: este necesar avizul unei echipe formate din epidemiolog si pediatru. Alergie cunoscuta la proteinele de ou (reactie anafilactica dupa ingestia de oua); administrarea recenta de imunoglobuline (vezi interactiuni medicamentoase); sarcina
Masuri de precautie
Nu se recomanda vaccinarea femeilor gravide. Acestea trebuie sfatuite sa evite sarcina timp de doua luni dupa vaccinare. Totusi vaccinarea in timpul unei sarcini nedepistate nu justifica recomandarea de intrerupere a acesteia. A se folosi cu precautie in caz de hipersensibilitate la neomicina. Daca exista incertitudini, nu ezitati sa cereti sfatul medicului.
Reactii adverse
Vaccinul combinat este bine tolerat de copii. Reactii minore pot fi observate la 5 zile de la injectare: hipertermie (ce poate fi prevenita folosind medicamente antipiretice), simptome rinofaringiene sau respiratorii trecatoare, exantem usor. Convulsiile hipertermice, adenopatia sau parotidita au fost rar observate. Cazuri rare de tulburari neurologice, ca meningita sau meningoencefalita si surditate unilaterala au fost raportate. Meningitele au fost raportate pana la 30 de zile dupa administrarea vaccinului. Un virus urlian a fost cateodata izolat din lichidul cefalorahidian. In cateva cazuri rare, printr-o metoda caracteristica, bazata pe amplificarea virala si nucleotidica, a fost posibil identificarea virusului din vaccin (tulpina Urabe AM 9). Frecventa meningitelor nebacteriene este foarte scazuta in comparatie cu cele cauzate de virusul urlian salbatic. In mod obisnuit aceste reactii se vindeca fara nici un fel de sechele. Aparitia orhitei a fost foarte rar semnalata. Au fost observate foarte rare cazuri de purpura trombocitopenica (cca 1/100 000). Intensitatea trombocitopeniei (< 10 000 m) in mai mult de jumatate din cazuri mareste riscul producerii de hemoragii. De asemenea mai pot aparea si eruptii cutanate in diferite locuri, sub forma unor pete sau puncte rosii.