Neupro, plasturi

Prospect

Publicat: 09 Martie 2010 | Actualizat: 16 Aprilie 2021

Indicatii
Neupro se utilizeaza pentru tratarea simptomelor urmatoarelor boli la adulti:
boala parkinson. Neupro se utilizeaza in monoterapie in stadiul incipient al bolii sau in combinatie cu levadopa (un alt medicament utilizat in boala Parkinson), in toate stadiile bolii, inclusiv cele avansate, in care levodopa incepe sa isi piarda din eficacitate.
sindromul picioarelor nelinistite moderat pana la sever, o afectiune in care pacientul simte nevoia incontrolabila sa-si miste picioarele pentru a opri senzatiile de disconfort, de durere sau ciudate din organism, de obicei noaptea. Neupro se foloseste atunci cand nu se poate identifica o cauza specifica a afectiunii.
Medicamentul se poate elibera numai pe baza de reteta.
Doze si mod de administrare
Neupro se aplica o data pe zi, aproximativ la aceeasi ora, in fiecare zi. Plasturele se aplica pe o portiune de piele uscata, curata si sanatoasa a abdomenului (burtii), coapselor, soldurilor, partii laterale, umerilor sau bratului. Plasturele ramane pe piele timp de 24 de ore, apoi este inlocuit cu unul nou, aplicat intr-o zona diferita.
Nu trebuie utilizat din nou acelasi loc mai devreme de doua saptamani. In stadiul incipient al bolii parkinson, doza de incepere este de 2 mg/24 h, care apoi este crescuta saptamanal cu cate 2 mg/24 h, pana la atingerea unei doze eficace sau pana la o doza maxima de 8 mg/24 h.
La majoritatea pacientilor, doza eficace este atinsa in decurs de trei sau patru saptamani. Pentru a facilita inceperea tratamentului, este disponibil un pachet special, cu patru concentratii diferite. in cazul in care boala nu este controlata suficient, pacientii ar putea beneficia de trecerea la un alt medicament, similar. In stadii avansate ale bolii, doza de incepere este de 4 mg/24 h, apoi este crescuta saptamanal cu cate 2 mg/24 h, pana la atingerea unei doze eficiente sau pana la o doza maxima de 16 mg/24 h. Este posibil ca unele doze sa necesite aplicarea a mai mult de un plasture. In sindromul picioarelor nelinistite, doza de inceput este de 1mg/24h. In functie de raspunsul pacientului, doza poate fi crescuta in fiecare saptamana cu cate 1mg/24h, pana cand se atinge o doza eficace sau pana la doza maxima de 3mg/24h. La fiecare sase luni, medicul trebuie sa aprecieze necesitatea continuarii tratamentului.

Compozitie
Neupro este o gama de plasturi transdermici (plasturi care elibereaza un medicament prin piele). Fiecare plasture elibereaza 1, 2, 3, 4, 6 sau 8 mg din substanta activa rotigotina, pe parcursul a 24 de ore.
Actiune terapeutica
Substanta activa din Neupro, rotigotina, este un agonist de dopamina, adica imita actiunea dopaminei. Dopamina este o substanta mesager in acele parti ale creierului care controleaza miscarile si coordonarea.
La pacientii cu boala Parkinson, celulele care produc dopamina incep sa moara, iar cantitatea de dopamina din creier scade. Pacientii isi pierd capacitatea de a controla acuratetea propriilor miscari. Neupro asigura o livrare constanta de rotigotina prin piele, in fluxul sanguin.
Apoi, rotigotina stimuleaza creierul in acelasi fel in care ar face-o si dopamina, astfel incat pacientii sa isi poata controla miscarile si sa prezinte mai putine semne si simptome ale bolii Parkinson, precum rigiditatea si lentoarea in miscari.
Modul de actiune al dopaminei in sindromul picioarelor nelinistite nu este pe deplin cunoscut. Se crede ca sindromul este cauzat de probleme ale actiunii dopaminei in creier, ceea ce ar putea fi imbunatatit cu rotigotina.

Contraindicatii
Neupro nu trebuie utilizat la persoanele care pot prezenta hipersensibilitate (alergie) la rotigotina sau oricare ingredient al acestui medicament. Stratul de suport al Neupro contine aluminiu. Pentru a evita arsurile pe piele, Neupro trebuie inlaturat in cazul in care pacientului urmeaza sa i se faca investigatii prin imagistica de rezonanta magnetica (IRM) sau cardioversie (o procedura care restabileste ritmul normal al inimii). Pentru lista completa de restrictii, a se vedea prospectul.

Reactii adverse
Cele mai frecvente efecte secundare asociate cu Neupro la pacienti cu boala Parkinson (observate la mai mult de 1 din 10 pacienti) sunt somnolenta (toropeala), ameteala, greata (starea de rau) si reactii la locul de aplicare, precum iritatiile si arsurile aparute pe piele.
La pacientii cu sindromul picioarelor nelinistite, cel mai frecvent efect secundar (observat la mai mult de 1 din 10 pacienti) sunt greata, reactii la locul de aplicare, extenuare (oboseala) si dureri de cap. Este important sa se utilizeze plasturele conform instructiunilor, pentru a limita reactiile pe piele.
Somnolenta poate afecta capacitatea pacientului de a conduce vehicule. Pentru lista completa a tuturor efectelor secundare raportate asociate cu Neupro, a se consulta prospectul.

Citeste si despre:

Zece pasi pentru a scapa de fumat Beneficii ale contraceptiei hormonale Vor putea medicamentele sa creasca dorinta sexuala a femeilor? Metatarsalgia Conferinta One Health International Student Conference USAMV Bucuresti 2025 – abordari interdisciplinare pentru provocarile globale in materie de mediu si sanatate Ratele de succes FIV – Efectele varstei asupra fertilitatii Migrena menstruala Ordin pentru aprobarea continutului minim al trusei sanitare auto Neurodermatita Liftingul gatului